Actualitate

Reguli noi pentru lucrările scrise date în şcoli. Tabără: Nu am obţinut aplauze anunţându-le

Nota zece obţinută la un colegiu de prestigiu din Bistriţa trebuie să tragă la fel de mult la cântar ca şi cea obţinută de un elev din cea mai îndepărtată şcoală din judeţ, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără la şedinţa de evaluare a activităţii din anul şcolar trecut în care s-a făcut şi proiecţia aşteptărilor pe care ISJ le are anul acesta de la directorii şi profesorii din tot judeţul.

„Avem o jenă să ne recunoaştem punctele slabe şi nu se poate corecta nimic. V-am sondat şi pe dumneavoastră, directorii, şi foarte mulţi sunteţi tentaţi, când sunt elemente de îmbunătăţit, să le duceţi în zona mediului extern. Când vorbim despre punctele slabe, vorbim despre noi şi despre activitatea noastră şi când ne referim la activitatea de îmbunătăţire nu ne ducem nici la Minister, nici la Parlament, nici la primari, numai şi numai la noi. În această zonă, în exclusivitate noi trebuie să acţionăm şi să ne îmbunătăţim activitatea”, a spus Camelia Tabără care le-a prezentat directorilor de şcoli şi „Proiectul de dezvoltare instituţională al ISJ până în 2020”. 

Inspectorul şcolar general le-a cerut directorilor să facă analize serioase în şcolile pe care le conduc, punând faţă în faţă, pentru comparaţii, clasele şi profesorii . „Sunt nişte măsurători extrem de obiective. Aveţi obligaţia să le puneţi pe tablă să le vadă tot consiliul profesoral ca să ştiţi cum staţi la capitolul rezultate”.

O altă noutate este aceea legată de felul în care ISJ Bistriţa-Năsăud extemporale şi teze.

„Întrucât din toate formele de evaluare cea mai de necontestat e evaluarea scrisă, vrem ca fişa cu subiectul dat la fiecare evaluare scrisă să se păstreze în portofoliul profesorilor şi vrem să o vadă toată lumea. Acest lucru a fost anunţat la toate cercurile pedagogice şi bineînţeles că nu am obţinut aplauze la scenă deschisă şi nici un entuziasm general, deşi, din punctul meu de vedere, această chestiune nu presupune niciun fel de efort, nu e altceva decât activitatea noastră corectă”, a spus inspectorul general.

În ce priveşte notele pentru evaluarea sumativă pe care o face fiecare profesor, Camelia Tabără a sus: „Fiecare dintre noi dăm o notă prin evaluare sumativă. Nu îmi imaginez că mergi în clasă în 2015 şi începi să dictezi. Nu îmi imaginez că nu trebuie să te pregăteşti pentru această lucrare ca să gândeşti această lucrare şi să apreciezi cât e subiectul pentru nivelul de 5, cât e pentru nivelul de 10. Dacă au existat asemenea colegi, de acum încolo nu vor mai exista fiindcă vor trebui să gândească foarte bine evaluarea sumativă, automat lângă ea să ataşeze şi baremul ca să vedem efectiv că zecele din Andrei Mureşanu şi zecele din Sânmihaiu de Câmpie e acelaşi lucru sau să învăţăm unii de la alţii. Sunt colegi care evaluează foarte frumos, care dau lucrări foarte bine gândite, care dau subiecte care vizează şi viaţa de zi cu zi şi, până la urmă, o să avem o colecţie de evaluări la toate disciplinele din toate zonele şi nu o să se întâmple altceva decât să fim foarte mândri că am învăţat unii de la alţii”, a spus inspectorul general.

Camelia Tabără a adăugat că ISJ va verifica la cercurile pedagogice din ianuarie 2016 dacă s-a respectat această nouă regulă. „Profesorii vor veni cu lucrările pe care ei le-au dat şi eventual cu distribuţia de note fiindcă şi asta va fi o discuţie interesantă. Cu siguranţă, în felul acesta, lucrurile vor sta cu ceva mai bine”, a conchis ea.

Directorii de şcoli au primit misiunea ca, la toate asistenţele la ore, să verifice cum se face evaluarea elevilor, iar în comisiile metodice să se discute tot despre evaluare.

4 comentarii

  • problema este ca un elev are prea multe materii, la materiile importante pe langa manual are si 1 culegere si 1 manual auxiliar. programa ar trebui regandita, elevul sa ramana cu materia invatata din clasa, sa invete generalitati la materiile de umplutura(in functie de profil).Un elev care are 6 ore pe zi, la cat se cere in programa ar trebui sa invete acasa tot 6 ore. daca luam in considerare avertismentul dlui doctor cu 8 ore de somn, avem deja ocupate 20 ore. cu mersul-venitul de la scoala inca 2 ore. mici pauze 2 ore. si avem 24 ore in care elevul e un mic robot care va claca la un moment dat si nu am obtinut nimic. haideti sa lasam cele 6 ore libere pentru alte activitati – sport, munca campului, etc.

  • Trebuie să-ți placă sadomasochismul să vrei sa fii director sub dictatura tovarășei băgătoare de nas unde habar n-are! Începe să-mi fie milă de ea!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS