Sănătate

Puţine vaccinuri antigripale gratuite, mulţi bistriţeni afectaţi de boli respiratorii. Ce spun medicii

Un copil a făcut gripă, circa trei sute de bistriţeni stau la pat cu pneumonii şi de zece ori mai mulţi luptă cu virozele. O explicaţie ar fi aceea că foarte puţini dintre bistriţeni s-au imunizat la început de sezon. Direcţia de Sănătate Publică a primit de la minister doar un sfert din vaccinurile antigripale gratuite cerute.

Dintre bistriţenii care au contactat boli de sezon, peste o sută sunt în stare gravă şi au ajuns să fie internaţi în spital.  Medicul Petru Orza, directorul Policlinicii Bistriţa, a declarat pentru Timp Online, că majoritatea oamenilor care ajung la medici au forme trenante ale bolii, adică nu mai reuşesc să scape de răceli.

„Anul acesta am întâlnit multe forme trenante ale bolii, răceli care nu mai trec. Nici nu te lasă în pace, nici nu te pun jos. Recomand în aceste situaţii consumul de vitamine, de fructe, să ne ferim de factorii meteo negativi, cu alte cuvinte să ne întărim puţin grija faţă de noi. În ce priveşte gripa, să ştiţi că, din cauza ei, se poate muri. De aceea, eu recomand oamenilor să se vaccineze antigripal”, a spus dr. Orza.


Mai multe persoane care s-au vaccinat antigripal spun că nu au au contactat niciun virus în acest sezon rece.

Din păcate însă, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud a primit, pentru această iarnă, doar un sfert din cantitatea de doze de vaccin antigripal gratuit cerută Ministerului Sănătăţii.

Directorul DSP, dr. Anca Andriţoiu, a declarat pentru Timp Online că, în mod normal, vaccinarea antigripală se face în luna octombrie a fiecărui an.

„Noi am primit circa 3500 de doze din 16.000 de doze solicitate. Acestea s-au epuizat imediat. Au fost împărţite, prin medicii de familie, la persoane cu boli cronice, la personalul medical, dar au fost total insuficiente. Vaccinul nu numai că asigură protecţie pentru gripă, dar, în general, infecţiile respiratorii sunt mai puţin grave la persoanele care se vaccinează. Au fost însă multe persoane care au cumpărat vaccinurile din farmacii fără să mai aştepte să vină cele gratuite. O doză costă între 20 şi 30 de lei. Ca medic, eu recomand vaccinarea antigripală. De mai bine de 10 ani, eu mă vaccinez şi pot spune că nu am avut probleme deosebite de sănătate”, a spus Anca Andriţoiu.

Potrivit sursei citate, variaţiile de temperatură, trecerea de la cald, la rece, favorizează apariţia virozelor. „Virusul circulă mai bine atunci când e o temperatură mai călduţă şi sigur că se pot înmulţi în perioada aceasta şi apar afecţiunile respiratorii”, a adăugat dr. Andriţoiu.

5 comentarii

  • pai asa bine. daca o sa fac gripa si atunci o sa imi vina sfirsitul……..asta e. poate nu am scris corect acel cuvint. scuze.dar ati inteles voi ideea.

  • pentru raceala si gripa luati usturoi, pana va trece, cei care nu il suporta crud pe limba direct, amestecati-l cu miere sau polen sau altceva, chiar si fiert cred ca are efect.

  • eu personal nu cred in vaccinuri. Ce sunt vaccinurile?! Adica” cui pe cui scoate” ?! Nu cred ca functioneaza tot timpul. Eu cred ca mai degraba are efectul invers,mai ales daca organismul este slabit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS