Politică

Radu Moldovan: Am fost cu ÎPS Andrei la Muntele Athos. Plecăm acum în Israel, Iordania şi Egipt

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a vizitat, la sfârşitul anului trecut, Muntele Athos împreună cu ÎPS Mitropolit Andrei Andreicuţ, iar anul 2014 îl va începe cu un tur prin Israel, Iordania şi Egipt tot în compania înaltului prelat. După încă o săptămână la schi, cu familia, şeful CJ spune că se va întoarce acasă odihnit ca să demareze proiecte importante pentru judeţ.

La câte sfinţiri aţi fost anul acesta?

Foarte greu de spus. Aş putea adăuga doar că am lipsit de la foarte puţine.

Asta vă aduce un capital pozitiv de imagine sau negativ?

Foarte greu de spus. Dacă la început – şi aici mă refer la anul 2000 – eram doar un cunoscător, acum mă regăsesc şi mă simt foarte bine în biserică. Mă simt foarte bine nu doar în Biserica Ortodoxă care e biserica mea mamă, ci şi la penticostali, baptişti unde merg mai rar, dar merg şi acolo. Cred că e vorba de chimia dintre oameni. M-am legat foarte tare sufleteşte de ÎPS Andrei. Sunt foarte încântat de deschiderea Bisericii către proiecte sociale odată cu preluarea conducerii Mitropoliei de ÎPS Andrei. Ştiţi că despre Biserică se spune că ar lua mai mult decât ar da, dar am văzut la ÎPS Andrei această deschidere şi atunci am considerat că trebuie să fiu aproape. Mai mult decât atât, am o relaţie foarte bună cu foarte mulţi preoţi. Eu cred că responsabilii administraţiei sunt obligaţi să însoţească un înalt prelat atunci când el vine într-un judeţ. Suntem alături la exprimarea bucuriei unei comunităţi. În 9 decembrie 2012, de alegerile parlamentare, eu am fost cu ÎPS Andrei pe Leşcior la liturghia arhierească, la slujba de sfinţire a casei parohiale. Unii m-au criticat că de ce nu am stat să mă ocup de alegeri, dar pentru oameni a fost o mare sărbătoare.

V-aţi rugat să câştigaţi.

Trebuie să fiu sincer că fac parte din categoria oamenilor cărora le place să câştige. M-am rugat şi mă rog în permanenţă pentru ca eu şi colegii mei să facem lucruri care să-i mulţumească pe oameni. Suntem convinşi că nu reuşim în totalitate. În perioada asta sunt în zona rugăciunilor de mulţumire. De fiecare dată când mă rog îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce mi-a dat fiindcă fiica mea e unde trebuie, nevasta mea e sănătoasă, etc. Deocamdată mulţumesc. Sigur că, în apropierea anului 2016 voi trece iar la faza cererilor de ajutor, dar, prin ceea ce fac încerc să fiu în situaţia de a fi cu conştiinţa împăcată şi unul dintre lucrurile pe care mi l-am fixat ca target în politică a fost acela să pot privi pe oricine în ochi, să nu am conştiinţa încărcată şi să îmi fie jenă să privesc pe cineva în ochi sau să trec pe cealaltă parte de stradă când văd pe cineva.

Tot ca pe un credincios l-aţi perceput şi pe Traian Băsescu când a venit la Mănăstirea Salva la sfinţire?

Din punctul acesta de vedere nu vreau să-l judec. Poate că de-asta a venit. Am mai îmbătrânit, m-am mai maturizat între timp şi, chiar dacă la un moment dat eram vehement şi făceam aprecieri la adresa preşedintelui României, nu mai fac acele lucruri. Am nemulţumirile mele faţă de ceea ce face preşedintele, dar Preşedinţia României e o instituţie a statului care trebuie respectată. Nu sunt de acord cu deciziile lui Traian Băsescu, am şi mulţumirea sufletească pentru că nu l-am votat şi nu l-am susţinut niciodată, dar cred că sunt zece ani pierduţi.

Ce aţi învăţat anul acesta?

Am învăţat că trebuie să fim mai buni, că viaţa e foarte scurtă şi că momentul plecării noastre de pe pământ poate veni oricând şi trebuie să fim cât mai bine pregătiţi pentru altă viaţă sau pentru judecată. Mă gândesc la lucrurile acestea de fiecare dată când fac ceva. Un prieten al meu, în toamna lui 2007 când am fost ales preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, mi-a spus să mă gândesc, în secunda în care m-am aşezat pe scaunul de preşedinte, la momentul în care mă voi ridica de pe el. E un lucru pe care-l ţin minte.

Văd că aveţi multe icoane prin birou.

Am o icoană cu Sfântul Nicolae pe care, dacă nu mă înşel, am primit-o de la părintele protopop Vidican şi de la părintele Şomodean de la unitatea militară. Mai am o cruce adusă din Israel şi mai am o icoană pe care mi-am cumpărat-o de la Muntele Athos unde am fost împreună cu ÎPS Andrei şi cu academicianul Ioan Aurel Pop. Am fost la Athos în toamna lui 2013 şi a fost o vizită care m-a marcat profund şi care cred că mă va schimba foarte tare.

În ce sens?

În sensul bun. După ce vezi anumiţi oameni care au capacitatea să renunţe la tot ce e lumesc şi să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu doar cu speranţa că vor ajunge în rai –  sunt călugări care au intrat în insulă în 1924 sau 1930 şi nu au părăsit vreodată insula şi au trăit spre suta de ani, şi care trăiesc în mănăstirile acelea dând „ascultare”, aşa se zice –  rămâi marcat. Am întâlnit oameni extraordinari, literaţi, oameni cu foarte multă şcoală. E ceva ce m-a marcat.

Dar cum se împacă politica cu dimensiunea spirituală a vieţii? În politică, ştim foarte bine, se minte mult, se fac multe compromisiuri.

Eu nu fac parte din categoria oamenilor politici care mint. Că trebuie să faci compromisuri e adevărat. Eu am făcut, în politică, compromisuri până la limită. Am luat chiar decizii din care am pierdut. Gândiţi-vă cât de mult a durat alianţa cu PDL…. De-a lungul timpului am spus şi lucruri care nu plac. Au fost foarte mulţi oameni care s-au supărat pe mine când am spus cum se fură apa de la Aquabis, dar îmi asum şi cred că avem obligaţia să facem acest lucru şi eu, şi colegii mei primari, cărora vreau să le mulţumesc pentru modul în care am colaborat în acest un an şi jumătate pentru proiectele judeţului. Trebuie să-i facem pe oameni să înţeleagă că nu mai putem arunca gunoaie oriunde, că trebuie să avem grijă de mediu.

Plecaţi la schi şi anul acesta?

Am făcut lucrul acesta în fiecare an. Sper să fiu sănătos pentru a dedica şi anul acesta familiei mele o săptămână la schi. Eu voi avea un bonus de vacanţă anul acesta. În ianuarie, într-o delegaţie condusă de ÎPS Andrei, voi ajunge în Israel, Iordania şi Egipt să văd locurile sfinte. Pe urmă cred că, din punct de vedere sufletesc, mi-am rezolvat lucrurile şi o să mă întorc pe finalul lui ianuarie cu toate forţele pentru a demara proiecte de care judeţul Bistriţa-Năsăud are foarte mare nevoie.

Va fi mai bun 2014?

Direcţia, din punctul meu de vedere, e mai mult decât bună, dar suntem tributari scandalului politic. Eu sunt optimist. Mai este un an şi se încheie scandalul politic. Se deschide un nou exerciţiu financiar, avem opţiuni pentru noi proiecte. Economia a fost stabilizată, a dat mici semnale de creştere. Sunt semnale că 2014 va fi un an mai bun. Măsurile luate de către Guvern legate de profesorii debutanţi, medicii rezidenţi şi pensionari şi intenţia de a reduce CAS cu 5% la angajatori sunt măsuri care îmi dau încrederea că 2014 va fi, din toate punctele de vedere, un an mai bun decât 2013. Pentru noi va fi un an mai greu fiindcă avem două runde de alegeri.

Veţi merge în campanie?

Voi merge şi în campanie pentru nu mă pot deroba de sarcina pe care o am, dar după-amiaza şi seara, că oricum nu poţi face campanie ziua când oamenii sunt la lucru. E extrem de interesant cum va arăta anul politic 2014. Eu încă cred că şi sper că USL va rămâne şi va avea un unic candidat la Preşedinţie.

Pe domnul Crin Antonescu?

Ei, aici e extrem de discutabil. Eu fac parte dintre cei care au susţinut ideea ca domnul Antonescu să fie candidatul USL la Cotroceni. Nu am un motiv concret să nu o mai susţin. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte judeţe, am o relaţie mai mult decât în regulă cu colegii de la PNL, nu am avut neînţelegeri majore şi nici nu prevăd aşa ceva. În protocolul USL e scris însă că cel mai bine plasat va fi candidatul, dar, de asemenea, a existat un congres reunit al tuturor partidelor din USL în care s-a decis că Victor Ponta va reprezenta USL ca premier şi Crin Antonescu va fi candidat la prezidenţiale. În momentul de faţă, nu sunt probleme de altă natură pentru că, aşa cum se ştie, Crin Antonescu se bucură de susţinerea electorală. Premierul fiind în executiv se bucură de mai multă încredere din partea electoratului, dar eu am încredere în declaraţiile lui Victor Ponta care spune că îşi doreşte să rămână în continuare prim-ministru şi eu îmi doresc tare mult să rămână unde e ţinând cont de proiectele pe care le am vizavi de judeţul Bistriţa-Năsăud.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

6 comentarii

  • Nu ca nu as crede in indreptarea pacatosului dar pana una alta as dori sa-l vad pe dl presedinte ca renunta la interlopii din jurul lui si la toti cei care il au la mana de cand mergeau prin Germania cu alba-neagra si nu numai .
    Cand reprezinti un partid care apara coruptia si pe corupti , furtul, minciuna, demagogia comunista care in trecut darama biserici si distrugea libertatea cetateanului simplu iar in prezent se bazeaza pe preluarea integrala a purerii prin mituirea presei si promovarea incompetentei si coruptiilorin institutiile statului nu pot sa cred in credinta si smerenia domniei sale infiferent pe unde umbla si cu cine!
    CREDINTA ADEVARATA SI SMERENIA NU ARE NIMIC DE-A FACE CU ASTFEL DE ATITUDINI SI RECLAME !

  • IPS voastra a-ti trimis preotii din mun. Bistrita
    cu Crucea sau cu CD-ul ” Mantuirea ne-a sosit”
    editat de Emil Radu Moldovan ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS