Actualitate

Primăria Bistriţa, implicată în aproape 700 de procese. Unele încă se mai judecă

Primăria Bistriţa, Consiliul Local, primarul Ovidiu Creţu şi Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa,au fost implicaţi, anul trecut într-un număr de 679 de cauze civile, comerciale şi de contencios administrativ, din care 572 au fost înregistrate în cursul anului 2016. Potrivit raportului de activitate anual al instituţiei, dintre acestea unele fiind încă pe rolul instanţelor judecătoreşti în diferite grade de jurisdicţie.

Prefectul judeţului a cerut de cinci ori în instanţă anularea hotărârilor Consiliului Local al municipiului Bistriţa în temeiul art. 115 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi de patru ori anularea Dispoziţiilor Primarului municipiului Bistriţa. Şase persoane fizice şi juridice au formulat plângeri în temeiul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (anulare acte emise de autorităţile publice, anulare act administrativ, excepţie nelegalitate act administrativ, suspendare executare act administrativ) din care trei au fost acţiuni de anulare a actelor emise de autorităţile publice, anulare acte administrative şi trei acţiuni de suspendarea executării unui act administrativ.

Procesele verbale ale Poliţiei Locale au fost contestate de 104 ori. Pentru cauze de fond funciar au fost deschise 14 acţiuni, iar la Legea 10/2001, una. Pentru că nu a răspuns la timp la solicitarea unor cetăţeni care doreau să afle informaţii de interes public în baza Legii nr. 544/2001, municipalitatea a fost dată în judecată de şase ori.

Primăria Bistriţa mai este parte în 63 de procese de litigii locative, rezilieri contracte, rezoluţiuni contracte, pretenţii, atribuire beneficiu contract închiriere, litigii domeniu public – contracte concesiune. Pentru prestaţii tabulare, rectificări de C.F., uzucapiune, hotărâre care să ţină loc de act autentic, plângeri împotriva încheierii de carte funciară, partaj judiciar, grăniţuire, succesiuni, acţiuni în constatare, s-au formulat 33 de acţiuni, iar pentru calcul drepturi băneşti pentru profesori 284. Pentru litigii la achiziţii publice au fost 5 acţiuni, două litigii cu Curtea de Conturi, transformare amendă– 7; pretenţii, altele decât cele incluse la litigii locative– 2.

5 comentarii

  • Pot să aibă și 1000 de procese daca celor vinovați nu li de întîmpla nimic și își văd de treabă în continuare așa cum știu ei că e mai bine , daca poliția și parchetul și ar face treaba și ar instrumenta niste dosare penale bine fundamentate probabil că nu ar mai exista atitea procese și funcționării publici și ar vedea de treabă nu de afacerile lor personale

  • Cât timp a fost secretar al municipiului doamna Mica Oprea a fost liniște și pace. Domnia ei și-a făcut treaba…drept dovadă stau neîntoarcerile din instanțe a hotărârilor pe care și-a pus semnatura. Acuma o avem pe doamna Gaftone care e mai mult interesata de alte aspecte. Dar în primul rând îl avem pe domnul Cincea la primărie care cred că și-a impus normă la pierdut procese. Adică…..el câștigă procesele (dacă..)…dar de pierdut..le pierde primăria….

  • Se pregateste si al 701 proces. El va fi intre Balan Marius si primaria COMUNISTOIDA care mi-a refuzat de aproape 10 ani eliberarea AUTORIZATIEI pt. casa mea construita pe terenul meu. In plus primaria a si statul prin MAI au falsificat CARTEA FUNCIARA furandu-mi sute de mp de teren . TRAIASCA SOCIALISMUL de tip TELEORMAN !!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Tara lui Andrei Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS