Cultură

Piesele de teatru ”Accidentul” şi ”Nunta lui Figaro”, pe 10 şi 26 martie în Teatrul de vară

În această lună se deschide stagiunea teatrală la Bistriţa, în Teatrul de vară urmând să aibă loc, în 10 şi 26 martie, spectacolele ”Accidentul” şi ”Nunta lui Figaro”, puse în scenă de Teatrele Municipale din Baia Mare respectiv Bacău. Biletele se găsesc la sediul Centrului Cultural Municipal de pe pietonal.

”Continuând tradiţia micro stagiunilor teatrale din Bistriţa, Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” şi-a propus şi pentru anul 2015 o varietate de spectacole de gen care să aducă la rampă teatre profesioniste din diferite colţuri ale ţării, cu un repertoriu cât mai diferit. Luna martie marchează deschiderea stagiunii bistriţene cu prezenţa a două teatre profesioniste: Teatrul din Baia Mare şi Teatrul din Bacău”, informează CCM.

Marţi 10 martie, de la ora 18.00, în Teatrul de varăTeatrul Municipal din Baia Mare prezintă spectacolul ”Accidentul” de William Mastrosimone, traducerea Cătălina Mustaţă, regia Marius Oltean (foto).

În distribuţie: Dana Ilie Bărbosu (Lorraine), Wanda Farcaş (Lorr), Doru Fârte (Berk), Adriana Covaci (Mosca).

Joi 26 martie, ora 18.00, actorii Teatrului Municipal ”Bacovia” din Bacău vin pe scena Teatrului de Vară cu ”Nunta lui Figaro” de Pierre de Beaumarchais, adaptată şi montată de regizorul băcăuan Dumitru Lazăr Fulga.

Distribuţia: Ştefan Ionescu (Contele Almaviva), Eliza Noemi Judeu (Contesa), Bogdan Buzdugan (Figaro), Firuţa Apetrei (Marceline), Florina Găzdaru (Suzanne), Matei Bogdan (Antonio şi Pedrille), Anca Bucşă (Fanchette), Ştefan Alexiu (Cherubin), Viorel Baltag (Bartholo), Valentin Branişte (Bazile) şi Dumitru Rusu (Brid’Oison).

Biletele se găsesc la Centrul Cultural Municipal, str. Liviu Rebreanu nr. 23, între orele 8.00 – 16.00. Preţul unui bilet este 10 lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS