Actualitate

Cinci bărbați s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor

Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani

La data de 29 mai, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, constând în nedepunerea armei neletale deţinute în permisul de armă, la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la data expirării valabilităţii permisului de armă.


Ca urmare a celor constatate, au fost întocmite dosare penale pe numele a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 41 de ani, din localitățile Petriș, Rusu Bârgăului, Șieu Sfântu, Reteag și Ghinda, cercetările fiind continuate, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Autori identificați în dosare penale, prejudicii recuperate de polițiștii bistrițeni

În cadrul cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale, cu privire la sâvârșirea mai multor furturi, de pe raza municipiului Bistrița, au fost identificați doi tineri, de 16 ani respectiv 19 ani, ambii din Bistrița, bănuiți de comiterea faptelor. Astfel, a rezultat faptul că, în perioada 27-29 mai, cei doi ar fi sustras 4 acumulatori, din autoturisme care se aflau parcate pe raza orașului Bistrița. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările față de cele două persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 29 mai, polițiștii au identificat un bărbat de 62 de ani din Mureșenii Bârgăului, bănuit de comiterea unui furt. Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului a rezultat faptul că, în noaptea de 5/6 mai a.c., cel în cauză ar fi sustras din locuința unui bărbat de 56 de ani din Mureșenii Bârgăului, bijuterii în valoare de 800 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit păgubitului, iar cercetările continuă.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

La data de 28 mai, pe DN 17, în localitatea Uriu, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au identificat un tânăr de 20 ani din Dumbrăveni, care conducea un moped neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, sub influența băuturilor alcoolice și a unui vehicul neînmatriculat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS