Actualitate Politică

Preotul ortodox din Nepos şi Primăria Feldru, la cuţite religioase din cauza unei formaţii creştine

Zilele comunei Feldru, programate să aibă loc la mijlocul lunii viitoare, se anunţă a fi unele cu cântec. Supărat că autorităţile locale au invitat la sărbătoare grupul de muzică religioasă "Speranţa", format din reprezentanţi ai bisericilor neoprotestante, preotul ortodox din Nepos, Vasile Rus, a îndemnat localnicii să boicoteze sărbătoarea comunei. Ce răspund autorităţile!

Comuna Feldru a programat pentru zilele de 15-17 august „Întâlnirea feldrihanilor de pretutindeni”, ocazie cu care vor avea loc diverse manifestări culturale, dar şi concerte. În data de 17 august, invitat special este Grupul „Speranţa” care are programat un concert de la ora 16.00. Grupul, format din tineri din biserici evanghelice (baptişti, penticostali), se bucură de mult succes în rândul comunităţii neoprotestante, dar prezenţa lui la Feldru l-a revoltat pe preotul paroh din Nepos, Vasile Rus. Potrivit Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, preotul a transmis Primăriei Feldru următoarele:

Scrisoare deschisă adresată Primăriei Feldru, 

Cu îngrijorare constat faptul că Primăria din Feldru prin domnul primar Ţiolan Grigore şi domnul viceprimar Sîngeorzan Iacob de formaţie penticostală în loc să asigure egalitatea între cultele religioase din comuna pe care o administrează organizează în data de 17 august 2014 în localitatea Feldru o acţiune masivă de prozelitism cu scopul de a atrage credincioşii ortodocşi din comuna Feldru la religia penticostală.

Este o acţiune de prozelitism mascată sub pretextul unei întâlniri a fiilor comunei Feldru. Această întâlnire a fiilor comunei Feldru se face cu participarea grupului eterodox ‘’Speranţa’’, cunoscut pentru acţiunile lui prozelitste sectare, care pe lângă cântecele sectare foloseşte pastori neoprotestanţi veniţi din Statele Unite ale Americii pentru a-i convinge pe credincioşii ortodocşi români să se lepede de credinţa strămoşească.

Îi îndemn pe credincioşii ortodocşi ai comunei Feldru să nu participe la această manifestare sectară şi să stea puternic ancoraţi în dreapta credinţă, să rămână alături de biserica în care au fost botezaţi şi cununaţi. Îi rog pe colegii preoţi din Feldru, Toader Grigore şi Iliş Ioan, să nu susţină această acţiune de prozelitism iniţiată de Primăria Feldru pentru ca‘’lupii sectari’’ să nu sfâşie Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, sfânta noastră Biserică.

Să rămână în sufletele noastre cuvintele evanghelistului Matei din capitolul 24:’’ Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.

Preot Rus Vasile Parohia Ortodoxă Nepos”.

În replică, primarul şi viceprimarul din Feldru, ambii membri PDL, au transmis prin Biroul de presă al partidului, următorul comunicat:

„Primăria comunei Feldru, domnul primar Grigore Ţiolan, domnul viceprimar Iacob Sîngeorzan, îşi exprimă public indignarea faţă de multiplele neadevăruri pe care preotul Vasile Rus din parohia Nepos le-a exprimat încadrul unei scrisori deschise.

În acest sens, vrem să asigurăm întreaga opinie publică, în special pe toţi locuitorii comunei noastre că sărbătoarea Feldrului le este dedicată în întregime şi nu vizează o confesiune religioasă anume.

În ceea ce priveşte invitaţia pe care Primăria comunei Feldru a adresat-o grupului de muzică creştină ”Speranţa”, o spunem cât se poate de deschis că este vorba doar de încă un exemplu de real ecumenism, de o acceptare şi a altor forme de exprimare a sentimentului de apartenenţă la religia creştină.

Suntem îngrijoraţi de faptul că un păstor de suflete, un prelat al BOR îi cheamă pe feldrihani la boicotarea unei sărbători atât de importante, invocând motive deloc sustenabile, fapt ce nu exprimă deloc toleranţa pe care obiserică majoritară, aşa cum este cea ortodoxă, ar trebui să o aibă faţă de alte confesiuni religioase. În ceea ce priveşte organizarea Zilelor comunei Feldru, reiterăm ideea că este vorba de o sărbătoare la care sunt invitaţi să ia parte toţi cei care se simt, într-un fel sau altul, legaţi de localitatea noastră, indiferent de naţionalitate, cultură, sex sau apartenţă religioasă”, se arată în comunicat.

Grupul Speranţa (foto) a concertat şi la Bistriţa pe Stadionul „Jean Pădureanu”, ocazie cu care primarul Ovidiu Creţu a salutat comunitatea evanghelică din tot judeţul aşa cum Timp Online a scris AICI.

10 comentarii

  • Gunoaiele va sufoaca raul SOMES si voua va trebuie festivitati. Vai de ei primari si primarii. Vor intra peturile pe geam. Halal sa va fie!!!

  • Domnul preot nu stie ca evanghelicii fac parte din culte religioase recunoscute de stat cu aceleasi drepturi ca si Biserica Ortodoxa?Nu va fie frica domnul preot ca nu va fura nimeni oiele , se duc ele singure dupa Pastorul Ce Bun ,D-l Isus.

  • Ospatarule … vorbeste la subiect lasa BOR ca aici e vorba de o persoana anume ! ce ai cu BOR e pb ta !!! aici e vb de altceva …..tu atata sti sa vorbesti de andrecut si nimic mai mult esti un psihopat omule din cate vad eu …dute la un doctor frate e mare pb cu tine …

  • aloooo justitia unde este??? in ce secol suntem ca acest popa sa faca asa ceva? il controleaza cineva pe popa din nepos care se ocupa numai de sesizari si scandal intre neposeni! Neposeni scoateti-l afara din parohie!

  • Tare mă tem că demersul d-voastră face parte din angrenajul lui V. Plagiator când făcea unele referiri la un “neortodox”!

  • Adevarul este din nou la mijloc.Vinovatii principali,pt. inmultirea altor culte sunt politicienii si popii ortodocsi .Si unii si altii sunt indragostiti fara de masura de ;;ARGINTI”.Iar in nemarginita lacomie si alergatura dupa banii si functii au uitat de adevaratele valori ,atit dumnezeiesti ,cit si lumesti.Este cazul si a preotilor ortodocsi din Feldru,care in urma cu ceva timp minteau fara nerusinare in prezenta episcopului ,a altarului si a peste 1000 de oameni .Iar dupa ce au luat plicul consistent cu euroi din partea vicelui si au indemnat supusi sa voteze intr-un anumit mod ,azi nu mai sunt credibili

  • Reactia acestui stimat preot este cat se poate de normala. Crestinii nascuti din nou trebuie sa dea dovada de dragoste, bunatate si multa intelegere. Ne rugam ca domnul preot sa aiba parte de nasterea din nou, si sa predice enoriasilor sai o Evanghelie curata, plina de putere. Atunci oamenii il vor stima si il vor iubi. Domnul Iisus nu a venit sa moara pe Cruce pentru ca oamenii sa treaca de la o religie la alta, nicidecum. Oamenii trebuie sa se pocaiasca (metanoia) si sa faca fapte vrednice de pocainta lor. Ma rog ca Dumnezeu sa binecuvinteze BOR si Duhul Sfant sa-i nasca din nou. Romanii au nevoie de Dumnezeu, de frica de Dumnezeu care este inceputul intelepciunii. Numai in felul acesta Dumnezeu va binecuvanta Romania. Cu smerenie va chem pe toti la rugaciune, la dragoste fata de aproapele nostru. Semnul lasat de Mantuitorul Iisus pentru crestinii, credinciosii adevarati este DRGAOSTEA. (1Corinteni 13). Fiti binecuvantati.

  • sai fie rusine la preotul acesta ca numai de scandal e bun sa mearga mai intii sa se impece cu fratele lui si apoi sa mai mearga sa faca slujba in continoare

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS