Actualitate Recomandări

”Poate hackerii sunt români buni şi au zis să tragă un semnal de alarmă”

Președintele Camerei Deputaților și al PSD, Liviu Dragnea, a declarat la Bistrița că ”una este să pui mai multe ziduri de protecţie unul după altul, una să le pui unul lângă altul”.

”Nu este în regulă că au fost aceste atacuri, dar poate aceasta vă ajută să verificaţi cum au fost realizate acele programe şi acele sisteme de protecţie. Majoritatea dintre noi ştim ce înseamnă firewall. Una este să pui mai multe ziduri de protecţie unul după altul, una să le pui unul lângă altul, ceea ce înseamnă de fapt unul singur. Eu zic că e bine să verificaţi doamna ministru Shhaideh, o să vă spun şi instituţiile unde s-a făcut aşa, să verificaţi cine le-a realizat şi cu câţi bani au fost realizate aceste sisteme de protecţie, care sunt degeaba! Poate hackerii aceştia sunt români buni şi au zis să tragă un semnal de alarmă. Vreau să luaţi în serios asta, că au fost multe programe informatice realizate în România”, a spus Dragnea.

Vicepremierul Sevil Shhaideh a precizat că toate ministerele au luat măsuri pentru monitorizarea atacurilor cibernetice care au lovit zeci de ţări, fiind convocate toate departamentele informatice ale ministerelor şi instituţiilor din subordine.

”Deja ministrul Comunicaţiilor a transmis tuturor colegii descrierea atacului, a solicitat de la fiecare să mobilizăm departamentele de informatică, pentru a verifica dacă există vreun pericol, dacă s-a distrus la baza de date, dacă există vreun efect al acestui atac. Toate ministerele au convocat mai departe toate instituţiile din subordine, situaţia este în monitorizare”, a spus Sevil Shhaideh.

Un val de atacuri cibernetice a afectat zeci de ţări, părând să exploateze un defect dezvăluit în documente divulgate de la Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA). Atacurile au folosit o tehnică cunoscută sub numele de ransomware, care blochează fişierele utilizatorilor cu scopul ca aceştia să plătească o sumă de bani în moneda virtuală Bitcoin. Un cercetător în domeniul securităţii cibernetice pare că a descoperit un ”întrerupător al distrugerii” care poate împiedica propagarea ransomware-ului WannaCry – pentru moment -, care a provocat atacuri cibernetice cauzând ravagii la nivel mondial.

1 comentariu

  • vai Liviutz, da’ cum te pricepi tu si la firewall-uri.
    sa vedem cum o sa te descurci tu cu unul singur, ala de la Poarta Alba.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS