Actualitate

Primăria Bistriţa, solicitată să alunge ciorile care şi-au făcut cuiburi pe Bulevardul Independenţei

Ciorile reprezintă o problemă serioasă, atât pentru oraşe, unde deranjează prin mizeria pe care o fac, dar mai ales prin zgomotele care perturbă liniştea locuitorilor, cât şi pentru agricultură, unde produc pagube însemnate. Mai nou, zgomotoasele păsări îi deranjează pe cei care stau pe Bd. Independenţei.

„Domnule primar, vă rog să rezolvaţi problema ciorilor care cuibăresc în copacii de pe marginea Bulevardului Independenţei. Mirosul şi mizeria de la excrementele ciorilor sunt insuportabile”, a scris Marinel Rus pe portalul domnnuleprimar.ro.

Situaţia se repetă aproape în fiecare primăvară. În aprilie 2013, pe acelaşi portal, un alt bărbat solicita municipalităţii să alunge ciorile care şi-au făcut cuib în arborii din Parcul Municipal, Piaţa Petru Rareş, Strada 1 Decembrie şi Bulevardul Independenţei întrucât păsările umplu trotuarele cu excremente, aceasta fiind, în opinia lui, „o pată degradantă pe obrazul Bistriţei”. De altfel, în 2011, înainte ca Parcul Municipal să intre în modernizare, un echipaj de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a distrus mai multe cuiburi. Cu ajutorul maşinii de intervenţie şi al unui băţ mai lung, un pompier a reuşit să arunce la pământ câteva cuiburi. În semn de protest, păsările au zburat nervoase deasupra parcului.

Întrucât multă lume consideră împuşcarea ciorilor o soluţie „barbară”, singura opţiune este distrugerea cuiburilor întrucât, aşa cum se ştie, ciorile folosesc acelaşi cuib, pe care îl “reamenajează” în fiecare an. Operaţiunea trebuie făcută iarna, şi nu primăvara-vara, când este interzis de lege, pentru că atunci ciorile cuibăresc şi îşi cresc puii.

Potrivit ornitologilor, mai apare o problemă, şi anume aceea că în cuiburile de cioară îşi depun ouăle şi le clocesc două specii de păsări protejate: ciuful de pădure şi vânturelul roşu. Aşadar, în zonele în care trăiesc aceste păsări, distrugerea cuiburilor de cioară periclitează şi înmulţirea lor. De aceea, în prealabil trebuie consultaţi ornitologii, pentru a evita zonele şi perioadele în care cuibăresc specii de păsări protejate.

Tot pe domnuleprimar.ro, un cetăţean îi cere primarului ca municipalitatea să ia în considerare părerile locuitorilor unor cartiere, aşa cum se întâmplă în Craiova în cadrul proiectului ”Fii vocea carterului tău“. ”Ideea de a avea o astfel de modalitatea de comunicare pare interesantă şi vom ţine cont de propunerea dumneavoastră”, a răspuns Ovidiu Creţu. El a asigurat un alt bistriţean că, pe modelul echipamentelor pentru sport din Parcul Adolescenţilor de pe strada Avram Iancu şi din Pădurea Schulerwald, Primăria va continua să extindă acest tip de amenajări şi în alte zone.

9 comentarii

  • Orasele construite si locuite de oameni, reprezinta totodata si arealul unor specii de pasari protejate?!?!?…

  • Sper sa nu va vina ideea de a le stropi noaptea cu jet de apa rece, asa cum am vazut ca s-a procedat intr-un alt oras! In urma cu 30 de ani, in copacii din Piata Centrala erau extraordinar de multe vrabii si nu am auzit atata vaicareala ca acum! De ce nu se incearca sa li se dea de mancare, iar locul grauntelor sa fie din ce in ce mai departe de oras si pe masura ce pleaca si aceste pasari spre mai bine , se pot curata si cuiburile actuale!

  • Nu ai dreptate dl primar Cretu este foarte util.A ajutat foarte mult si comuna Sieu Odorhei uite cite sau facut acolo A ajutat mult pe primarul din oDORHEI CARE ESTE PRIETEN CU DL Balan de la PER.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS