Actualitate

Pompierii şi Tăşuleasa Social au dus daruri copiilor din Mureşenii Bârgăului rămaşi fără casă (FOTO)

În pragul sărbătorilor pascale, oamenii care s-au luptat cu flăcările, în 4 aprilie, la Mureşenii Bârgăului, dar şi conducerea Asociaţiei Tăşuleasa Social, au mers cu daruri la cei opt copii rămaşi fără acoperiş deasupra capului în urma puternicului incendiu care a mistuit patru case. Cadouri de Paşte au primit şi cei 14 copii aflaţi în grija preotului Lorinczy Karoly din Nuşeni.

Dimineaţa zilei de 4 aprilie nu va fi uitată niciodată de două familii din localitatea Mureşenii Bârgăului. Puţin după ora 05.00, persoanele care locuiau în patru case au văzut cum agoniseala de o viaţă s-a dus pe apa Sâmbetei în urma unui incendiu violent, care ameninţa să se extindă la alte case din apropiere.

Atunci, patru case au fost cuprinse de flăcări, două dintre ele fiind avariate în proporţie de 70%, iar la celelalte două arzând acoperişul. Acolo locuiau două familii, una formată din opt persoane – doi adulţi şi şase copii, iar alta din doi adulţi şi doi copii.


Aceiaşi oameni care s-au luptat mai bine de trei ore cu flăcările au dorit să fie alături de semenii lor care, în prag de sărbători, se află în plină reconstrucţie a bunurilor mistuite de flăcări. Alături de prietenii de la Tăşuleasa Social, pompierii militari au dus alimente neperisabile şi alte obiecte de primă necesitate pentru cei opt copii care au rămas fără acoperiş deasupra capului, informează ISU Bistriţa.

În acelaşi timp, altă delegaţie a pompierilor militari bistriţeni s-a deplasat în localitatea Viţa, comuna Nuşeni, unde au fost aşteptaţi de 14 copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, aflaţi în grija preotului paroh Lorinczy Karoly. Aceştia au fost luaţi sub aripa protectoare a părintelui paroh în urmă cu mai mulţi ani, fie din familii dezorganizate sau cu posibilităţi limitate, fie direct din stradă, unde trăiau din mila trecătorilor. Au primit din partea pompierilor un curcan, alimente neperisabile (zahăr, ulei, făină), fructe şi dulciuri.

Foto: ISU Bistriţa

1 isu mureseni 2 isu mureseni 3 isu mureseni 4 isu nuseni 5 isu nuseni 6 isu nuseni 7 isu nuseni 8 isu nuseni'

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS