Timp de gândire

Politicienilor, puteţi tăcea? Vrem să auzim o ştire

Cea mai importantă ştire a zilei e aceea că Rareş Buhai a luat, din nou, aur la naţionala de informatică. Nu s-a deranjat nimeni să o anunţe în vreo conferinţă de presă sau într-un comunicat. E săptămâna „Şcolii altfel” în care lumea e ocupată cu tot soiul de vânzoleli imortalizate pe Facebook şi răsplătite cu multe Like-uri. Contează cantitatea, contează cât de mari sunt grupurile, cât de multe activităţi bifăm. Cine mai are vreme de calitate care e atât de rară şi de puţină?


La comunicare, stăm foarte prost în toate domeniile, iar în învăţământ suntem campioni. Aş da, fără nicio rezervă, nota 4 pentru comunicare Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, şcoala în care învaţă Rareş. În secolul vitezei, al informaţiilor cu care suntem asaltaţi, să nu spui o vorbă despre reuşita lui Rareş Buhai în secunda doi în care ai aflat rezultatele de la naţionala de informatică mi se pare de domeniul absurdului. Bine că aflăm despre nu ştiu ce copii care au mimat că sunt inspectori şi despre varii programe care nu interesează pe nimeni. Ne pierdem vremea cu lucruri de duzină şi nu spunem nimănui că avem în palmă un diamant strălucitor.

În schimb, se comunică în lumea politică. Acolo se dă din gură la nesfârşit pentru a acoperi lipsa acţiunii. Aşa cum puteţi constata singuri, nu se întâmplă nimic, dar noi avem impresia că politicienii sunt extrem de ocupaţi. Numai ieri cei de la PSD şi PNL au scris replică, la replică, la replică plus un comunicat ca răspuns la alt comunicat. Frate, dar s-a muncit până la epuizare pentru disecarea unui nimic. Cu ce anume ne-am ales noi după toată vânzoleala? Cu nimic! Obosim ascultându-i şi ne întrebăm cum naiba nu obosesc spunând aceleaşi minciuni la nesfârşit, cum de nu îi apucă ruşinea, groaza, dezgustul faţă de propria persoană. Uite că nu îi apucă!

Alte nimicuri au împrăştiat în aer şi cei din aşa-zisa opoziţie. Să faci conferinţă de presă să te lauzi că ţi-a mai venit un migrator delator? Brrr! Chiar nu mai e pic de jenă în lumea asta? A dispărut cu totul şi de la teologi şi de la neteologi? Să repeţi acelaşi lucru precum în urmă cu o săptămână, dar exact pe dos mi se pare cea mai teribilă sfidare a inteligenţei noastre. Eu, una, chiar nu-mi pot da seama despre ce va mai vorbi Vasile Borş după ce îl vor schimba cei din Maieru din funcţia de viceprimar şi nici ce-ar mai putea spune Geea după ce va fi fumat o dată pentru totdeauna şi subiectul Botiş. Ce alt personaj va deveni subiect în frazele ei preţioase rostite printre şuvite? Ca să evit situaţia în care îmi va trimite 40 de SMS-uri şi-mi va da 20 de telefoane unul după altul, îi spun de pe acum că nu mă interesează. Această adunătură nu-mi poate spune nimic nou. Tot ce a avut de spus fiecare am ascultat deja pe la PDL, PP-DD, PSD şi din alte adunături. Mi-e capul plin de agramatisme. I-am văzut pe toţi la alte mese şi nu-s deloc, dar absolut deloc interesată să-i mai văd şi împreună pupându-se după ce s-au scuipat.

Am decis azi ca, în loc să mai ascult toţi inepţii vorbind ca să nu tacă, mai bine fac muncă de cercetare şi caut ştiri adevărate. Aşa că am găsit rezultatele de la naţionala de informatică şi m-am bucurat că Rareş a reuşit, din nou, să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Mulţi ajung pe culmi, dar puţini reuşesc să respire într-o perioadă mai lungă aerul de la înălţime. Rareş a reuşit fiindcă munceşte mult, are profesori foarte buni şi o familie care-l înţelege şi îl susţine. E un băiat modest de la care nu am scos decât cu greu mai mult de o frază. Nu-i place să vorbească despre sine, îi place să arate de ce este în stare.

De fapt, am observat, uitându-mă la concursul culinar al momentului, că toţi oamenii taletaţi sunt modeşti şi că toţi cei care nu se pricep la nimic ţipă în gura mare că ei vor fi viitori masterchefi, că vor câştiga şi vor fi cei mai buni. Uitaţi-vă cu atenţie şi vedeţi că niciunul nu trece nici măcar de preselecţii. La fel se întâmplă şi cu politrucii care nu mai ştiu ei cum să ne anunţe cât de mari, tari şi importanţi sunt, câte procente vor lua, câte vor isprăvi şi cum vor câştiga. Uitaţi-vă bine şi la ei! Sunt perdanţii absoluţi fiindcă le lipseşte atât de mult simţul realităţii încât nici măcar nu au curiozitatea să asculte ce spun oamenii de rând, să afle cât de mult urăşte lumea întreaga clasa politică, cât de mult dispreţuieşte prostia, aroganţa, tupeul, nesimţirea.

Ştirea importantă a zilei este aceea că, în ciuda a tot ce se întâmplă în ţara noastră, în ciuda prostiei, aroganţei, nesimţirii politicienilor, un copil talentat, harnic şi mai ales extrem de inteligent îşi poate urma drumul lui. Aşadar, nu e totul pierdut. Nu şi pentru el.

Bravo, Rareş Buhai!

Cristiana Sabău

16 comentarii

  • Formidabil articol!!!
    Intrebare! Ce cauta numele „geea” langa cel al lui Rares Buhai???
    Ce legatura exista intre ei?? O fii geea cea care il pregateste spiritual pe Rares???

  • Dragutza doamna jurnalista, am inteles perfect situatiile prezentate de dvs, dar, in nici o situatie nu este normal ca geea sa fie asociata cu geniul Rares!!
    geea, bors, boris, seica sunt niste nulitati, niste capuse a sistemului politic! Rares este un GENIU!!!
    Parerea mea este ca mai bine ati fii vorbit despre cross-ul Gabi Szabo si de faptul ca Rares Buhai este Omul anului – premiu decernat de cluburile Rotary din Bistrita.
    Daca dvs va pierdeti timpul pe la conferinte de presa organizate de nulitati in ganguri, este problema dvs! Ce sa auziti de la Geea sau de la Ungur? Ce ati avut de auzit la conferintele PMP v-a spus Diaconescu!, restul e gargara!!!

    • acum eu va spun ca nu ati inteles nimic. nimic-nimic. pacat. pai doamna e jurnalista si trebuie sa participe la orice manifestare sau conferinta politica sau de alta natura sau culoare. intelegeti ?? asta e meseria dinsei. e asa greu de inteles ??

  • Participe dpmv!!! Sa relateze ce au spus aia la conf de presa!doar au punctaj dictat de sus! Nu are decat sa o compare pe geea cu d suciu, dar putin respect pt Rares Buhai! Acest copil nu merita sa fie bagatin troaca geei, sau a lui bors, sau a lui botis! Ma mir cum de nu a pomenit nimeni de Pop! Cum care Pop? Danut Pop!!! Sau de faimosul Mircea! Cum care Mircea? Hai ca stiti!!!
    Cine va fi viitorul presedinte al PMP BN, dupa ce Bors va lua 3%? Botis? Sau il va fraieri pe Alin Seserman pana la prezidentiale?

    • Nu l-a comparat nimeni pe Rareş cu cei pomeniţi. Am relatat istoria unei zile, v-am înşiruit personaje care vorbesc şi au impresia că produc ştiri, în timp ce ştirea adevărată a produs-o Rareş care n-a scos o vorbă. Nu pot să cred că, în secolul în care trăim, e greu de înţeles aşa ceva.

  • Rares e primul, cinste lui, dar mai exista si o fetita de clasa a V-a, ce s-a clasat pe locul 2 la ollimpiada nationala de matematica, si participa sila informatica, unde se spune ca este foarte buna. Va las sa descoperiti cine-i.
    Apoi, vrem nu vrem, extrem de multe necazuri ne vin din partea politicului. Iar sa nu vedem zbaterea politicienilor PSD legata de verificarile ce le face justitia prin afacerile mnealor, apoi asta e strigator la cer. Eu nu pot sa menajez politicienii PSD, pentru insotirea lor intru hotii gigantice, sunt cu totii vinovati de starea noastra de inapoiere, de care profita pentru a-si burusi conturile, in speranta, probabila, de a cumpara vreo tara numai a lor in care sa faca numai ce le trece prin cap, gen Madacascar.

  • Raspunsul este simplu, politicienii nu pot sa taca. Politicianul (in special cel de ROmanica) trebuie sa dea din gura. Nu conteaza ca spun prostii, ca ceea ce spun nu are substanta sau, ca cel de mai sus, incearca sa minta/sa manipuleze prin omisiune. Important este sa dea din gura/din mana 🙂 si , daca vor sa-si mentina functia, sa vada sefu’ ca stiu sa „combata” 🙂
    Pe de alta parte…elevii eminenti nu ne dau nicio speranta de mai bine. Aproape toti vor participa, dupa terminarea scolilor, la PIB-urile tarilor dezvoltate. Bravo lor, Rares Buhai este un varf, dar elevi foarte foarte buni ingroasa deja randurile celor din Silicon Valley sau alte locatii, in cel mai rau caz vor ramane la Cluj sau Bucuresti, iar noi cei din Bistrita vom ramane cu eminentii de la forestier, agricol si alte licee teoretice de prestigiu.
    Stiu, daca ar avea conditii mai bune, blah blah blah… nu ar ramane din Romania. Cei care au o varsta stiu… nu vor avea conditii mai bune. Si daca s-ar crea aceste conditii, vor avea grija submediocrii din functiile politice sa se scape de ei, asta stiu ei cel mai bine, evident cu exceptia celor care vor fi suficient de umili ca sa-i slujeasca (pentru politrucii postaci, este valabil pentru toate partidele politice, fara exceptie).
    Astfel, nu vor ramane aici in Bistrita, PUNCT. De fapt majoritatea nu vor ramane nici in Romania.
    Nu ramane decat sa ne laudam ca exista persoane de exceptie si in Bistrita si sa le uram succes oriunde se vor stabili!

  • Stiri pozitive cu Rareş Buhai om mai ceti acilea incă vreo 2 sau 3 ani, apoi mnealui va dispărea din peisaj…, precum păsările călătoare toamna, va emigra spre ţări mai calde… noi om rămânea cu politicienii noştri de succes social democratic, care, ca-n republica lui Mazăre, or construi bloace pentru sociali, care i-or vota, că doar progresul pe la noi aşa se construieşte… cu idei creţe, nu cu muncă, conform super-principiului socialist: ăia de muncesc să fie suprataxaţi, ăia de freacă menta, dar ne dau voturi, să primeasă ajutoare sociale de tot felul .

    • fb…..aici s-ar lupta cu pasarile vantului ratacit…..mai bine dincolo…..e apa si miere din belsug….aici platim si apa de ploaie

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS