Actualitate

Primarul Creţu despre transportul public şi linia verde. ”În doi ani ştim pe ce teren jucăm”

Ovidiu Creţu a declarat că deocamdată preţul biletelor de autobuz rămâne nemodificat până ”se va veni la normal” şi că peste doi ani vom şti exact ”pe ce teren jucăm” în ceea ce priveşte transportul de persoane, după realizarea studiului de mobilitate şi depunerea pe POR a proiectului ”Linie verde”.

”Avem un contract de transport public de şase ani (n.r. – cu Transmixt), care se termină în luna mai. Cu două luni înainte vom decide prelungirea acestui contract, probabil cu doi ani, pentru că un nou contract de concesiune presupune existenţa unui studiu de mobilitate. Suntem obligaţi să facem în conformitate cu legislaţia nouă şi cu transpunerea în legislaţia românească a legislaţiei europene. Prelungirea respectivă ne va da posibilitatea să vedem, în momentul în care vom face caietul de sarcini pentru nou contract, care va fi stadiul realizării liniei verzi de transport public în municipiu. Linia verde e un proiect la care lucrăm şi pe care îl depune pe POR. Vom şti exact pe ce teren jucăm peste doi ani”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Primarul Bistriţei s-a referit şi la proiectul respins în Consiliul Local privind majorarea tarifelor de transport public. ”Am făcut acest lucru întrucât ăpreţul biletelor datează din 2010, de atunci s-au scumpit foarte multe lucruri, chiar dacă acum combustibilul este ceva mai ieftin decât în urmă cu şase luni sau un an. Dar faţă de 2010 au crescut asigurările, salariile şi toate celelalte. Era justificat şi diferenţa era extrem de mică, de la 1,80 lei la 2 lei. Restul de 20 de bani în general rămâne la şofer. CL nu a dorit majorarea şi deocamdată rămânem cu ele în această formă, până când vom reuşi să avem o înţelegere în CL pentru a veni la normal, nu e firesc să te duci ani în şir plafonând preţurile astea. De fapt, contribuim mai mult din buget propriu faţă de cei care cumpără bilet. Veniturile firmei de transport sunt undeva constante, iar legislaţia ne obligă să-i asigurăm o eficienţă minimă de 8%, pentru că noi stabilim trasee şi tarife. Banii care ajung la concesionar sunt din vânzare de bilete şi abonamente, din subvenţiile pe care le dăm pentru elevi şi pensionari şi din compensaţia pe care o dăm tot noi pentru a se ajunge la eficienţa de 8%. dacă am fi mărit tarifele, valoarea dată de la bugetul local ar fi scăzut un pic. Ar fi plătit un pic mai mult cei care cumpără bilet şi s-ar fi dat bani mai puţini de la cei care nu utilizează transportul şi contribuie la bugetul municipiului”, a explicat Creţu.

El a adăugat că linia verde a fost gândită ca un traseu ecologic de la Viişoara la Unirea trecând prin centrul istoric, fiind abandonată definitiv ideea tramvaiului şi promovată cea a autobuzelor acţionate electric. ”Mi-aş fi dorit ca această linie să fie una de tramvai. La ce am văzut în Europa, mai ales în Besancon, dar şi în Zagreb sau Strasbourg, tramvaiul a schimbat radical în bine centrele istorice. Discutăm de tramvaie silenţioase, joase, de mare viteză. Din păcate, lucrarea este extrem de scumpă, la o primă strigare cei care au făcut studiul de soluţie anunţau aproape 300 de milioane de euro, după ce am mai renunţat la unele lucruri, inclusiv la traversarea liniei ferate, costurile s-au mai redus, dar tot sunt circa 100 de milioane de euro. Atunci, am abandonat ideea tramvaiului în Bistriţa şi ne ducem pe altă variantă, recomandată de specialişti, transport cu autobuze electrice. În proiect intră şi modernizarea străzilor, în special a celor din centrul istoric, care trebui consolidate pentru a putea aduce aceste maşini mari pe lângă clădirile istorice. Ca pondere în proiect, este mai mare suma pentru străzi decât pentru achiziţia mijloacelor de transport, a autobuzelor acţionate electric. Dorim să facem noi acest lucru, deşi o firmă ar fi dorit să cumpere respectivele autobuze, dar asta ar însemna ca străzile să rămână la forma actuală sau să investim câteva milioane de euro din buzunarul propriu, plus că s-ar fi reflectat direct în costurile biletelor. Din moment ce aducem pe bani europeni şi le dăm doar în exploatare, costurile nu vor trebui suportate de cetăţeni prin bilete. Plus că am observat că atunci când se achiziţionează de către privat maşinile sunt de mai slabă calitate şi de multe ori second hand. Noi dorim să aducem pentru această linie verde echipamente de top”.

4 comentarii

  • Pe subiectul luat în discuție, când spui ‘istorie’ (‘centru istoric’), tramvaiul are prioritate în fața autobuzului acționat electric.

  • Preocuparea pentru transportul în comun utilizând mijloace cu acţionare electrică sau cu un consum redus de combustibil pe traseul DN 17 Viişoara-Centrul istoric Bistriţa-Unirea nu este lipsita de interes.Nevoia de utilizare a unor mijloace nepoluante si de îmbunătăţirea indicatorilor de mediu, prin reducerea emisiei de noxe, se poate realiza mult mai ieftin si eficient prin introducerea de linii de troleibuz care nu afecteaza cu nimic partea carosabila a strazilor din zona istorica a orasului. In plus, prin introducerea troleibuzului configuratia circulatiei pe traseul Viisoara-Unirea ar putea ramane neschimbata. Diferenta de capacitate de transport intre tramvai si troleibuz, poate fi si ea solutionata prin cresterea frecventei numarului de troleibuze la orele de varf, pe baza unui studiu de trafic.
    Daca s-ar da bani europeni cu nemiluita, atunci cea mai buna solutie posibila insa destul de costisitoare este construirea unei linii de MONORAIL suspendat in lungul raului Bistrita intre Sarata si Unirea, dupa modelul celui din Wuppertal (Germania).
    vezi: http://www.youtube.com/watch?v=pNIaIpeVhxI

  • Cretule deschide-ne toaletele din parc ca era sa ma c.c pe mine . Data viitoare vin la primarie si ma c.c in capul tau bagati-ai p.la in ma-ta de handicapat .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS