Social

PSD, trădat la Sîngeorz-Băi. Ce a reuşit Traian Ogâgău împreună cu Radu Cârcu. ”Asta am convenit”

(FOTO) Primarul ales al oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a depus jurământul la a treia convocare a ședinței de constituire și și-a început oficial mandatul, iar 16 dintre cei 17 consilieri au depus și ei jurământul. Întrucât reprezentantul ALDE, Radu Cârcu, nu s-a prezentat la şedinţa de constituire invocând motive medicale, nu a putut fi ales niciun viceprimar. Structura Consiliului Local Sîngeorz-Băi este: PNL – 8, PSD – 7, ALDE – 1, Virgil Dumitru (independent).

1 ogagaui investire 16 2 ogagaui investire 16 3 ogagaui investire 16 4 ogagaui investire 16


Aleşii locali din Sîngeorz-Băi nu au avut încotro, iar miercuri s-au prezentat la şedinţa de constituire a noului Consiliu Local, altfel existând riscul să își piardă mandatele sau chiar să se repete alegerile. Surse politice au declarat pentru Timp Online că la şedinţă au participat cei opt aleşi PNL, şapte de la PSD şi independentul Virgil Dumitru, iar Radu Cârcu (ALDE) a absentat invocând probleme medicale. În aceste condiţii, cei 16 au depus jurământul, dar nu au putut alege niciun viceprimar, voturile fiind împărţite exact în jumătate. PSD l-a susţinut pe Virgil Dumitru, iar PNL pe Petrică Mutu din tabăra sa. Niciunul nu a întrunit majoritatea voturilor, aşa încât nu a putut fi ales niciun viceprimar.

5 ogagaui investire 16 6 ogagaui investire 16 7 ogagaui investire 16 8 ogagaui investire 16

Primarul Traian Ogâgău a declarat că, în aceste condiţii, nu are nevoie de niciun viceprimar şi că va lucra cu un consilier personal şi un administrator public.

Pentru a reduce presiunea asupra bugetului local am convenit în consens cu liderii de grup ai consilierilor să renunțăm la funcția de viceprimar în perspectiva înființării unui post de administrator al orașului. Am convingerea că împreună cu Consiliul Local vom reuși să realizăm ce ne-am propus. Îi mulțumim fostului primar, de acum, Roland Venig, pentru tot ceea ce a făcut pentru orașul nostru și îi dorim sănătate ceea ce vă doresc și vouă tuturor sîngeorzenilor! De mâine dimineață, voi fi în slujba voastră!” – Traian Ogâgău

9 ogagaui investire 16 10 ogagaui investire 16 11 ogagaui investire 16 12 ogagaui investire 16

Situaţia s-ar putea schimba în condiţiile în care ALDE îi va retrage sprijinul politic lui Radu Cârcu – aşa cum o cer deja unele voci din partid – iar în locul său va fi susţinut un supleant. Majoritatea PSD, ALDE şi independentul Dumitru va putea cere alegerea unui viceprimar din rândurile sale într-o şedinţă viitoare. Până atunci însă e nevoie de întrunirea conducerii ALDE şi sancţionarea lui Radu Cârcu pentru că a încălcat protocolul de colaborare cu PSD. „Nu se poate ca PSD să se ţină de cuvânt şi să ne ofere funcţii de vicepreşedinte la CJ şi de viceprimar la Bistriţa, iar noi să trădăm la Sîngeorz-Băi. Aşa ceva e inadmisibil. Dacă PSD a decis susţinerea unui independent, reprezentantul ALDE nu avea voie să facă altfel. Fotbalul e pe goluri, politica e pe voturi. Ce vină are Virgil Dumitru că a strâns mai multe voturi ca un partid cu profesori pe listă şi alte personalităţi? E meritul omului şi trebuie susţinut să ajungă viceprimar”, ne-au declarat sursele citate.

13 ogagaui investire 16 14 ogagaui investire 16 15 ogagaui investire 16 16 ogagaui investire 16

Foto: Facebook

10 comentarii

  • Pe zi ce trece neputinta lui daniel suciu ia amploare.Ai pierdut.Daniel ocuta-te de lucruri serioase.Lasa invingatorii sa munceasca.

  • Daniel trebuia sa incerci la cristur sieu de langa ODORHEI adversari Sfintean,,,,,,,,,poate aveai succes.Ma daniel tu cu SARMANTUL Traian OGAGAU te pui . V IRTUATE ai Traiane(VIRTUTE=insusire dominanta a caracterului,care-l face mai bun pe individul uman.Traian ,trufas inainteaza spre tronul sau de primar.

  • Domnule Tintean,daca va-ti suparat pe Carcu de la Sangeorz ,alianta este valabila in Lesu,Rebrisoara,Nasaud…….? Din cei 14 viceprimari cu care va-ti laudat cati au ramas?

  • Nu cred ca PSD trebuie sa-l sanctioneze pe Radu Circu,ca partid politic trebuie sa faca ce este mai bine pentru oameni,nu pentru politica lui ca si partid,este ales de noi,ne reprezinta pe noi ca oameni si ne apara interesele noastre,noi i-am ales pe ei, nu ei pe noi.

  • Draga Danele!
    Tin totusi sa-ti aduc aminte din proverbele romanilor care suna cam asa:
    „Dupa cum unirea inseamna putere, (Traian a confirmat i-a unit pe toti) dezbinarea inseamna infrangere” retrage-te, lingeti ranile, si nu mai dezbina ca risti sa fi hulit inclusiv de cei care ti-au acordat votul lor. Fii barbat! Si ia aminte:
    ” Nu te-ntinde la prea multe
    Nici când faci și nici când spui:
    Cloșca cu prea multe ouă nu va scoate nici un pui;
    Ci cuprinde mai puține – câte poți purta-mpreună:
    Decât zece trebi și rele, e mai bine una bună.”
    Asta e ai Infrant, esti tanar viitorul poate fi al tau, sti povata romaneasca cum zice:
    „Nu trăiți ca pasărea aceea ce se cheamă cuc, care-și dă ouăle de le clocesc alte păsări și-i scot puii, ci fiți ca șoimii și vă păziți cuibul vostru.”
    Mare atentie! e posibil sa fi fost pe postul de-a pune ouale cuiva acolo la clocit le-ai numarat inainte? (la voi in partid e o traditie cu numaratul lor)
    Retrage-te! nu te mai implica acolo ai pierdut o batalie dar poate vei castiga un razboi!
    „Înțeleptul are-n lume urechi mari și limbă mică
    cu auzul mult se-nvață, dar cu gura mult se strică.”
    Iar acum si pentru Traenel:
    „Dacă nu învingem, Victoria e o târfă.”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS