Economie

”Prima mașină”: Persoanele care vor credit trebuie să depună un avans de minimum 5% sau 10%

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin programul "Prima maşină" aprobat de Guvern trebuie să depună un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar în cazul celor de peste 36 de ani inclusiv procentajul creşte la minimum 10%.

Potrivit proiectului de norme elaborate de Ministerul Finanţelor pentru implementarea acestui program, prin care satul garantează creditele, persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de o finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanţarea acordată.

Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit – care va acoperi maximum 90% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proformă. În acest caz, statul va garanta 40% din finanţare.

Pentru a beneficia de garanţia acordată de stat, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă Full Casco ce va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună, şi să nu înstrăineze maşina pe toată durata de valabilitate a garanţiei.

Programul „Prima maşină” va beneficia în acest an de un plafon total al garanţiilor de 50 de milioane de lei.

Programul „Prima maşină” a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, actul normativ indicând doar că preţul maxim al maşinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.

Ordonanţa nu cuprinde detalii legate de valoarea creditului care poate fi contractat cu garanţia statului, de perioada de valabilitate şi de avansul minim care poate fi solicitat cumpărătorului.

1 comentariu

  • si asta o mare prostie si un mod de a arunca banii pe fereastra . adica cum s-ar spune hai ca le avem pe toate .
    ……..masina ne mai trebie ,si inca in rate pe ani de zile , daca se poate Bmw .nu-i asa ???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS