Politică

Protestatarii bistriţeni, cei care pretind că fac parte dintr-o organizaţie civică, la mitingul USL

O parte dintre protestatarii din faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, cei care s-au constituit în Asociaţia Civică "Protest 12" Bistriţa, au participat alături de reprezentanţi ai USL Bistriţa-Năsăud la mitingul electoral organizat, miercuri, pe Arena Naţională, ocazie cu care au fost lansaţi candidaţii pentru alegerile parlamentare.

Din fotografiile postate pe Facebook reiese că, la mitingul USL de la Bucureşti, manifestanţii au avut la ei pancarte şi steaguri pe care le-au afişat cu mândrie în Arena Naţională. Oamenii s-au fotografiat din diverse unghiuri ca să aibă o amintire de pe cel mai mare stadion al ţării. Într-una din poze se vede şi figura lui Marius Armean (PNL), şeful Autorităţii Rutiere Române Bistriţa-Năsăud, dar în celelalte nu mai apar alţi USL-işti bistriţeni.

Cei care au făcut aceste fotografii au avut grijă să surprindă cadre generale în care să nu apară şi alte persoane, fiind preocupaţi mai mult de cupolă, de mulţimi, de bannere afişate în stadion.

În fotografii apare şi domnul Iacob Hatfaludi. Într-un interviu acordart publicaţiei noastre el spunea următoarele: „Mă numesc Hatfaludi Iacob. Am 52 de ani şi din sunt din Bistriţa. Lucrez la Electroplast SA, dar deocamdată sunt în concediu. Tot ce au făcut Traian Băsescu şi Guvernul pentru poporul român. Acest lucru m-a facut să ies. Nu am făcut parte din niciun partid şi nici nu fac parte. Am ieşit să protestez după două zile după ce au început manifestaţiile de la Bistriţa. Şi de atunci vin în fiecare zi. Nu i-am cunoscut înainte pe cei cu care protestez zi de zi, aici ne-am cunoscut şi suntem hotărâţi să venim în piaţă până cade Guvernul şi Băsescu”. Probabil că declaraţiile acestea sunt de domeniul trecutului.

Reamintim că majoritatea celor care au participat la protestele din faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu au spus, în acelaşi timp, că nu sunt afiliaţi politic. Totuşi, participarea lor la un miting electoral în care sunt lansaţi candidaţii USL pentru alegerile parlamentare demonstrează că, între vorbe şi fapte, e cale lungă.

Sursa foto: Facebook.

Cristiana Sabău

       

42 comentarii

  • Asta nu inseamna ca esti afiliat politic,daca esti in acelasi loc cu membrii USL poti fi SIMPATIZANT.Si o poti lua si ca o forma de protest IMPOTRIVA liderilor europeni pe care i-a tucat base ,ca sa-si apere scaunul IARNA!!!!!!!!!!!! EVENIMENTUL de ieri a fost muuuuuuuuuuult mai important decat al celor de la ppe.

    • Pai daca fotografiile sunt personale ce puteam sa fac? Nu sunt facute pentru publicare intr-un ziar fie el si online. Cat despre cupola am facut mult mai multe poze deoarece imi aparea o pata .. probabil o particula de praf. In rest totul a fost excelent!

    • Da, chiar ca a fost mult mai important decat congresul PPE! Doar congrese internationale ale celui mai important partid din Parlamentul Europei organizam toata ziua la la Bucuresti. Mitinguri electorale au fost cu zecile de la revolutie incoace. Ce a fost atat de special la acesta?

  • Asociatia asta tare „miroase” a PSD.. I-as intreba cate paini (sau euro) isi luau cu pensia lor pe vremea lui Boc, si cate paini isi pot lua din pensia lor „marita” de Ponta. Tare i-as ruga sa isi faca o socoteala, asa.. numai pt. ei.. si apoi sa voteze cu cine or vrea, in cunostinta de cauza.

    • Io as pune pariu pe oricat ca cel putin 80% din cei de pe stadion erau bugetari si pensionari, majoritatea curiosi sa vada arena, sa pape o masa, si ce se mai poate.. daca e pe gratis.

      .
      Am vazut ca la prezentarea candidatilor.. mai erau doar candidatii pe stadion :))

  • participarea celor 8 protestari bistriteni, miercuri la Bucuresti a fost realizata pe cont propriu (transport, materiale de propaganda) si a cuprins in mare parte un program diferit de mitingul USL, exista probabil un obiectiv comun „Jos Basescu!”

    • Pe cont propriu? Buna asta… buna :))

      .
      .

      Da ce concidenta ca desi v-ati deplasat cu alte mijloace decat cei din USL, in fotografii sunteti toti gramada intre ei. Buna asta.. Da sa o spuneti la ceilalti din USL, poate ei v-ar crede 🙂

      Sanatate va doresc. Si la munca, nu la intins mana!

    • ba chiar vad ca nenea cu ochelari, in poza 2, tine in dreapta o pancarta cu Asociatia si in brate una cu USL :)))))))

      .
      .

      Pe cont propriu, ai?.. Buna, buna asta :))))

    • Chiar credeti ca toti cei de pe stadion aveau carnet de partid? Va asigur ca si eu as sustine orice inseamna JOS BASESCU! Si daca as considera necesar, as chiar participa la intrunirile oricui ar dori acest lucru, pana s-ar infaptui. Este dreptul lor sa sprijine ce vor. USL nu este un partid, este o uniune ce vrea ca basescu sa dispara din functia de presedinte.. Dar in afara de a arunca cu noroi in acesti oameni, chiar daca nu va folosesc banii, nu va cer si nu iau nimic dintr-al vostru, nu-i vedeti in nici o functie platita de dumneavoastra, mai puteti face ceva?
      Nu puteti trece peste faptul ca unul dintre ei odata v-a jignit? De ce ii bagati in aceeasi oala pe toti? Sustineati intr-un articol,ca doriti implicarea cetatenilor. In ce, daca orice actiune a acestor oameni va scarbeste?

    • Asa alina, spune-le tu, cum ai mers si tu, tot pe cont propriu, si tot cu o pancarta USL in brate :))))))))

  • I-aţi răspuns altcuiva, dar am înţeles că vă referiţi la mine şi vă răspund. Când toată lumea vorbea, mai direct, mai pe la colţuri, că manifestanţii din faţa Prefecturii sunt împinşi în faţă de anumite partide politice, eu am spus că le acord credit oamenilor şi am început o serie de interviuri în care le-am dat prilejul multora dintre ei să spună ce anume îi scoate în stradă. Aproape toţi au negat că alt partid. I-am crezut.
    La un miting organizat de USL împotriva lui Traian Băsescu i-am văzut şi mai că am acceptat că îi uneşte aceeaşi idee. Nu văd însă nicio legătură între a protesta împotriva guvernărilor nedrepte şi postura de aplaudac al unei uniuni de partide care toate au fost la guvernare (deci nu pot susţine că vin cu ceva ce nu ştim deja). dacă cineva vrea săfie susţinătorul unui partid/uniuni de partide, atunci să nu ne mai vorbească de mişcări civice. Să se înscrie în partidul/uniunea cu pricina şi să fie militant.
    Eu nu suport ipocrizia, nu suport să spunem una şi să facem alta. Nu-mi place să fiu minţită. Doresc implicarea sinceră a oamenilor în lucruri bune. Uitaţi, Centrul Onisim e un exemplu în acest sens. Lumea se schimbă dacă facem fiecare puţin bine, nu dacă ne ducem să urlăm nu ştiu pe ce stadion. Speram că faceţi parte din categoria celor care înţelegeţi acest lucru.
    Pe de altă parte, mă îndoiesc profund că un singur om întruchipează răul şi că un stadion e binele.

  • Ca sa va lamuriti odata, cereti doamna partidelor listele membrilor de partid. In afara de cativa membri PNL, carora eu le multumesc ca au stat in frig asta iarna, n-o sa-i mai gasiti pe altii. Eu as fi vrut sa fie toti PSD-istii, PNL-istii, Conservatorii si mai stiu eu ce afiliati politici in strada, pentru ca inainte de toate ar fi trebuit sa fie cetateni. Comoditatea, frica, interesele, ignoranta multora insa, au fost prea mari. De ce ii tot blamati pe cei ce au facut-o? Eu de aici inteleg doar ca va deranjeaza ca unii au iesit in strada.Sau vi s-a parut ca dam o lovitura de stat in ianuarie, cu 40 de oameni.

    • Sper să citiţi ce am scris mai sus. Apropierea celor care se pretind a fi „organizaţie civică” de orice partid vă aduce în situaţia de a constata, ce-i drept după luni bune, că aţi îngheţat degeaba şi noi la fel. Totul s-a compromis.

    • Pentru dumnevoastra din pacate, gestul din iarna a fost compromis din start. Daca va ve-ti reciti articolele, si ati incerca sa fiti impartiala, v-ati constata singura tonul aproape dispretuitor. Dar nu ma surprinde, toata presa a avut aceeasi atitudine.

  • Cum aş putea să-mi găsesc tonul încântat când unul dintre manifestanţi a ajuns director după ce s-a schimbat guvernarea? Sincer, acum. V-aş ruga să vă gândiţi mai bine la ce s-a vrut şi la ce s-a ajuns în final.

    • Si cand vorbim de gesturi civice, ii apreciem pe toti dupa unul? Credeti ca in 89, pe strazi n-a fost nici unul dintre cei care ulterior au profitat? Chiar daca nu suporta comparatie din punct de vedere al amploarei, contestati si gestul romanilor care atunci au iesit in strada? A fost si el compromis? Daca da, si din acest motiv, regret ca in DEX mai apare cuvantul democratie. El nu ar trebui sa existe in limba romana. Ca nu-l intelegem, e clar, dar cred ca nici nu-si are rostul.

    • Alina, tu intelegi prin democratie si civism a merge pe stadion si a huidui Europa, cand Europa e in Bucuresti? Sau civilizatie? Sau ospitalitate romaneasca?

      .
      .

      A.. si sa nu uiti Alina, USL e la putere. Doar in Romania puterea organizeaza manifestari de protest.. Si alea masluite..

      .
      .

      Nici protestele nu mai sunt ce au fost…

    • Eu n-am fost impinsa niciodata in fata de partide ,sunt destul de matura ca sa pot discerne si singura ce e bine sau rau in ROMANIA si nu o sa ma las manipulata de nimeni fie ca va place sau nu. La Bucuresti n-a fost EUROPA ci doar cativa lingai ppe interesati de votul unui tradator .Apropo daca voiau ospitalitate romaneasca acesti lingai trebuiau sa vina in concediu in Romania cu bilet platit.

    • Gresiti doamna Lidia! Trebuiau sa vina nu cu avionul ci cu masina sa vada ce „autobenzi” ne-a tras Basescu& co. In special i-as fi sugerat ruta Bistrita- Reghin- cu microbuzul- preferabil! Perfecta ca surogat la masajul anticelulitic.

    • Dupa cum puteti constata, multi inca nu s-au saturat de lins pingelele celor ce ii calca pe cap, doar din considerent ca Europa a venit la Bucuresti. Ei inca nu au aflat ca Bucurestiul este in Europa.

    • aici e discutabila faza.
      daca retin bine, nenea respectiv era director si inainte, dar la o alta scoala.
      pe de alta parte, n-ar fi imposibil ca nenea respectiv sa aiba aptitudini de director.
      pana la urma, eu nu astept „izbavirea” din partea unui partid, ci din partea unor oameni.

    • Exista in Bistrita vreo scoala mai „celebra” decat generala 2? Eu nu cred… daca a fost director la vreo scoala si inainte inseamna ca a sarit din lac in put.

  • Din psihologie:”Nu presupune nimic,desigur daca ai dubii ,clarifica.Daca suspectezi,intreaba.Presupunerea te face sa inventezi istorii incredibile care nu fac decat sa-ti invenineze sufletul si nu au nicio fundament(baza)…”

  • Doamna Cristiana, ma uimiti inca o data cu echidistanta si ochiul politic critic de care dati dovada. Felicitari si un gand bun de la mine!

    • Ti se face greata de atata „echidistanta”. M-am saturat sa vad cum se considera „asta” posesoarea adevarului absolut. Dintre cati am fost in gerul ala la prefectura doar unul a ajuns director, si bine a facut ! Doar cu „jos basescu” nu se poate schimba nimic. Trebuie sa ajungi intr-un loc de unde sa poti schimba ceva. Dar acest lucru depaseste total putinta de intelegere a „echidistantei”

    • Ati ajuns de 6 luni unde ati dorit. HELOOOOOOOOO… SUNTETI LA PUTERE! GUVERNATI FRATILOR, NU HUIDUITI!

      .

      .

      din pacate vad ca acest guvern nu stie ABSOLUT NIMIC in afara de jos basescu. ce va face basescu asta, ca io de vro 2 luni nu stiam ca mai exista.

    • La care putere? Base are la degetul mic Curtea Constitutionala, Parchetul General, in fruntea caruia se afla celebrul Daniel Morar la care numai te uiti si vezi ordonanta perfecta, care si-a tras neste atributii noi, ca tot nimeni nu poate sa-l controleze, DNA in fruntea careia se afla tot o sluga supusa. Nu mai spun ca toate serviciile secrete sunt in mainile lui Base.

    • Aha, ai stat in drum si n-ai ajuns director, de asta iti versi veninul si tu, si Alina, si Lidia. Inca n-ai aflat ca ati fost figuranti?

    • Domnu prostestatar…ai stat in drum si n-ai ajuns director, de asta iti versi veninul si tu, si Alina, si Lidia. Inca n-ai aflat ca ati fost figuranti?

    • reiau un comentariu pe care l-am postat la un alt articol si pe care probabil nu l-ati citit: protestatele au inceput in 15 ianuarie ca o revolta fata de regimul Basescu, toti ne-am regasit oarecum in umilirea lui Raed Arafat de catre Basescu, intr-un fel sau altul toti am fost umiliti, inclusiv Boc si unii membrii PDL. La proteste au participat persoane afiliate sau nu politic, cu simpatii sau fara, pe toti ii unea nemultumirea fata de situatia in care s-a ajuns. Va asigur ca au luat parte la manifestatii in iarna, membrii de la toate partidele politice (PSD, PNL, PER, PC, PRM si chiar de la PDL si UDMR) dar si persoane neafiliate politic. Pe de alta parte, membrii unei asociatii civice cred ca au dreptul ca cetateni, sa aiba anumite preferinte si opinii politice, sa corecteze intr-un fel sau altul anumite derapaje, sa participe la procesul electoral, vezi Fundatia Crestin Democrata a lui Papahagi care e candidat din partea ARD-Cluj, vezi Initiativa Civica a lui Ungureanu, vezi… de ce nu (ong-ul) UDMR, asociatie culturala care s-a aflat ani buni la guvernare si ca sa mergem mai departe cu un exemplu absolut, cea mai mare dovada de implicare (ultimul exemplu fiind chiar participarea sa al congresul PPE de miercuri) in situatia in care ar trebuii sa fie neutru, e insusi cel pe care-l contestam noi, Traian Basescu. Daca va place guvernatorul Basescu, urmati-l !!!

    • Am iesit in strada pentru niste idei, dar pentru pupincurism nu e nevoie de asa ceva e foarte bine daca stai in casa la caldura. A avea un crez si a te menifesta pentru sustinerea lor cred ca ne deosebeste de animale.Dupa cum spunea Aristotel ” glas au si animalele insa voce au doar oamenii”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.