Parfumul discreţiei

PromtComunication

Într-o lume în care nu intri bine pe Facebook că afli tot ce a mâncat fiecare, ce şi-a cumpărat, cu ce s-a îmbrăcat, cum s-a machiat, cu cine s-a întâlnit, pe cine iubeşte, de cine se desparte, la ce se uită, unde călătoreşte şi cu cine, dar mai ales ce fapte măreţe de a făcut, discreţia a devenit o calitate rară.  La un moment dat, mi s-a părut că e posibil să dispară cu totul şi chiar m-am întrebat cum va fi lumea aceea în care ne vom etala cu toţii întâmplările de viaţă bune sau rele în văzul tuturor. Şi mi-a venit în minte o imagine: a unui bloc de nefamilişti lipsit de balcoane în care se puneau rufele la uscat atârnate pe geam, adică un tablou oribil pentru oricine îl priveşte din afară.

Numai că, atunci când toată lumea o ia într-o direcţie ca un fluviu, mai sunt şi oameni care aleg să apuce pe alt drum, ca un izvoraş cu apă cristalină, iar ei devin minunaţi şi misterioşi. Cu doi dintre ei, mai precis cu două doamne, am avut de-a face în ultimele zile şi m-a marcat mult aşa-zisa mea întâlnire cu ele fiindcă, în realitate, cu una m-am intersectat doar pe stradă. Nici măcar nu am stat de vorbă faţă în faţă. M-a sunat într-o zi să-mi spună despre ideea cu „frigiderul solidarităţii” şi am convenit să mai vorbim când se întâmplă cu adevărat. Am şi uitat de subiect până ieri când m-a apelat din nou telefonic să-mi spună că, după o adevărată epopee, a reuşit să obţină autorizaţia necesară, că frigiderul e în stradă, nu are încă afişele pe el, dar a vrut să mă informeze fiindcă a ţinut mult să ştiu prima. A avut o singură rugăminte: să nu-i pomenesc numele. Am ţinut cont de ea, deşi mi-ar fi plăcut să scriu povestea din spatele acestei decizii de a ieşi din confortul personal pentru a face ceva pentru alţii. Un frigider în care să poţi lăsa mâncare e un lucru minunat, dar şi mai minunat trebuie să fie omul care a pus nevoile altora mai presus de ale lui, care a luptat cu birocraţia noastră, care are de gând să bată la uşile restaurantelor şi magazinelor să-i convingă pe manageri să nu mai arunce mâncarea, ci să o depoziteze pe rând în frigiderul din stradă. Povestea acestei doamne discrete va rămâne pentru mine, ca şi pentru alţii probabil, un mister, dar ce ce vor dăinui vor fi faptele ei bune şi poate că este mult mai important.

A doua întâmplare care mi-a marcat ziua de ieri a fost concertul din Biserica Evanghelică, îngheţată mai ceva ca frigiderul din stradă. Eforturile parohiei de a încălzi lăcaşul de cult s-au dovedit aproape zadarnice. Aerotermele amplasate nu au reuşit decât să schimbe puţin aerul. Mi-au îngheţat mâinile pe aparate după nici 10 minute şi am început să tremur. O doamnă distinsă din dreapta mea a băgat mâna în poşetă şi mi-a strecurat între palme un pliculeţ cald, ca de ceai, însă de mărimea mâinii, pe care scria HotHands. În câteva minute, sângele a început din nou să-mi circule, am putut înregistra, filma, fotografia. Am reuşit să-mi încălzesc apoi puţin picioarele cu acelaşi plic-minune despre care aveam să aflu că e făcut în SUA în special pentru schiori.

O cunosc pe doamna respectivă de câţiva ani buni, este de o eleganţă aparte, o prezenţă discretă în lumea noastră, dar care a făcut schimbări profunde în societate. A pus pe picioare o grădiniţă pentru copiii săraci, are grijă de ei ca o mamă. Se vorbeşte prea puţin despre minunatul ei edificiu care schimbă din temelii perspectiva omuleţilor asupra vieţii. Nu e obiectul niciunei „campanii umanitare”, nici nu se organizează licitaţii de artă pentru ea, dar grădiniţa există chiar în centrul oraşului. E cel mai frumos loc în care am fost vreodată pe lângă care mulţi treceţi fără să ştiţi măcar că există.

Discreţia este parfumul care le face pe cele două doamne şi mai minunate decât sunt într-o lume în care fiecare gest, adesea lipsit de orice semnificaţie, e etalat pe „perete” şi aşteaptă like-uri peste like-uri, într-o lume în care pare că ne măsurăm valoare pe baza a ceea ce spun alţii despre noi, dovadă că nu avem măsura propriei noastre valori. Suntem ca nişte cutii mari, colorate, dar goale, pe care trebuie să vină alţii să le umple cu păreri, de regulă, bune despre noi fiindcă altfel avem puterea – aproape divină – să-i ştergem din listă şi chiar să-i blocăm.

De ce erau frumoase doamnele din alte epoci care purtau rochii lungi care le ascundeau formele, pălării de sub care ieşeau şuviţe, mănuşi? Tocmai pentru că erau misterioase. Fără să-şi pună imaginaţia la lucru, niciun bărbat nu-şi putea da seama cum sunt cu adevărat. Astăzi, trăim într-o lume în care oameni în toată firea, cu responsabilităţi, şefi de instituţii chiar, îşi etalează goliciunea pe Facebook crezând, în minţile lor ahitiate după nevoia de a fi remarcaţi, că vor fi şi mai populari. Desigur că devin, însă nu în sensul bun. Popularitatea lor de oameni penibili creşte vertiginos.

Mai văd oameni care le urează, tot pe Facebook, celor din casă diverse, le scriu mesaje publice în care spun că îi iubesc. Nu am să înţeleg niciodată de ce nu o fac direct, discret, în intimitatea lor. De unde nevoia asta de spectacol? Probabil tot din dorinţa de a fi remarcaţi, ei fiind, altfel, nişte oameni cu vieţi banale care nu fac absolut nimic să-i împlinească, oameni care nu ştiu care e valoarea lor şi aşteaptă confirmări de la alţii că sunt buni şi minunaţi pentru că îşi iubesc soţii şi copiii. Cât de bolnavi putem fi să ne felicităm unii pe alţii pentru normalitatea de-aţi iubi partenerul de viaţă şi copiii?

Cel mai mult mă amuză cei care, după o aniversare în care culeg mii de „La mulţi ani!”, pe Facebook exclamă extaziaţi că au nu ştiu câte mii de prieteni. Cât de rupţi de realitate puteţi fi, oameni buni? Dacă ar fi aşa, lumea noastră ar fi numai lapte şi miere. În realitate, dacă există măcar o singură persoană capabilă să fugă la noi, în caz de nevoie, oriunde s-ar afla, înseamnă că suntem extrem de bogaţi.

Devenind o floare atât de rară, discreţia e, în opinia mea, indicativul că omul din faţa ta e unul de calitate care ştie cine este cu adevărat şi nu are nevoie de nicio confirmare din partea nimănui. De câte ori veţi întâlni oameni de genul acesta, preţuiţi-i şi încercaţi să învăţaţi ceva de la ei!

Cristiana Sabău

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads

Comentarii

  1. P. Raiu

    “Parfumul discreţiei “ – frumos spus. Dar şi mai frumos ar fi dacă în jurul fiecăruia dintre noi, s-ar simţi măcar un pic din miresmele acestui parfum. Ar fi o lume mai bună, mai calmă, mai caldă…
    Nu ştiu dacă le cunosc pe cele două doamne , dar faptele lor întăresc şi mai mult titlul articolului amintind câte ceva şi despre: educaţie, modestie, bun simţ, simplitate. Cred că doamna Cristiana şi-a asumat un oarecare RISC, tocmai acum în epoca Facebook-ului şi a ştirilor “senzaţional-explozive !!! ”, scriind despre… discreţie. Mulţumim autoarei şi o mai aşteptăm cu articole ca acesta.
    Este mare nevoie să vorbim şi despre aceste probleme.

    (75)
  2. raul adrian

    corect ceea ce ati scris aici. mai vreau doar sa adaug ca; in momentul in care FB-ul va disparea[ca are si asta o viata], multi se vor spinzura. sa nu mai aiba ei cui arata , spune….aoleoooooo!!! asta e adevarul. eu pina atunci cistig , fiindca sint actionar la FB , si imi place cind tot mai multi postati , fiindca veniturile sint tot mai mari, diivid multe si consistente iar cotatia nu poate sa fie decit in sus. asa ca va doresc ……..postari multe. nici nu stiti cit cistig de pe urma voastra. un calcul scurt va fac : in 2013 cotatia era de 80 de ron , iar acum peste 300 ron. calculati si va minunati.

    (-42)
    • jungheatu

      Felicitari domnule Raul Adrian este adevarat—-ce scrieti aici…..si eu castig ….. as vrea sa ma ajutati cu cateva sfaturi + daca se poate alte detalii in curand!

      (3)
    • raul adrian

      Inca ceva Junghiatule……..cum sa nu te bucuri cind vezi atitia si atitea pe FB ????? Iti creste inima de bucurie…….conturile se umfla …..pe seama lor.ce piatw fi mai minunat ???? Doar sanatatea si familia….! In rest …..sa posteze astia toate prostiiile ….! Cred ca asa gindeste si Zukenberg.nu cred ca am scris corect…..dar intelegeti vou …ca aveti cont pe FB.haaaaa…haaaa …..haaaaa…….!!!!

      (2)
  3. andrei

    Perfect adevarat !! ” -Mai văd oameni care le urează, tot pe Facebook, celor din casă diverse, le scriu mesaje publice în care spun că îi iubesc. Nu am să înţeleg niciodată de ce nu o fac direct, discret, în intimitatea lor. De unde nevoia asta de spectacol. Cât de bolnavi putem fi să ne felicităm unii pe alţii pentru normalitatea de-aţi iubi partenerul de viaţă şi copiii?
    -Cel mai mult mă amuză cei care, după o aniversare în care culeg mii de „La mulţi ani!”, pe Facebook exclamă extaziaţi că au nu ştiu câte mii de prieteni. Cât de rupţi de realitate puteţi fi, oameni buni? Dacă ar fi aşa, lumea noastră ar fi numai lapte şi miere. ”

    (8)
  4. Nea. Ion

    Nu vreau să fiu răutăcios ,dar asta e diferența dintre o doamnă politician ,care de mult timp se lăuda că va face si ea așa ceva si o DOAMNĂ care tace și face.Prima o făcea pentru voturi ,a doua pentru suflet.Depinde unde vrei sa-ti primești răsplata aici sau dincolo ,ideal să nu te gândesti la răsplată.
    PĂREREA MEA!

    (12)
  5. paduchi

    domnul cu pantonima a spus bine
    inainte de 1989 era o persoana anume care te urmarea si te intreba ce ai facut
    acum spui singur pe unde umbli ce ce faci!!!

    (5)
    • Nea. Ion

      Am sesizat ironia,am observat și eu că,,femeia europeană „este plină de modestie,altruism….

      (3)
    • raul adrian

      ha………..haaaaaaaa…haaaa…..!!!! doamna cu frigiderul…….aoleoooooo….!!!! mai era unul cu usa in spate . il chema Pacala…..!…..asa cred !!

      (0)
  6. Camelia

    Discretia, modestia, recunostinta si bunul simt sunt din ce in ce mai rar intalnite, din pacate! Forte frumos ati tratat acest subiect, va felicit si trebuie sa recunosc, va citesc cu mult drag intotdeauna!
    Felicitari doamnelor ce raspandesc in jurul lor ‘parfumul discretiei’,adica iubire de semeni!!!

    (2)
  7. Morariu Emilia

    Daca si initiativele valoroase pentru comunitate,concrete,le mai sucim,judecam,ce sa mai spun.Daca faci,de ce faci,daca nu…Felicitari pentru articol.Forta si sensibilitate.Ma voi bucura si eu sa duc la frigider cate ceva.Chestiile acelea care te incalzesc ma intereseaza si pe mine,ideea e geniala si atat de buna pentru cei care vand in spatii exterioare ,iarna.Sunt chimist si mi-ati dat o idee excelenta.

    (11)
  8. Aly

    Frustrati cu sechele comuniste …
    incapabili sa vorbeasca relaxat chiar si despre lucruri marunte / banale
    CLAR – prefer omenii deschisii care vorbesc despre orice fara nici o jena in detrimentul persoanelor inchise , secretoase care lasa tot timpul impresia ca au ceva de ascuns

    (-7)
    • garfield motanu™

      Nu cred că secretismul are de-a face cu discreția , la fel cum inteligența nu-i totuna cu deșteptăciunea. Autoarea acestui articol a asemănat perfect blocul de nefamiliști cu facebook-ul, nici că o putea face mai bine, cu diferența că spațiul virtual este înțesat cu minciuni și chipuri cioplite în loc de budigăi și izmene. Oameni care expun poze cu tăierea porcului și de fapt , de Crăciun, vor savura o…conservă de pește. Sau că au mii de prieteni și când colo, nu-i salută nimeni din cartier.
      Trăim alte vremuri , în care vecinii nu se mai vizitează , prietenii abia se văd , lumea interactuează prin fb sau whatsapp. Cine își mai amintește de Corso , birtul de pe colț cu blocul Lamă ( îmi scapă numele ) ori de Feroviarul de pe str Gării, spelunca supremă? În astea 3 locuri se dezbătea soarta planetei, nu altceva…
      Discreția în sine este o calitate , empatia deasemenea. Dar să te lauzi cu ce ai mâncat, pe cine ai ….. sau că ,, Manele ieste viața mea ” …ho cu tata! Prostie curată!

      (13)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.