Actualitate

Peteleu: Doamna vicepremier Shhaideh, îi dați ori nu-i dați lui Crețu bani pentru utopia Aquapark?

”Stimată doamnă Vicepremier Shhaideh, vizita dumneavoastră la Bistrița la începutul primăverii poate fi un semn bun pentru județ și oraș. Poate însemna un pas important pentru identificarea nevoilor reale ale comunităților și deschidere din partea guvernului din care faceți parte pentru a finanța, prin Programul Național de Dezvoltare Locală pe care-l gestionați, județele sărace și orașele mai puțin dezvoltate ale României sau poate fi doar o vizită sterilă, în trecere, a unui guvernant prin urbea noastră”, spune consilierul municipal PNL Ioan Peteleu într-o scrisoare deschisă.

El a adăugat: ”Până una alta, doresc să vă aduc la cunoștință că, în municipiul reședință de județ, Bistrița, care are localități componente cum ar fi Slătinița, fără apă potabilă sau canalizare, care pe arii extinse nu are iluminat public, care are încă mai bine de 150 de străzi de pământ sau pietruite, primarul orașului investește banii contribuabililor și accesează credite bancare pentru tot felul de proiecte utopice. După ce s-au investit 6,9 milioane de euro într-o pârtie de schi la 600 m altitudine, în așa zisul Wonderland, care n-a funcționat nicio zi și nici nu o să funcționeze, săptămâna trecută s-a aprobat în Consiliul Local de către o majoritate PSD-ALDE-UDMR un studiu de fezabilitate pentru un nou proiect utopic, numit Aquapark, tot în Wonderland, care are o valoare estimată de 7,8 milioane de euro”.

”Primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, a declarat în ședința de Consiliu Local că este posibil ca acest proiect să fie finanțat prin PNDL. Întrebarea este foarte simplă: finanțați sau nu un asemenea obiectiv prin PNDL? În așteptarea unui răspuns public pe această temă, vă asigur de înalta mea considerație”, mai spune Ioan Peteleu.

7 comentarii

  • Domnul consilier chiar se asteapta sa-i asculte frustarile Sevil? Crede ca daca ii prezinta situatia in modul asta aratandu-i niste lucruri pe care doar el si cei din partidul lui le cred pierdute o sa se piarda finantarea?

  • Domnule Peteleu nu cred ca este momentul potrivit sa te insemni dinou dupa ce ai comiso grav saptamna trecuta cu propunerea pentru fluidizarea itersectiei Tarpiului in care nu pot intoarce TIR-urile.
    Sau poate vrei sa concurezi in topul gafelor cu variantele ocolitoare nord a lui Chereji sau impozitarea nuntilor a lui Dobra si harta lu Robert.

  • Domnul eteleu care ai votat cu doua maini proiectul de amenajare a partiei am si eu cateva intrebari:
    – Oare atunci nu stiai ca este la doar 600 m altitudine sau ca este un proiect utopic?
    – Oare nu stai ca orasul se indatoreaza fara rost pentru constructia acestui proiect?
    – Oare nu stai ca strazile din oras sunt pline de gropi si de denivelari (bulevardul Decebal este asa de ani buni doar peticit si carpit si l-ai vazut si pe vremea cand erai viceprimar ca te vedeam in fiecare sambata in piata din Decebal)
    – Oare cele 150 de strazi neasfaltate nu erau si atunci sau pur si simplu au aparut de cand nu mai exista USL?
    – Oare localitatea sau cartierul Slatinita cum vrei sa-i spui s-a infintat dupa ruperea USL si a aparut asa brusc ca si nesimtirea, incompetenta si frustrarea voastra a celor din PNL?
    – Oare daca acei bani au indatorat orasul nu era de datoria voastra care erati atunci la carma orasului sa-l trageti pe primar de maneca si sa-i spuneti ca banii trebuiesc cheltuiti in alta parte ca este nevoie de asfaltat de bagat apa sau de facut altceva?
    Ba stiai si tu si ceilalti mdar ati tacut si l-ati si votat ca va placeau scaunule alea caldute si mai ales tie cel de viceprimar! Asa ciocu mic ca nu sunteti mai buni cu nimic decat Cretu si al lui PSD!

  • Omul a pus o intrebare. Te deranjeaza? Daca nu te intereseaza pe ce ti se duc banii pe care-i platesti in fiecare an, las-o balta. Sau poate esti angajata la stat si atunci iei in loc sa dai…

  • Peteleu asta, nici nu stie sa puna intrebari. Doamna Vicepremier nu-i da bani lui Cretu,
    da bani Bistritei si bistritenilor.
    Cand era viceprimar, lumea zicea ca-i habarnist. Se vede ca e chiar mai mult decat atat.
    Doamne fereste-ne de petelei!

  • Vrem sa traim civilizat, sa avem canalizare si apa potabila si in Unirea, zona fostei AVICOLA ! Ne-am saturat sa ni se tot spuna ca nu sunt bani !!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS