Actualitate

Primarul Ovidiu Crețu, apel către cetățeni: ”Este o situație de urgență!”

Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre situația delicată în care s-a ajuns cu colectarea și transportul deșeurilor după ce firma Vitalia a reziliat contractul:

”În 8 august, Vitalia a denunțat unilateral contractul de concesionare a serviciilor de salubritate, contract încheiat cu ADI Deșeuri. Având în vedere că denunțarea și rezilierea s-a făcut din culpa noastră, a ADI, nu mai obligația să presteze timp de 90 de zile colectarea deșeurilor. Mai mult, în 11 august a fost emis ordinul președintelui ANRSC prin care se respinge solicitarea de acordare a licenței pentru serviciul de salubrizare din cauza înregistrării de pierderi în activitatea de exploatare. Ne transmite în 16 august Vitalia această informație și ne solicită să luăm toate măsurile necesare pentru a realiza predarea către ADI a bunurilor aferente contractului, începând cu 17 august. Au fost în perioada aceasta mai multe întâlniri ale ADI Deșeuri, care trebuie să ia măsurile de rigoare și să se asigurarea prestarea acestui serviciu către cetățeni. În cadrul contractului de finanțare cu UE pentru 42 milioane euro, parte a contractului este ADI Deșeuri, singura care poate duce mai departe acest contract. Altfel, trebuie să returneze suma către UE.

ADI deșeuri a luat act de documentele respective și a hotărât să solicite celor doi parteneri cu care Vitalia a prelua ativitatea, apoi Floricon a transmis aceeși decizie. ADI are obligația să se adreseze altor firme care să vină pe baza unui contract de servicii și să presteze până când se va realiza contractarea serviciului respectiv. ADI a emis și o hotărâre în 17 august prin care înființează o comisie de negociere și evaluare a ofertelor pentru pretarea temporară a serviciului de salubrizare. Comisia este compusă din reprezentanți ai CJ, în frunte cu Florin Moldovan, administrator public al județului, reprezentantul municipiului Bistrița administratorul public George Avram, reprezentanții orașelor și ai grupurilor de comune.

În baza informărilor transmise către Prefectură, a fost convocat în 12 august Comitetul județean pentru situații de urgență care a emis o hotărâre în care constată iminența producerii unei situații de urgență la nivelul județului în cazul încetării activității de către operatorul de salubritate prin poluarea excesivă a mediului și afectarea sănătății și că ADI trebuie să întreprindă în regim de urgență toate măssurile necesare pentru continuarea activității de salubrizare.

A fost convocată din nou AG a ADI Deșeuri, formată din primarii UAT din județ, pentru a constata că și Floricon a refuzat și contractul nu poate avea continuitate cu partenerii cu care a intrat Vitalia și să facă oferte, în aceleași condiții ale contractului, către alți furnizori de servicii licențiați și cred că sunt vreoo 20. Se așteapătă un răspuns în regim de urgență, comisia va selecta oferta cea mai bună și se va încheia un contract. În varianta în care nu va exista nici un doritor să preia serviciile în condițiile contractului, pe perioadă limitată, atunci se vor opera câteva modificări: se va propune trecerea la taxă de salubrizare, nu tarif se salubrizare, cu solicitarea unui acord din partea Ministerului Fondurilor Europene, deci primăriile vor colecta taxele și vor plăti ele către operator suma convenită, urmând să se ceară oferte și să se încheie un contract cu ofertantul care va da prețul cel mai bun.

Toate acestea trebuie desfășurate cu viteză maximală. Vitalia putea să întrerupă de ieri colectarea deșeurilor, dar am găsit înțelegere că presteze în continuare până ne rezolvăm situația. Ce fac ei acum fac pe banii domnului Morariu, fără posibilitate de recuperare, cam în situația asta suntem. Este o situație extrem de gravă care poate să determine o stare de urgență, să fie nevoie de intervenția unor forțe corespunzătoare. Cea mai periclitată este populația, dacă nu se colectează o zi deja se vede. Fac apel către cetățenii din municipiu, cei care locuiesc la blocuri, să evite depozitarea altor deșeuri decât cele strict necesare, știm bine că la punctele de colectare se mai adună și canapele, și haine și alte lucruri care ar trebui duse în altă parte. Nu o să aibă cine să le adune. Să depoziteze deșeul menajer minim de care trebuie să se debaraseze, iar curățenii generale și rânduială în debarale și cămări să facă la o dată ulterioară. Dacă noi nu ne implicăm să rezolvăm problema, nu o să ne-o rezolve nimeni. Trebuie să existe această voință a oamenilor să nu își înrăutățească condițiile de viață mai mult decât ne presează situația.

Faptul că Vitalia a colectat în aceste zile i-a determinat pe unii să spună că nu suntem într-o situație de urgență, dar juridic suntem. Fizic nu, dar este la voința unui om care scoate bani din buzunar să spună stop (n.r. – Octavian Morariu) și apoi suntem și fizic în situația de urgență. Un alt operator trebuie să vină cât mai repede posibil să preia acest serviciu. Pierderile Vitalia se duc la vreo 3 milioane de euro pe Bistrița, nici nu se vede o luminiță la capătul tunelului pentru ei. ADI Deșeuri trebuie să se implice să se instituie taxă, să plătească toată lumea, nu numai o parte din populație. Va trebui să fie o taxă care să acopere costurile, astfel situația se va repeta. Dar nu cred că va mai veni cineva să opereze decât pe date reale și realiste. Noavem obligația, chiar în situația asta de urgență, să facem oferte către operatori să vină în același condiții. Abia după depășirea acestei etape putem modifica condițiile”.

26 comentarii

  • Ce fel de contract a semnat administratia locala si judeteana de este posibil sa intrerupa colectarea deseurilor de la o zi la alta ? Cat de „nepriceputi ” trebuie sa fie, asta ca sa nu folosesc un sinonim mai dur, incat nu si-au luat o marja de siguranta, sa aiba timp sa aduca alt operator? Ce interese sunt in spatele contractului cu Vitalia, astfel incat sa isi permita atatea „arogante”, sa mareasca tarifele cum vor muschii lor, sa inceteze colectarea cand vor ei, ba sa ne mai si arunce in fata cu „marinimia lui Morariu” ? Apropo, eu am platit in avans, inclusiv luna septembrie, cum imi recuperez banii pentru serviciile neprestate?
    Cretu, Moldovan si toata gasca lor rosie de oportunisti ar trebui sa raspunda! Daca nu, ar trebui sa ducem toti gunoiul in fata caselor lor !

  • Blah, blah, blah! Asa stie el sa gestioneze o situatie ultraserioasa! Ma bucur ca isi ia banii in fiecare luna iar mie imi spune sa arunc gunoiul ‘moderat’… Pe cel ‘nemoderat’ il bag sub pres, nu?

  • Ce semeni aia culegi. Se stia de la inceput cine sunt astia de la primele cereri de marire a tarifelor. I-ati omorat pe cei doi localnici si va asteptati ca o firma din Bucuresti (unde sunt munti de gunoaie) sa stranga gunoiul si mai mult niste tigani sa-ti faca curat in oras 🙂 , poate ca atunci cand ii angajati le faceti si o vizita acasa sa vedeti ce inseamna curat din punctul lor de vedere 🙂
    Suntem si noi un fel de Napoli asteptam Camorra sa-si trimita reprezentantii (sau poate sunt deja aici in calitate de consultanti?). Ei au experienta in „criza gunoaielor” si manipularea prostilor. Din ce in ce mai bine…

    • Corect, până să vină Vitalia să ne bage în mizeria asta, firma locală Urbana strângea gunoiul fără nici o problemă… Aveam și noi un capitol la care stăteam cât de cât ok și s-au găsit unii deștepți să facă proiect european…

  • Cand judetul asta e condus de incompetenti fara scoala uite unde se ajunge . Astia nu au auzit nici de la televizor de ” functia preventiva ” . E o functie manageriala care te obliga sa previ , ca sa nu se ajunga in situatii din astea . Ce contracte au semnat astia , ce clauze de reziliere au acceptat , numai ei stiu . Judetul e pe punctul sa devina un focar de infectie si epidemii din cauza incompetentei si combinatorilor care il conduc .

  • Cand pubelele vor fi pline,vom goli gunoiul in fata Consiliului Judetean,a Prefecturii si in fata Primariei !Vom bloca intrarile cu munti de gunoaie!
    Acesta va fi raspunsul bistritenilor la modul in care aceste institutii au gestionat o problema vitala a comunitatii!
    Coruptia,prostia si incompetenta au generat situatia actuala!
    Prevad zile grele pentru cei ce-au girat escrocheria!

  • Când cineva avertiza tandemul de ,,priceputeni în toate” că Vitalia nu are capacitatea de a muta sau duce măcar gunoiul dintr-o cușcă de iepuri , nu auzeam decât ,,Noa binye mă!”. Așa deci, cine-i de vină?
    Ia înhămați-vă burțile triple și râturile suine la căruță , chemații-i și pe cei 12 mii ,,bistrițeni neaoși” care v-au votat, să vă ajute la ridicat gunoiul! Nu așa ar fi normal și corect?

  • Dacă la fel de bine se pricep la strâns gunoiul cum știu să scrie comunicate de presă atunci nu e delor de mirare că s-a ajuns aici…
    ”În 8 august, Vitalia a denunțat unilateral contractul de concesionare a serviciilor de salubritate, contract încheiat cu ADI Deșeuri. Având în vedere că denunțarea și rezilierea s-a făcut din culpa noastră, a ADI, nu mai obligația să presteze timp de 90 de zile colectarea deșeurilor…”. În altă ordine de idei, cred că s-a înțeles de către toată lumea cui îi datorăm laude pentru mărinimia și gestul de mare om, aproape filantrop ONG-ist, de a ne scăpa în continuare de gunoi și anume patronului Vitalia dl. Octavian Morariu căruia i s-a făcut milă de noi și a hotărât să nu ne lase la greu, suportând el toate cheltuielile din propriul lui buzunar de antreprenor făuritor de locuri de muncă și plătitor de taxe și impozite…

  • Domnule primar la asociatiile unde ne .ati pus sa platim gunoiul la primarie e ok ,am platit la impozite pe tot anul chit ca am scos din buzunar banii toti odata noua ne convenea mai usor lunar deci eu am platit in avans sa mi luati gunoiul!!!!

  • Nu se autosesizează niște instituții ale statului cu atribuții în domeniul siguranței naționale?!? în primul rând, iar în al doilea rând în domeniul luptei anti-corupției?!?…

  • Schimbarea adusă de Vitalia în sistemul de tomberoane, ce necesită utilaje specifice, poate îngreuna preluare serviciului de un alt operator ce nu are în dotare astfel de utilaje. În consecință în virtutea asigurări sănătății publice se poate invoca clauza de forță majoră ce va putea obliga pe Vitalia să pună la dispoziție utilajele unui nou operator și în paralel negocieri cu eventuala firmă de leasing de preluare a contractului de finanțare aceste mașinii.

  • Ce … trebuie sa fi sa inchei un contract care se poate rezilia in orice moment? Nu ma mira nimic in Bistrita,atat Cretu cat si Radu Moldovan sunt doi … care toata ziua ranjesc in poze,nu sunt in stare de nimic.Trebuie dati afara din partid,lasati persoanele care fac ceva si nu stau cu bratele incrucisate .Faceti de ras toata Bistrita,institutiile care le conduceti si colegii de partid. Voi doi RANJITI in continuare DAR ACASA la voi sa nu va mai vedem peste tot si strangeti voi gunoaiele ca si asa va luati banii degeaba.

  • Uite asa o sa-mi duc eu pubela pe roti, fix in fata primariei. Ce p.i.z.d.a masii, ca doar am fost in primii 100 de bistriteni care am facut contract cu Vitalia. Se poate verifica. In plus si am sortat ca un prost propriile deseuri si le-am dus civilizat la semiingropate comform instructiunilor. No stiti ceva ? Sa ma pupati in …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS