Social

Poliţia dat în weekend amenzi de peste 77.000 de lei

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au acţionat în weekend pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice.

În perioada 24-26 iulie, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale şi de la investigarea fraudelor au efectuat 14 controale şi 9 filtre, în urma acţiunilor desfăşurate fiind constatate 11 infracţiuni judiciare, economico-financiare sau la regimul circulaţiei, dintre care una în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 11 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care una a fost reţinută şi ulterior arestată preventiv. Au fost puse în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei închisorii şi a fost depistată o persoană urmărită.

De asemenea, au fost aplicate 292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 77.660 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 36.230 lei, informează IPJ.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, o sancţiune prevăzută de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 6 sancţiuni la alte acte normative.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 237 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 123 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi 114 pentru alte abateri la regimul rutier. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 16 certificate de înmatriculare auto.

La data de 25 iulie, în urma unei acţiuni organizate şi desfăşurate pe Valea Sălăuţei de către poliţiştii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice împreună cu specialişti silvici ai Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj şi jandarmi din cadrul IJJ Bistriţa-Năsăud, pe linia controlului circulaţiei şi provenienţei materialului lemnos, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.000 de lei, şi a fost dispusă confiscarea a 9,7 mc material lemnos, în valoare de 2.287 de lei.

Foto: arhivă

Etichete

1 comentariu

  • Pt materialul lemnos, bine este sa se previna si sa se prinda faptuitorii in momentul in care taie si sunt la inceput. Copacii odata taiati nu se mai pot lipi la loc!!!! Amenzile sa fie mai mari in functie de cantitate si gravitatea faptei, iar vinovatii sa planteze altii, cel putin 4 puieti pt unul taiat !!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS