Actualitate

Preşedintele CJ după întâlnirea cu rectorii clujeni la Bistriţa: ”Este o zi istorică!” (FOTO)

La iniţiativa lui, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a întâlnit vineri cu rectorii celor mai importante Universităţi clujene pentru a pune bazele înfiinţării unui Centru Universitar de Inovare şi Cercetare în municipiul Bistriţa. Rectorii clujeni au fost încântaţi de ideea lui Emil Radu Moldovan şi au spus că proiectul este unul viabil şi că va avea succes.

Rectorii unora dintre cele mai importante Universităţi din Transilvania s-au întâlnit vineri la Bistriţa cu preşedintele Emil Radu Moldovan pentru a-şi da acordul de principiu pentru înfiinţarea unui Centru Universitar de Inovare şi Cercetare în Municipiul Bistriţa. La întâlnirea cu rectorii Univestităţii Babeş-Bolyai, Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca au mai participat prefectul Ioan Țintean, primarul Ovidiu Creţu şi senatorul Dorin Dobra.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în cadrul întâlnirii, atât conducerea celor trei Universităţi, cât şi cea a Primăriei Municipiului Bistriţa şi a Instituţiei Prefectului şi-au manifestat interesul şi suportul faţă de proiectul iniţiat de Preşedintele Consiliului Judeţean.

Potrivit sursei citate, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan a declarat: „Astăzi este o zi istorică pentru judeţul Bistriţa-Năsăud şi pentru noi toţi. Faptul că am reuşit să aducem la aceeaşi masă Rectorul Universităţii Babes-Bolyai, al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară în vederea înfiinţării în oraşul nostru a unui Centru Universitar de Inovare şi Cercetare este un prim pas înspre transformarea judeţului nostru într-un judeţ în care să fie promovată performaţa, şi care fructifică totodată o cât mai mare parte din uriaşul potenţial oferit de natură. Educaţia de calitate este cel mai important lucru pe care putem să îl oferim tinerilor, şi odată cu acest lucru vom dezvolta judeţul Bistriţa-Năsăud şi din punct de vedere economic. Vreau să mulţumesc domnilor Rectori pentru deschiderea cu care au tratat propunerea mea şi îmi doresc ca Bistriţa să devină un reper pe harta Centrelor de Cercetare Universitară din Europa!”

Rectorul Universitaţii Babes-Bolyai, Academicianul Ioan Aurel Pop a spus: „Faptul că în oraşul Bistriţa sunt prezente extensii universitare ale UBB şi UTC-N, reprezintă premise pentru realizările unui centru Universitar de Inovare şi Cercetare. Am avut discuţii cu domnul Preşedinte Radu Moldovan pentru atragerea în cadrul acestei iniţiative şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, iar dacă vom reuşi acest lucru, Consorţiul Universităţilor clujene va exista şi în oraşul dumneavoastră. Este pentru prima dată când ni se propune acest lucru, în afara oraşului Cluj-Napoca, este un lucru extraordinar, care sunt convins că va avea rezultate”

Rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Profesorul Universitar Doru Pamfil a menţionat: „Suntem interesaţi de propunerea venită din partea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, din două motive principale: Circa 10% din studenţii noştri provin din judeţul Bistriţa-Năsăud şi Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Bistriţa ne va fi de mare folos în dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul agricol. Coroborat cu domeniile de interes ale judeţului Bistriţa-Năsăud, avem interes în dezvoltarea unei colaborări în domeniul clusterelor agro-alimentare, de vinificaţie şi turism.

Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Profesorul Universitar Aurel Vlaicu a completat: „Noi avem deja câteva serii de specializări dezvoltate la Bistriţa şi ideea principală este extinderea domeniilor de preocupări pe care le avem aici. Nu este o sarcină uşoară, dar prin adunarea tuturor eforturilor, universităţi şi autorităţi locale, cred că vom realiza un proiect viabil. Sunt convins că este o iniţiativă care va avea succes şi mă bucur că colegii mei de la Cluj sunt deschişi pentru realizarea acestui consorţiu şi în alte judeţe din Transilvania”

Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean a declarat: „Fiecare judeţ are strategia sa, iar strategia judeţului Bistriţa-Năsăud este dezvoltarea din toate punctele de vedere. Pentru acest ţel, vom uza de toate pârghiile şi pe lângă exploatarea potenţialului natural, avem nevoie de o folosire eficientă a resursei umane, iar dumneavoastră universităţile sunteţi singurele instituţii capabile să ne sprijine în acest sens. Noi vom fi în continuare alături de acest proiect şi vom face tot ce ţine de noi pentru ca activitatea universitară din judeţul Bistriţa-Năsăud să fie susţinută”.

Primarul Municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu a spus: „Această întâlnire pregăteşte un pas foarte important pentru municipiul Bistriţa în traiectoria devenirii lui: un oraş inteligent, un oraş care integrează şi un oraş al viitorului. Vom putea cultiva astfel un nou element, cel al tineretului inteligent în municipiu şi în judeţ. Ținem foarte mult la acest lucru şi de aceea salutăm efortul dumneavoastră de a veni aici, ca parte la un proiect foarte ambiţios, la care noi, administraţia locală şi judeţeană ne vom da tot concursul pentru ca el să se realizeze”

Senatorul Dorin Dobra, Lector Universitar în cadrul Universităţii Babes-Bolyai a menţionat: „Personalizarea ofertei educaţionale prin încurajarea activităţilor de cercetare este un element prin care judeţul nostru îşi poate găsi locul alături de oferta educaţională clujeană, pe care o poate întregi. Dacă vom fi serioşi şi vom pune lucrurile cap la cap, vom putea face lucruri mari în Municipiul Bistriţa”

Totodată, a fost vizitat şi locul vizat pentru realizarea acestui centru, care se doreşte a fi construit în actuala Secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă situat pe Bulevardul Independenţei, la numărul 30, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean.

1 cj rectori 2 cj rectori 3 cj rectori 4 cj rectori 5 cj rectori 6 cj rectori 7 cj rectori 8 cj rectori

5 comentarii

  • In primul rand, la Bistrita exista unitati de ceretare cu traditie precum Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola si Statiunea de Cercetari si Amenajari Silvice care se zbat sa supravietuiasca iar politrucii locali in loc sa le sprijine pun umarul la desfiintarea lor, ravnind si la ultimele suprafete de teren destinate cercetarii. De altfel in ansamblul ei cercetarea romaneasca este in colaps si unii indivizi lipsiti de viziune mai viseaza cai verzi pe pereti. Solutia mai eficienta este construirea unui campus universitar modern la Bistrita care sa uneasca laolalta Extensiile Universitare imprastiate in prezent prin tot orasul in spatii improvizate. Acest Campus Universitar ar putea sa includa si cladiri de laboratoare cu spatii functionale pentru activitate de cercetare organizata pe langa catedre.
    In al doilea rand, cladirile nu sunt prima prioritate pentru un centru de cercetare. Si cu atat mai putin o cladire veche ce necesita adaptari si extinderi pentru a corespunde scopului. De regula pentru un centru de cercetare nou se incepe cu o cladire noua adaptata cerintelor. Insa pentru un centru de cercetare prima conditie este resursa umana. Si apoi, cum sa faci un centru de cercetare agricola pe Bulevardul Independentei cand se stie ca in cercetarea agricola principalul laborator este campul. De altfel, prof. Doru Pamfil, rectorul USAMV Cluj, nu s-a aratat interesat de cladirea Vechiului Spital, declarand textual: „Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Bistriţa ne va fi de mare folos în dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul agricol”. Prin urmare, la Bistrita ar fi mult mai importanta infiintarea unei extensii universitare a facultatii de horticultura a USAMV-Cluj, avand in vedere ca exista Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicola care ar putea fi o baza de instruire practica pentru studenti dar si un centru de cercetare pentru viitorul Institut de Cercetari Horticole al Transilvaniei ce se construieste pe langa USAMV.

    • La Bistrita este extrem de necesara crearea unui CAMPUS UNIVERSITAR modern adaptat cerintelor invatamantului superior. In plus un campus universitar care sa adune laolalta toate facilitatile vietii studentesti reprezinta intre altele si o stare de spirit pozitiva, creind un plus de atractivitate. Extensiile universitare inclusiv cea de la UBB functioneaza de ani buni la Bistrita in spatii necorespunzatoare improvizate. De aceea, influenta vietii studentesti la nivelul locuitorilor orasului este practic inexistenta. Cu toate astea, autoritatile locale nu si-au aratat interesul ca impreuna cu universitatile-mama sa creeze un campus universitar modern cu spatii de invatamant prevazute cu sali de curs si laboratoare, camine studentesti, cantina, biblioteca, sala de sport, terenuri de sport, parcuri cu alei, etc care sa aduca impreuna toate extensiile universitare prezente la Bistrita. O locatie potrivita, aproape de oras dar si de platforma industriala ar putea fi in zona fostului CPL. Un prim pas s-ar putea face prin valorificarea cladirilor administrative dezafectate ale unor foste intreprinderi, precum cea de la CPL, in jurul careia sa se construiasca viitorul campus. Asta ar fi de natura sa creeze un climat academic si o mai buna stabilitate a invatamantului universitar la Bistrita.

  • Pentru Raducu fiecare zi la CJ este „O ZI ISTORICA”. Numai ca „istoric” nu inseamna neaparat ceva de bine. O zi istorica a fost si ziua de 9 august 1601 cand a fost decapitat Mihai Viteazu. Asadar, istoria are mai multe fatete. Una din ele este oglindita in poezia lui Mircea Dinescu, intitulata „Doamne fereste”:

    Istoria parca ne duce-n burta
    si parca a uitat să ne mai nasca,
    preafericitii cu privirea scurta
    sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
    facind spre lucruri zilnic reverente
    căci cine stie ce episcop doarme
    în polonic, în cosul pentru zdrente,
    în tevile acestor triste arme
    unde Nebunul isi cloceste crima
    si ne omoara fiindca ne iubeste,
    când ne e foame deseneaza peste,
    când vine frigul aresteaza clima,
    opriti Istoria-cobor la prima
    opriti la statia Doamne-Fereste

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS