Social

Cum a reuşit primarul din Sânmihaiu de Câmpie să adune cu 25% mai mulţi bani la buget

Primăria Sâmihaiu de Câmpie a reuşit să colecteze cu 25% mai mulţi bani la buget decât în anii precedenţi printr-o metodă simplă pusă în practică de primarul Ioan Mate. Niciun localnic nu a mai primit vreun document din partea administraţiei locale dacă nu a făcut dovada că este bun platnic.

„Bugetul de anul acesta este mulţumitor, dar am făcut şi încasări poate cu 25% mai mari faţă de anii trecuţi. Am reuşit să adunăm mai mulţi bani la buget fiindcă nu am mai semnat adeverinţe pentru cei care aveau restanţe la bugetul local. Au venit şi le-au plătit toţi. Mă refer la cei care au avut contract cu păşunile. Aşa s-au adunat bani. E primul an din cei cinci în care sunt primar în care am lăsat bani de rezervă pentru alte cheltuieli şi am prins cam tot ce era necesar. Din bani locali plătim cofinanţări la proiecte în cea mai mare măsură, facem racordări la utilităţi la căminul de la Zoreni, racordări la utilităţi la Stupini. Pentru că aici la Sînmihai nu avem apă, am colectat toate pluvialele de la şcoală şi de la grădiniţă într-un bazin ca să avem apă pentru băi”, a mai spus Mate.

Primăria Sânmihaiu de Câmpie a depus, anul acesta proiecte la Guvern pe Ordonanţa 28 pentru canalizare – 4 milioane de euro, sediu de primărie – 300.000 de euro, asfaltarea străzilor de interes local din toate satele comunei – circa 2,5 milioane de euro, asfaltare DC 23 şi iluminat public cu leduri.

„Am mai depus un proiect pe fonduri europene pentru 12 km de drumuri agricole – 1 milion de euro şi mai am pregătit studiul de fezabilitate pentru cămin la Sălcuţa şi reabilitarea căminului la Zoreni. Eu sper să fie finanţate toate fiindcă toate sunt vitale, dar m-aş bucura să fie măcar în proporţie de 80%”, a declarat primarul Ioan Mate.

În ce priveşte sediul Primăriei Sânmihaiu de Câmpie, o clădire nouă este esenţială fiindcă, în prezent, condiţiile sunt total improprii. Administraţia locală vrea să cumpere un teren şi să ridice clădirea de la zero, iar cea actuală va fi reabilitată pentru a fi transformată într-un muzeu al satului, o sală urmând să fie amenajată pentru accesul la internet al localnicilor.

„Apa o aşteptăm de câţiva zeci de ani, străzile trebuie făcute, dar, ca să nu mai spargem vreau să facem mai întâi canalizarea şi apoi să turnăm asfalt. Am montat 24 de leduri într-o zonă a satului, economia la factură fiind de circa 200 de lei lunar. E ceva. La 400 de becuri, cred că vom face o economie de până la 2000 de lei”, a mai spus primarul Ioan Mate.

Într-o lună de zile, se termină grădiniţa de la Sânmihaiu de Câmpie şi căminul nou la Stupini.  Tot anul acesta au fost începute lucrările la o capelă mortuară în satul Stupini care vor fi finalizate anul viitor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS