Politică

Radu Moldovan, mesaj pentru Vasile Blaga, ”ca să nu plângă atât de tare”

”Chiar dacă a venit cu o Falcă în cer şi cu un Predoiu pe pământ la noi acasă, îi urăm bun venit fostului ministru Vasile Blaga, astăzi şeful lui Ioan Oltean. Chiar dacă a descins furios, acuzator, nerealist, folosim acest prilej pentru documentarea întâiului pedelist al ţării, odată ce Traian Băsescu a renunţat la această onoare” - comunicat Radu Moldovan, preşedinte PSD Bistriţa-Năsăud.

Nici că se putea judeţ mai nimerit pentru domnul Blaga să vorbească despre performanţă, despre investiţii sau fonduri europene. Suntem totuşi judeţul care l-a dat pe ministrul Ioan Nelu Botiş, coleg cu Vasile Blaga. Rezultatul… fondurile europene blocate pe POSDRU, din cauza performanţei acestuia şi a soţiei sale. Vorbea acelaşi domn Blaga despre şantiere oprite în judeţ şi în ţară. Da, s-a blocat şi POS-Mediu din cauza unui şantier de la Bistriţa, cel cu depozitul ecologic. Dacă nu ştie detalii, în dreapta domniei sale este Ioan Oltean, cel acuzat că le-a şoptit în miez de noapte altor colegi pedelişti (Liviu Rusu, Ioan Andreica) că vine DNA şi îi saltă. Suntem convinşi că îi poate da detalii, asta dacă nu ştie deja.

Când PDL a plecat de la guvernare, aceasta era situaţia cu care se puteau lăuda. Şi mai dăm detalii. Cel pe care tocmai l-a uns să se ocupe cu selectarea personalului pentru europarlamentare, însuşi Ioan Oltean, este deputat din 1990. Nu a reuşit în toţi aceşti ani, mulţi, în care a fost la guvernare, să determine nici măcar realizarea unui studiu de fezabilitate sau proiect tehnic pentru DN 17 D Bistriţa-Năsăud, ultimul oraş fiind şi capitala colegiului său. Îl va face această guvernare, începând cu anul viitor. Nu numai acest drum, ci şi DN 17 C, şi vom finaliza şi DN 15 A, şi vom reabilita şi drumurile judeţene care, sub conducerea lui Liviu Rusu, duceau în tufe. Investiţii de peste 200 de milioane de euro în total.

Şi mergem mai departe. În drumul domniei sale spre restaurantul unde s-au prezentat prezidenţiabilii PDL, cu siguranţă i-a arătat acelaşi Ioan Oltean Parcul Municipal sau şantierul de la Centrul Municipal pentru Cultură. Sau poate a întors capul şi a omis aceste investiţii de alte peste 7  milioane de euro. Îi mai spunem domnului Vasile Blaga că Master Planul de Apă şi Canalizare doar în 2013 a contorizat contracte semnate în valoare de 53 de milioane de euro ce urmează să fie investiţi în acest judeţ, pe care acum îl plânge. Mai ales în zone pe care administraţia PDL le-a uitat cu desăvârşire.

Ca să nu plângă atât de tare, mai adăugăm proiecte evaluate la 210 milioane de euro pentru drumuri judeţene, cuprinse în lista prioritară a ADR Nord-Vest pentru exerciţiul financiar 2014-2020. Mai spunem că doar în acest an, de la Guvern au intrat tot pe infrastructura rutieră peste 14 milioane de lei. Să facă domnia sa socoteala.

În rest, îi urăm domnului Blaga multă capacitate de înţelegere a judeţului nostru, asemeni celor doi prezidenţiabili, şi sperăm că soarta politică tristă a colegilor săi de la Bistriţa nu l-a afectat prea tare.

Preşedinte PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan

7 comentarii

  • domnilor bugetari necajiti… pe banii nostri. fatarnici jegosi ce sunte ti, toti pe rand la putere ati fost si sunte ti la bouvagonu din bucale , sa va ia dracu cu fanfara pe toti.

  • Bla bla si din partea lui Raducu,care si-a alocat merite necuvenite,taieri de panglici,vezi Biblioteca Judeteana,parcul municipal,investitie demarata inca din mandatul PDL-ului din fonduri europene si multe altele,asa ca mai bine si-ar uni mintile LUMINATE atat Raducu,Cretu,Olteanu-ARDELEANUL,nostru si ceilalti consilieri asa zisi municipali si judeteni si ar face mult mai multe pentru orasul si judetul nostru si sa nu mai invrajbeasca oamenii impartindui in PDL-isti,USL-isti ,in fond toti santem locuitori a acestor frumoase meleaguri,unde pana in 1989 exista o adevarata armonie intre romani,sasi,unguri,tigani intr-un cuvant eram cetateni al acestui frumos oras iar acum santem USL-isti,PDL-isti,UDMR-isti ROMI,facem si desfacem asa zise aliante stanga cu dreapta si dreapta cu stanga si uitam sa fim cu adevarat CETATENI AI BISTRITEI.

  • Vidul din cap şi ipocrizia fără margini îl face pe aist neica nimeni să vorbească mereu despre alţii, că de s-ar vedea faptele, apăi ar ar fi îndreptăţit. Personal, singurul lucru măreţ pe care ştiu că l-o făcut în viaţă e că a fost ospătar, în rest a mai fost doar pretenaş cu tot felul de potentaţi pe care i-a servit, lucru ce l-a propulsat în poziţia de acum, unde numai logorea îl evidenţiază, plus ceva petreceri de sfârşit de săptămână, cu popi şi alai, pe te miri unde.

    • Imi pare rau daca tu atat ai inteles din cele scrise de mine.Daca si tu crezi ca a face lucruri bune pt. aceasta comunitate din care cred ca si tu faci parte ,inseamna COMUNISM atunci te inseli amarnic.Asta o spun in calitate de participant la asa zisa revolutie si nu oriunde ci la Timisoara,unde parintele DEMOCRATIEI in Romania Ion Iliescu alias FSN. PDSR PSD USL a avut un rol important, la fel ca si in MINERIADA de la Bucuresti in care i-a chemat pe mineri sa-i ciomageasca pe adevaratii fauritori ai democratiei in Romania,unde Dan Voiculescu alias PC,fost informator al securitatii devenit astazi un spalator de creiere pt. oamenii cu scoala putina prin ANTENELE sale,Adrian Nastase ginere de NOMENCLATURIST Vasile Blaga PDL fost membru PCR ,Ion Olteanu PDL fost membru PCR, Ovidiu Cretu fost membru PCR si alti asa zisi fauritori a pluripartidismului in Romania,ne invata ce este DEMOCRATIA atunci e vai de mama noastra.Deci in concluzie ,ce am inteles eu ce inseamna DEMOCRATIA si PLURIPARTIDISMUL in Romania,si ce intelegi tu.

  • Pt Radu Moldovan : „Prostul nu-i prost destul daca nu-i si fudul ” Pai tu vorbesti care in mai bine de un an si jumatate nu ai facut nimic si umbli numai prin strainatate pe la chefuri si vanatoare cu diferiti ciudati asa zisi oameni dr afaceri ca si cel de la Frasinul si alti interlopi prieteni de ai lui Radu de cand practica alba -neagra prin strainatate castigand mai bine decat spaga de ospatar.Cand o sa ai primul proiect realizat de tine in judet atunci sa mai vorbesti.Deocamdata numai tai panglici la proiectele intocmite si incepute de PDL.In vremea PDL s-au inceput proiecte in judet de peste 300 mil EUR multe blocate de Ponta la nivel national ca acuma sa vi le asumati . Nu veti mai putea pacali lumea pentru ca deja devine constienta ca i-ati mintit si ca sunteti incompetenti .Vorbiti de coruptie dar ce vedem in ultima vreme cu voi la guvernare cum comentati : ministrii corupti , directori de ministere pusi de USL, sefi de cons judetene , etc care in prezent dau cu subs la justitie . Va mai aduceti aminte de promisiunile facute in campania electorala ? Va rog respectuos sa ne faceti o prezentare intre ce ati promis si ce ati facut pana acum dar nu demagogic si fara acoperire reala , vizibila asa cum v-ati facut bilantul de un an .Daca nu il faceti dvs o sa-l facem noi cetatenii judetului . Pana acum :NIMIC, INCOMPETENTA, AROGANTA, MISTOCAREALA, NESERIOZITATE LA PROBLEMELE REALE ALE TARII SI JUDETULUI, CHEFURI PE BANI PUBLICI, LIPSA DE VIZIUNE PENTRU JUDET SI ZERO REALIZARI CONCRETE !

  • Eu in locul dl presedinte mi-ar fi rusine , mi-as cere scuze la toti cetatenii , as vorbi mai putin , as cauta oamenii care cu adevarat ma pot ajuta sa fac ceva .
    Atunci ne va fi mai bine cand in primul rand politrucii ar constientiza ca n-au solutii si ar apela la cei care pot , stiu si sunt mult mai putin aroganti .
    Spunea cineva odata ca Este bine sa ai puterea dar si mai bine si important este sa sti ce sa faci cu ea .
    Nu stiu cand o sa intelega dl presedinte ca doar vorbe fara realizari nu se vad si ca genul asta de politica nu o sa mai functioneze in viitor . Poporul asta a fost prea mult timp mintit ca sa mai creada in astfel de politici .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS