Social

Hramul Mănăstirii Dobric. Politicienii, la slujbă (FOTO)

ACTUALIZARE Mănăstirea Dobric și-a serbat hramul de Adormirea Maicii Domnului, slujba fiind oficiată de PS Macarie Drăgoi, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord.

Programul sărbătorii a început din seara zilei de vineri 14 august, cu Vecernia și Litia, Paraclis și cuvânt de învățătură rostit de pr. dr. Liviuț Vidican Manci, Prohodul Maicii Domnului, înconjurarea mănăstirii, Molitvele Sf. Vasile cel Mare.

Sâmbătă 15 august, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în fața a mii de credincioși.

La slujbă au asistat președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, deputații Ioan Oltean și Stelian Dolha, senatorul Cristian Florian, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, consilierul județean Vasile Marc, consilierul municipal Alin Seserman, primari.

Pentru toți pelerinii prezenți la sărbătoarea hramului, mai multe familii din Bistrița și Ciceu Mihăiești au pregătit sarmale și pâine, bucate ce au fost împărțite și în seara din ajun, dar și a doua zi, la finalul liturghiei.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat iniţial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn cu hramul ”Sfântul Evanghelist Luca” construită în stil maramureşean de către meşterii din Bârsana în 30 de zile. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează de câţiva ani şi căminul de bătrâni ”Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie, cu pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă. În 2013, de sărbatoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru Căminul pentru persoane vârstnice cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, care este aproape gata. În momentul de faţă se lucrează la biserica mare de zid cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, care a fost ridicată până la nivelul turnurilor.

Mănăstirea funcţionează în prezent în castelul boierului Milea care a fost construit în epoca medievală în secolul al XVIII-lea de către nobilul Mikes. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea a ars, dar a fost refăcut de către boierul Bornemissza Karoly, cetăţean austro-ungar, pe la 1900-1902, fapt consemnat pe o placă ce se află în hol. Boierul a donat castelul avocatului Aurel Milea, a cărui familie l-a cedat apoi Bisericii Ortodoxe.

În 21 mai 1996, cu prilejul hramului, s-a sfinţit locul pentru ridicarea bisericii şi s-a înălţat o cruce. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Mitropolitul Bartolomeu Anania, la vremea aceea arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în fruntea unui sobor de peste 40 de preoţi şi în prezenţa câtorva mii de ortodocşi de pe Valea Ţibleşului. După acest eveniment, credincioşii penticostali din sat au intrat în incinta mănăstirii în timpul nopţii şi au distrus soclul pe care a fost înălţată crucea. Mai mult, ei au ocupat abuziv mari suprafeţe de teren din parc, care era la vremea aceea, proprietatea statului revendicată de familia Milea. Aşa se face că mănăstirea a fost de-a lungul anilor scena mai multor conflicte interconfesionale între ortodocşi şi penticostali.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi ”Nicula Ţibleşului”, datorită  numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mici. Stareţa mănăstirii este Monahia Veronica Coţofană.

1 hram dobriuc aug 15 2 hram dobric aug 15 3 manastirea dobric hram aug 15 4 hram dobric aug 15 5 hram dobric aug 16 6 hram dobric aug 15 7 hram dobric aug 15 8 hram dobric aug 15

Foto: Facebook Mănăstirea Dobric

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS