Actualitate

Clădirea Centrului Cultural Municipal şi Campusul CNLR, gata abia la anul. Care sunt motivele

ACTUALIZARE Primarul Ovidiu Creţu a precizat că nu sunt şanse foarte mari ca proiectele de reabilitare a clădirii Centrului Municipal de Cultură şi de edificare a Campusului Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu” să fie finalizate în acest an, deoarece au apărut probleme neluate în calcul la început.

Actualizare

”Am nemulţumiri legate de două proeicte mari, clădirea Centrului Cultural Municipal şi Campusul CNLR. Am făcut revizuiri de proiecte pentru că au apărut probleme atât de mari încât nu se mai puteau rezolva prin simple note de şantier. Lucrările sunt într-un stadiu care nu ne permit să spunem că se finalizează în acest an, sunt şanse de 40-50%. E posibil să rămână lucrări şi pentru anul viitor. Legat de finanţarea lor, există varianta Corina Creţu, adică în exerciţiul financiar 2014-2020 să se finanţeze în primul rând proiectele nefinalizate în exerciţiul financiar precedent şi mai este varianta de a pune bani din bugetul nostru”, a spus primarul Ovidiu Creţu în şedinţa Consiliului Local.


Ştirea iniţială

”Termenul de finalizare nu poate fi respectat. Lucrările au scos la iveală elemente care nu au fost luate în considerare în proiect. Tocmai de aceea am şi suplimentat finanţarea, pentru a rezolva toate aceste probleme. Un alt motiv este că nici proiectul în sine nu s-a ridicat la nivelul la care trebuia, am avut şi probleme de soluţionare a elementelor de proiect tratate nu cu toată responsabilitatea necesară unui monument istoric de categoria A. Şansele de finalizare până la 31 decembrie nu sunt foarte mari, sunt de 40-50%. Depinde şi cât va dura procesul de atribuire a noilor lucrări prevăzute. Aşadar, concertul de Crăciun va avea loc tot în Teatrul de vară. Cel mai probabil, clădirea Centrului Cultural Municipal va fi finalizată la începutul anului viitor”, a spus primarul Ovidiu Creţu la Radio Transilvania.

Iniţial, termenul de finalizare era 19 iulie 2015.

Municipalitatea derulează proiectul ”Reabilitarea clădirii Centrului Municipal de Cultură ”George Coşbuc” Bistriţa, monument istoric de categoria A”, finanţat prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 16.036.649,67 lei, din care asistenţă nerambursabilă 15.715.916,68 lei. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor, realizate de asocierea SC Creativ – Euras SRL – Inst-Nistor, este de 7.339.383,89 lei, fără TVA.

Clădirea Centrului Cultural Municipal de pe strada Albert Berger, monument istoric de categoria A şi parte a patrimoniului cultural naţional, va fi refăcută ”în vederea includerii sale în circuitele turistice publice interne şi internaţionale, creşterii numărului de turişti români şi străini care vizează Bistriţa, precum şi introducerii imobilului în lista monumentelor UNESCO”. Imobilul Centrului Municipal de Cultură ”George Coşbuc” se identifică cu fosta “Casă a Asociaţiei Meseriaşilor din Bistriţa” sau ”Gewerbeverein”, cum era numită la finele secolului XIX, când se estimează edificarea acestui lăcaş de cultură.

Obiectivele proiectului: îmbunătăţirea condiţiilor funcţionale privitoare la utilizarea construcţiei, reabilitarea structurii de rezistenţă a clădirii, repararea şi recondiţionarea tuturor elementelor decorative şi de finisaj cu valoare istorică păstrând pe cât posibil soluţiile iniţiale, efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare conform necesităţilor funcţionale şi arhitecturale ale clădirii, recondiţionarea sistemului de ventilare cu refolosirea parţială a sistemului istoric, iluminat arhitectural interior şi exterior, înlocuirea scaunelor din sala de spectacole şi sala studio, refacerea structurii scenei cu o pantă calculată pentru optimizarea vizibilităţii, dotarea cu sistem audio/video performant, dotarea obiectivului cu un infochioşc pentru informare turistică.

După reabilitare, în clădire va fi amenajat un muzeu de artă medievală cu expoziţii periodice şi speciale, vor fi organizate expoziţii, cursuri de iniţiere în muzică şi în arta tradiţională, cursuri de dans popular, de societate şi sportiv.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS