Actualitate

Primarul Ovidiu Crețu, interviu la Paris pentru Bloomberg (VIDEO)

ACTUALIZARE Aflat la Summitul Climatic pentru Liderii Locali care are loc în aceste zile la Paris, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a acordat, în limba engleză, un interviu agenţiei americane de ştiri Bloomberg. Discuţiile au fost axate pe principalele teme dezbătute în cadrul Summit-ului şi pe modul în care un oraş din sud-estul Europei răspunde acestor provocări.

1 interviu cretu parisOvidiu Crețu a făcut, la solicitarea moderatorului, o scurtă prezentare a istoriei primari parisorașului și a originilor sale săsești, spunând că ”deși suntem la Paris, Bistrița este cel mai frumos oraș din lume”.

”Cu toții dorim un standard de viață ridicat pentru noi, dar și pentru copiii noștri, de aceea aduc la Paris angajamentul cetățenilor Bistriței de a contribui la un standard ridicat pentru urmașii noștri. Schimbările nu se petrec numai în marile orașe, fiecare cetățean trebuie să acționeze. Este greu, dar dacă Primăria îi implică pe oameni atunci orașul poate aduce contribuția sa la nivel global. Confortul vieții ne este dat de energie. Ajungem la finalul erei combustibulului fosil. Trebuie să le lăsăm copiilor noștri același confort, același standard de civilizație, dar bazat pe energie regenerabilă. Lucrăm din greu pentru asta”, a spus el.

Primarul Bistriței a vorbit despre proiectele de reabilitare termică a blocurilor și a menționat că angajamentul asumat, de reducere a emisiilor de CO2 cu peste 20% până în anul 2020 prin acţiuni de eficienţă energetică şi energie regenerabilă, va fi respectat: ”Din numărul total de 88 măsuri cuprinse în PAED, municipiul Bistriţa a realizat 30% şi implementează altele de 31%”.

 

Primarii prezenţi la Paris au semnat o Declaraţie prin care sunt de acord că acţiunea este singurul drum de urmat împotriva schimbărilor climatice şi că liderii locali şi regionali au un rol major în proiectele care se vor derula în acest sens: „Schimbarea climatică este provocarea noastră comună. Aici Declaraţia de la Paris.

Acordul de la Paris vizează să plaseze planeta pe calea către un model economic cu mai puţin dioxid de carbon şi energie de natură fosilă, cu scopul de a limita încălzirea globală la două grade Celsius în 2100.

ȘTIREA INIȚIALĂ Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, participă vineri, 4 decembrie, la Summitul Climatic pentru Liderii Locali care are loc la Paris.

Evenimentul are loc după cea de-a 21-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 21).

Ovidiu Crețu a spus că a primit o invitație onorantă din partea primarului Parisului, Anne Hidalgo, și a lui Michael Bloomberg, trimisul special al secretarului general ONU. ”Am primit o invitație care mă onorează și pe mine și municipiul Bistrița, semnată de doamna primar din Paris și de Michael Bloomberg, pentru a participa la Committee of Parties care are loc la Paris începând din 30 noiembrie, iar în data de 4 decembrie are loc summitul liderilor locali pe probleme de mediu. Committee of Parties se organizează de 22 de ani și are ca țintă atragerea liderilor mondiali să se implice în problemele de mediu, eu am mai participat în 2009 la Copengaha”, a declarat Crețu.

El a menționat că summitul de anul acesta se ține ”sub niște auspicii dificile, într-un context complicat, chiar periculos”: ”Pe doamna primar a Parisului am cunoscut-o în urmă cu trei ani la un simpozion despre energie, pe atunci era viceprimar, de aici probabil și invitația. Am fost rugat să nu îmi anulez participarea pentru că Franța să forește să organizeze acest eveniment. Chiar dacă contextul nu este cel mai favorabil, cine are ceva de spus o face în astfel de condiții, altfel e simplu să mergi în Franța vara când e cald. Contextul actual ridică o problemă și mai gravă, prin aceste migrații civilizația europeană este amenințată și de alte pericole. Când discutăm de mediu ne preocupăm protejarea plămânilor, a fizicului, când vorbim de invazia Islamului discutăm despre afectarea creierului nostru. Voi participa la această întâlnire, nu știu dacă voi putea lua cuvântul, sunt totuși 500 de primari din toată lumea invitați, mi-aș dori să am o intervenție pentru a discuta problemele de mediu de aici și problemele care vor urma legate de această migrație”.

34 comentarii

    • Cretu e prietenul lui Oltean….inca mai zburda Cretu dar e mai rau ca Oltean. A terminat prin coruptie Bistrita!

    • In sfârșit avem si noi un primar competent si valoros . Nu degeaba a câștigat Marele premiu cu proiectele sale europene ! Câinii latră , caravana trece , PNL istii ramân cu Olteanu , Crinuta si ANRP !

    • E primar numai pentru gasca lui de corupti din care si tu claudiule faci parte. Premiile si invitatiile le-a luat pe spaga.Si nu mor caii cand vor cainii.

    • Ce devreme se trezesc postacii PNL isti ! Uitasem ca sunteți plătiți sa aruncați mizerii si injurii către oamenii care fac lucruri adevărate si importante ! Primarul Cretu , cel mai bun primar pe care l-a avut Bistrita , fără îndoiala !

  • Consiliul local ar trebui sa nu-i aprobe deplasarea lui O. Cretu in FRANTA .Doamne feri, sunt teroristi si bombe pe la colt de stada. Ce se face Bistrita in caz de atac si luari de ostatici. Va dati seama ca nu ne ajunge bugetul sa-l rascumparam pe Cretu.

    • Doamne fereste Ecologistule. Doamne fereste.ca dupa rascumparare asta nu mai izoleaza nici un bloc.

  • Domn premar, io zic sa nu te duci ca-i chiar periculos… Io zic ca nu esti lider local si mai zic ca daca iei cuvantul o sa se gate summitul mai repede decat era programat cand o sa le spui cum pute orasul inca de la intrare si ce sistem (de kkt) de colectare a deseurilor avem.
    nici nu te mai gandi sa te duci daca vrei sa vorbesti si de migratie… ar fi prea mult pentru participanti sa asculte si discursul unui specialist ca tine in migratie. Mai bine stai la gura sobei ca-i mai bine si pentru Bistrita si pentru Paris.

  • Din spusele primarului Cretu rezulta ca nu stie pe ce lume traieste .Globalizare fara islam nu se poate dar de unde sa stie el .Cat despre afectarea creierului prin invazia islamului ii sugerez sa nu-si faca probleme ca el nu face obiectul ,avand creierul atrofiat. Despre cultura europeana poate ar fi bine sa stie ca gandirea lui Platon si Aristotel a ajuns pe continentul nostru prin islam si in limba araba .In capitala luminilor se gandeste in alti termeni iar logica lui Cretu are ratiunile ei care nu are nimic cu logica aristotelica.

  • …să forește!? Ce-o fi vrut sa zica? Nu mai stie nici limba romana!
    …când vorbim de invazia Islamului discutăm despre afectarea creierului nostru. Iarta-l Allah ca nu mai stie ce zice, decum ce face. Omul are creierul profund afectat dar el nu-si da seama. Sa ne rugam sa nu ia cuvantul ca o sa se schimbe vremea radical pe tot globul.

  • Primarul nost o amesteca din start. Nu are el treaba cu MEDIUL. Ce treaba are SUMMITUL CLIMATIC cu ISLAMUL ? Pana una alta daca se inscrie la cuvant, sa-i spuna primaritei din PARIS, ce proiecte si viziune are dansul, de asa zisa modernizare cu DRUJBA in PIATA CENTRALA si parcul EMINESCU. Pana una alta edilul Bistritei NEEUROPENE nu are grija de plamanii nostrii.A se vedea in special proiectul din PIATA CENTRALA care a fost votat si de consilierii PNL prin care se vor desfinta rondourile de flori, se va scoate iarba se vor taia 100 arbori si se va betona( MINERALIZA) piata. HALAL PROIECT avand in vedere ce conditii climatice ne asteapta.

  • Culmea ironiei. Cretu participa la Summitul Climatic pentru Liderii Locali unde se discuta despre icalzirea globala si acorda un interviu agenţiei americane de ştiri Bloomberg, despre pe principalele teme dezbătute în cadrul Summit-ului şi despre modul în care un oraş din sud-estul Europei răspunde acestor provocări. Mai degraba Cretu ar putea impartasi din propria experienta despre modul cum intr-un „oras european” se poate contribui la incalzirea globala prin mutilarea arborilor cu drujba sau prin distrugerea spatiilor verzi prin calcare si transformarea lor in noroi, cu ocazia organizarii de targuri direct pe pe gazon.

  • Vorbeste ciuda din voi, postacilor! Un primar destept care are lucruri de spus si stie sa le exprime in alta limba decat ciobaneasca. Felicitari!

  • PT. Mihai ; primarul iti transmite si tie ca trebuie sa te implici si sa actionezi pt. mediu si o viata sanatoasa. Eu o fac de cand ma stiu, prin aportul meu de voluntar plantez in fiecare an cat ma tin puterile, si tu ma faci postac. Numai ca ceea ce spune acolo primarul tau, este un mare BLB…BLA. El este primul care nesocoteste toate aceste pericole urbane semnalate de noi. Cum poti minti ca esti preocupat de reducerea CO 2 in orasul tau, cand tu mutilezi copaci si desfintezi spatii verzi. Cum poti tu administratie sa incalci LEGEA 24 a SP. VERZI cu atata usurinta ? Asa ca eu am fost reprezentat la PARIS de un FARISEU, si nu de un protector al meu si al MEDIULUI in care traiesc. PUNCT !!!

    • La cat de inversunati sunteti , vedeti ca taie 10 copaci, nu ca planteaza 100… Ati comentat fiecare stire legata de modernizarea parcului, si iata cum arata acum ca e finalizat proiectul! O bucurie pentru toti bistritenii (normali)! Asa ca apreciez dragostea dvs pentru natura, dar scoateti-va ochelarii de cal si vedeti si lucrurile bune care se fac! Numai bine!

    • Mihai , dragule , nu mai baga asta cu parcul ca nu primarul Cretu la realizat , el doar a semnat ” ca primarul ” , parcul il avem datorita domnului Balan , asa zice domnul Balan , deci el isi aloca meritele ca parcul arata asa bine , altfel poate arata chiar si mai bine! 🙂 …am ras cu lacrimi …urmeaza gara , policlinica , cinematograful , Padurea Schullerwald , strandul , parcarea din M. Eminescu ( daca va fi realizata ) etc. le avem tot datorita domnului Balan . 🙂 🙂 🙂

  • For ză eititausănd inheabitans of ză formăr germăn siti. Nu vi se pare cea mai mare ironie a sorții că la Summitul Climatic pentru Liderii Locali, unde se discută despre problema încălzirii globale, a ajuns un individ care nu știe cum să mai taie și să mai toaleteze copacii la fiecare început de iarnă, din ză moust biutiful siti in ză uărld și european binînțeles… p.s. orașul la care face referire domn’ primar a fost întemeiat de sași, adică, se putea spune pe engleză de baltă: a formăr saxon siti, if iu chen ridmi, case closed…

  • Ispravnicul Ovidiu Crețu are câteva argumente ca să participe la COP 21:
    1. Ciuntește repetat, până la epuizare, teii de pe Bulevardul Republicii pe motiv că aceștia produc în sezon prea mult oxigen pentru bistrițeni.
    2. Taie arborii din oraș pentru a planta în locul lor cârduri de struți deoarece lumea trebuie să știe că și Bistrița, aflându-se în ton cu încălzirea globală, se deșertifică.
    3. Prin interviul dat la Paris, Ovidiu Crețu este Coana Chirița de sex masculin.

  • Perfect Domnule BRAD. Strutul este mascota moderna a desertificarii si schimbarii climatice din B-ta. Numai ca sa nu uitam ca vom avea si o partie de schi unica in lume la 400 m altitudine, pt sporturi pe TINA.

  • Domnule MIHAI; nu cunoasteti deloc povestea PARCULUI. Nu v-am vazut la nici o dezbatere publica. Eu am fost la toate si pe vremea primarului MOLDOVAN care este initiatorul acestui proiect. Cretu numai l-a executat cu mari modificari. Va informez ca daca arata asa cum il vedeti, se datoreaza mie, pt. ca m-am luat de piept cu doua administratii. In primul rand au fost salvati 31 de copaci tineri. Nu s-a mai incarcat parcul inutil cu un mamelon de pamant, s-a renuntat la o pista periculoasa de jocuri extreme, s-a renuntat la o alee infratita cu busturi inutile de personalitati din alte tari, si asta in timp ce tanara generatie nu a auzit de MIHAI VITEAZUL. Astfel s-a castigat mai mult spatiu pt. iarba. Proiectul oricum nu a fost respectat, pt. ca aleele nu au fost dalate cu piatra naturala ci cu prefabricate. Asa ca va rog documentati-va . Partea ramasa de spatiu verde se datoreaza mie in special, si presiunilor constante facute de ECOLOGISTI. Va mai spun cum au mai scapat si niste copaci batrani. Am mers cu o galeata cu lut si am acoperit in taina marca facuta pe trunchi de ocolul silvic, si astfel au scapat de la batjocura. Ei ce ziceti? Ce vedeti rau in astea ?

    • Domnule Balan , tocmai ati recunoscut ca ati sabotat un proiect ? Se poate asa ceva ? Autodenunt ? Daca erau copaci batrani , probabil erau si bolnavi daca erau marcati pt. taiere …daca la o viitoare furtuna acel copac batran va cadea si va produce vreo paguba , mi se pare ca ati fi direct vinovat , sper sa nu fie vreo victima. Nu cunosc in detaliu situatia copacilor dar mi se pare chiar grav ceea ce ati facut …Vinovati vor fi si cei care trebuia sa verifice daca proiectul se deruleaza in conformitate sau nu . Chiar m-ati socat , domnule Balan !

  • Ha, ha, ha… Asta a fost cea mai tare… „ză standard of level” adica un fel de „standardul de nivel”… Cred ca avea nivelul crescut omul. Vorbeste engleza ca Iliescu si ca Basescu.
    Oricum, de neoprit… Moderatorul era timorat… iar finalul a fost unul dramatic. Cica era combustibilor fosili s-a incheiat iar de acum suntem in era energiilor regenerabile de parca la Bistrita sunt 10 parcuri fotovoltaice, 5 parcuri eoliene, toate autobuzele si masinile sunt electrice, centura ocolitoare nu trece prin oras, avem atatea spatii verzi de ne plictisim, am plantat zeci de mii de copaci si nu am taiat nici un copac, avem un sistem selectiv de colectare a gunoiului, etc…

  • Auzi tu colea… Romania a fost o tara socialista! Mare filozof primaru… pai Romania a fost o tara comunista domn primar ceea ce este o mare diferenta. Si socialista a fost in toate mandatele lui Iliescu, Nastase, Ponta, ca doar a fost condusa de Partidul SOCIAL Democrat, nu? Da matale te pricepi la clima se pare si nu la politica. Marea problema e ca Bistrita e tot comunista sub conducerea matale…

  • A uitat sa spuna ca incalzirea globala nu va afecta partia din Wonderland. Asta prin meditatie transcedentala. Va fi partia Iceland la soare.

  • Motto:
    Prostul, dacă nu-i fudul,
    Parcă n-ar fi prost destul;
    Are viaţa liniştită
    Fiindcă-i mintea odihnită;

    Orice lucru-i o ispită,
    Este prost, dar şi credul;
    Prostul, dacă nu-i fudul,
    Parcă n-ar fi prost destul;

    Fruntea-i arde ca o plită,
    Neuronu-i un pendul
    Ce se mişcă somnambul
    Cu o mină plictisită;

    Prostul, dacă nu-i fudul…

    (poezia „Rondel” de Dumitru Râpanu)

    Cretu a reusit performanta de a fi de doua ori penibil. In primul rand s-a facut de ras vorbind mai rau ca Iliescu, intr-o „engleza de balta”, din care nu se poate intelege aproape nimic. In al doilea rand nici continutul interviului nu a fost mai bun. Cat de idiot trebuie sa fi ca sa spui la Paris, in capitala luminilor, ca că Bistriţa este cel mai frumos oraş din lume. Sau sa afirmi: „Bistriţa este iubită de 80.000 de locuitori care au declarat acest lucru, poate în Paris sunt mai mulţi locuitori, dar nu toţi şi-au declarat dragostea faţă de oraş”. In rest, numai baliverne.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.