Actualitate

Robert Sighiartău, răspuns pentru ”disidenții” din PNL

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, consilierul județean Robert Sighiartău, le-a răspuns celor șapte liberali care au trimis o scrisoare deschisă către BPJ, în care spun că ”stabilirea candidaturilor pentru alegerile din toamnă e obligatoriu să fie un proces deschis, democratic și accesibil oricărui liberal și nu poate fi apanajul unor grupuri restrânse de interese”.

”Sincer, mă delimitez de acest mod de a face politică. Nu sunt de acord cu colegii mei, dacă ai ceva de discutat discuți în interiorul familiei, în interiorul partidului. Noul PNL are structuri democratice. Referitor la criterii, în statutul PNL există criterii concrete pentru stabilirea candidaților, mă refer la criterii de integritate dar și la modul în care această listă va fi supusă votului. Candidaturile vor trece prin votul BPJ, care este un for democratic, după care BPN va vota această listă. Până la urmă, votul final îl va avea conducerea națională. Cam aceasta este procedura, nu văd niciun fel de lipsă de democrație, niciun fel de parti-pris în alegerea listei. Este încă o dovadă că acești colegi pun interesul personal mai presus de interesul partidului. Eu n-am primit nicio scrisoare internă de la ei, eu cred că așa se face, ar fi trebuit să primesc eu o scrisoare cu nemulțumirile anumitor colegi, deși ei s-au înscris în acest concurs de stabilire a candidaților. Nu văd o problemă, încă nu am ajuns la faza în care să desemnăm candidații. Săptămâna viitoare cel mai probabil se va întruni BPJ pentru a vota candidaturile”, a declarat Robert Sighiartău într-o conferință de presă.

El s-a referit și la absența de pe lista candidaturilor interne a deputatului Ioan Oltean și a senatorului Cristian Florian: ”Cred că toată lumea a văzut declarația domnului deputat Ioan Oltean că nu va mai candida pentru un nou mandat. Dânsul vrea să se retragă din acest punct de vedere, să se retragă încet din viața politică, cred că va rămâne simplu membru, încă nu a stabilit clar, dar nu se mai pune în discuție o nouă candidatură a sa pentru un nou mandat în Parlament. Domnul Cristian Florian nu se retrage din activitatea politică, susține noua conducere, însă a găsit de cuviință să nu se regăsească pe lista PNL pentru alegerile parlamentare”.

Procedura internă de desemnare a candidaților pentru alegerile parlamentare trebuie finalizată până la 5 septembrie.

Scrisoarea este semnată de Stelian Dolha – deputat, Diana Morar – copreședinte OFL BN, Monica Săsărman – consilier județean, Florin Moldovan – președinte TNL BN, consilier județean, Gheorghe Scuturici – consilier județean, Sorin Hangan – consilier local mun. Bistrița, Ioan Peteleu – consilier local mun. Bistrița.

Reamintim că în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc în toamna acestui an, până la termenul limită stabilit în interiorul partidului și-au depus candidatura pentru un loc pe listele PNL Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților sau Senat 12 liberali: fostul prefect și secretar de stat în Ministerul Muncii Valer Bindea, senatorul Dorin Dobra, deputatul Stelian Dolha, fostul șef al Direcției Județene de Pază Ovidiu Florean, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, consilierul județean Vasile Marc, consilierul județean Doris Moldovan, copreședintele OFL BN Diana Morar, consilierul județean Monica Săsărman, fostul consilier municipal Mihai Sărmășan, președintele PNL BN, consilierul județean Robert Sighiartău, și prim-vicepreședintele coordonator al PNL BN, liderul PNL Bistrița Ioan Turc. Într-o viitoare ședință de Birou Politic Județean va avea loc validarea candidaților și stabilirea ordinii pe liste.

16 comentarii

  • SALUT demersul celor 7 liberali si apelul lor spre TRANSPARENTA. NU vad de ce (daca nu exista nimic putred la mijloc) cineva ar fi deranjat sa expuna PUBLIC principiile si criteriile dupa care se iau deciziile in PNL, astfel incat ELECTORATUL sa poata sa isi faca o OPINIE despre ce PARTID voteaza, cu atat mai mult cu cat dupa retragerea lui CRIN ANTONESCU, NU mai e DELOC CLAR cine si de ce ia DECIZIILE in PNL. In calitate de SIMPATIZANT PNL pt a putea lua DECIZIA de a de a DA sau NU VOTUL acestui partid, pt mine cantaresc mult mai greu CRITERIILE dupa care au fost selectati candidatii, NU niste sloganuri de CAMPANIE. Ma bucur pt INITIATIVA celor 7 liberali, pt ca in sfarsit vad un gest de NORMALITATE in PNL care imi aminteste de vechiul PNL – cel ISTORIC si DEMOCRATIC.

    • E h e h e …PNL-ul ISTORIC si DEMOCRATIC nu cred că s-ar fi compromis vreodată într-o alianță gen cal-măgar așa cum a fost USĂLĂUL , care după opinia mea de anticomunist și antisocialist nu a fost altceva decât o mega-escrocherie de foarte tristă amintire.

  • De ce se opune transparentei procedurii de desemnare a candidatilor, imaculata conducere a pnl? Au alte intelegeri subterane? Daca nu, de ce le e frica?

  • „Candidaturile vor trece prin votul BPJ, care este un for democratic, după care BPN va vota această listă.” – BPJ este intesat de pedelisti. E usor sa te dai democrat cand spatele ti-e blindat.
    Dar sunt curios ce l-a indemnat pe ditai presedintele PNL BN sa isi depuna semnatura…ce are d-l Sighiartau de oferit?

    • care for democratic cand BPJ nu este ales ci numit din pixul presedintelui, asa cum acesta se exprima in mod repetat?

  • Ii felicit pe cei care au trimis aceasta scrisoare public. Sunt toti liberali de valoare, care au principii liberale sanatoase. Nu sunt de acord cu declaratia presedintelui interimar Robert Sighiartau „Este încă o dovadă că acești colegi pun interesul personal mai presus de interesul partidului.” Gresit !!! Ma intreb care este interesul partidului din punctul lui de vedere ?

  • Cred ca aceste găşti , respectiv semnatarii acestei petiții au ceva mai mult de pierdut pentru ca daca îi intreaba cineva ce investitii personale au facut fiecare o sa vedeți ca sint campioni iar daca îi intrebati ce au realizat in plan politic o sa constatati ca sint o.Acum urmeaza sa plateasca ce nu au cheltuit pentru partid adica dupa fapta si rasplata.

  • N-am înțeles foarte bine, de care mod de a face politică se delimitează actuala conducere!?!. Acela de a fi transparent, de a stabili principii și criterii clare și corecte?!? acest mod de a face politică nu este pe placul actualei conduceri PNL BN?!?… iar în ceea ce privește afirmația „Noul PNL are structuri democratice” nimic nu poate fi mai departe de adevăr deoarece, în noul PNL, nu se mai fac alegeri din 2012-2013, lucru deosebit de grav, ceva ce nici PSD-ul lui Dragnea nu își permite să facă… În altă ordine de idei, dacă e să specific rapid de unde provine problema sau problemele actualului PNL aș indica starea sau situația paradoxală în care se află Partidul Național Liberal fuzionat, stare generată de faptul că jumătate din PNL a susținut și realizat demiterea fostului președinte prin Referendumul din 2012 în condițiile prevăzute de Constituția României, iar cealaltă jumătate a susținut și afirmat că aceasta a fost o Lovitură de Stat, afirmație deosebit de gravă și evident fără argumentele cele mai elementare (au putut vedea, nu demult în Turcia, și cei mai puțin avizați într-ale culturii civice ce înseamnă o lovitură de stat, ol ovitură de stat e cu arme, cu tancuri și mitraliere nicidecul cu Parlamentul și cu poporul la urne). Deci ideea e simplă, nu poți să suții în același timp că a fost Referendum organizat în condiții democratice și în același timp că a fost lovitură de stat cineva a greșit și a mințit grav Poporul Român și până nu se rezolvă această situație paradoxală nimeni în Partidul Național Liberal nu-și va găsi liniștea…

    • Exagerezi, Vali.
      Nu uita ca o buna parte din fostul PNL, tot dintre cei care au sustinut demiterea presedintelui, s-au „mutat” la ALDE si se pupa pe bot cu PSD-ul. PSD cu care azi PNL-ul se injura, dar se pupau pe bot in timpul aliantei USL. PSD cu care fostii PDL-isti s-au pupat si ei pe bot pret de aproape un an (vezi guvernul de trista amintire din 2009), intre 2 injuraturi.
      Multi au marsat la acel referendum dupa cum le cadea lor mia bine in viata politica : unii au sperat sa puna un presedinte, altii sa si-l mentina.
      Lovitura de stat e mult spus dupa mine, dar ceva iures a fost in perioada aia, iures pe care nu-l prea mai vezi la lenesii de parlamentari.

      Daca PNL-istii vechi aveau printre ei doar oameni cu caracter, cu coloana si mai punctau printr-un program coerent, nu era nevoie de nicio alianta cu pesedistii si de nicio fuziune cu pedelistii (desi pana la urma o fuziune pe dreapta pare mult mai normala decat o alianta cu stanga). Castigau alegerile in 2008-2009.

      Din pacate, lucrurile nu au stat asa. E insa cam tarziu pentru lamentari, asa ca salut si eu scrisoarea celor 7 si si ma intreb inca o data ce are de oferit d-l Sighiartau comunitatii din judetul nostru, tarii pana la urma, daca tot se vede parlamentar.

      P.S>Uite Vali, la fel cum Olteanu isi impinge tucalarii in pozitii de varf, pentru a putea sa-i directioneze ulterior dupa cum vrea, exista si in PNL unu la fel : TAse, care l-a impins pe finul sau sus.
      Ma intreb : care din vechii liberali si fostii pedelisti ar fi votat pentru inscaunarea lui Turc pe fotoliul de presedinte al organizatiei municipale?

    • Privind retrospectiv și eu zic că era mai bine fără alianțe și fuziuni nu neapărat din principiu ci mai degrabă pentru că nu ai cu cine. Atât PSD-ul cât și PDL-ul, ca politică generală de partid sunt la fel. Asta nu înseamnă că nu există foarte mulți oameni buni în aceste partide dar ei sunt la bază de obicei fără prea multă putere de decizie…
      p.s. Nu văd absolut nici o diferență între Olteanu și Tase, sunt exact la fel…

  • Măi, ție nu ți-e rușine? Tu vorbești de politică liberală ? Fiu de securist și membru al celui mai corupt partid,care a tăiat pensii și salarii. Slugă umilă a lui Mexicanul,uns de acesta în funcția de președinte al organizației județene. Să taci pentru totdeauna,pentru că mai ai trei luni și dai testul de președinte. Să vezi atunci,câți se vot înghesui să te voteze?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS