Timp de gândire

Până când mai tolerăm atât de multă mizerie?

Împreună cu o mână de vecini, preţ de câteva ore, am adunat gunoaie din cartier. Celor care sunt pregătiţi să mă acuze că mă laud le spun din start să nu citească mai departe. Nu fac lucruri ca să am despre ce scrie şi nici ca să adun un cor de ipocriţi în jurul meu care să mă aplaude. Îi rog să citească mai departe doar pe cei care urăsc organic să strângă mizeria altora.

De fapt, ca să fiu sinceră, m-am apucat de curăţenie prin jurul blocului săptămâna trecută. Am cumpărat o mătură ca să adun un munte de coji de seminţe de la colţul blocului. Am crezut că voi termina rapid. Nici vorbă. Studiind cu atenţie iarba, mi-am dat seama că e plină de mucuri de ţigări aruncate de la etaj. Mai precis, nişte unii sau unele stau şi fumează în balcoane sau pe geam, iar la încheierea operaţiunii nu se încumetă să revină în casă cu mâinile ocupate ca să nu cumva să facă mizerie, ei fiind nişte obsedaţi de curăţenie. Aşa că dau drumul pe geam şi la mucuri de ţigară, şi la fârmituri de pe faţa de masă, şi la pene, ba chiar şi la pampers şi la tampoane.

Aşa se face că, într-o zi, am umplut un sac mare cu chiştoace, hârtii şi ce v-am menţionat mai sus doar de pe o parte a blocului. A doua zi, am reuşit să mai curăţ o bucată din spaţiul verde şi abia a treia zi am ajuns să las totul curat în jurul blocului în care stau. Nu m-a ajutat absolut nimeni. Niciun adult, niciun copil nu s-a oferit măcar să-mi ţină sacul să nu mă chinui de una singură cu lopata şi mătura. Ca să fiu sinceră, nici măcar nu mă aşteptam. Tot ce mi-am dorit a fost să văd oameni care nu mai aruncă la loc din respect pentru iarba care începea să crească veselă, nu pentru mine. Sunt convinsă că s-au gândit că nu am ce face sau că sunt o idioată fiindcă, oricum, gunoiul apare la loc.

Nu au gândit toţi vecinii la fel, din fericire. Încă de zilele trecute am primit o invitaţie pe Facebook la curăţenie generală în cartier şi cu toate că nu aveam niciun chef să o iau de la capăt, mi-am zis că nu e frumos să nu particip. Oamenii s-au organizat, au pus anunţuri pe fiecare scară de bloc, ţin la lucrurile acestea şi unde văd o mică flacără de entuziasm simt nevoia să mă alătur. În final, ne-am adunat vreo zece, toţi cu job-uri, cu firme, cu responsabilităţi – cu tot cu prietenii lor din oraş care nu au nicio treabă cu cartierul – şi am decis să ne apucăm dintr-o parte, cea cu vile, unde erau foarte multe mizerii, inclusiv prin copaci. Am lucrat preţ de două ore şi ceva zece oameni pe câţiva metri pătraţi. Am strâns zeci de saci, am smuls iarbă uscată, ne-am abţinut cu greu să nu vomităm de la atât de multă mizerie intrată în putrefacţie. Ce-i drept, am lăsat o bucată de pământ curată în urma noastră. Sunt curioasă mâine cum va arăta. Probabil că nu chiar la fel cum am găsit-o noi, dar nici curată nu va fi, aşa cum nici spaţiul verde din jurul blocului meu nu a rezistat mai mult de o zi fără chiştoace de ţigări slim. Mă gândesc că e vreo „doamnă” care îmi arată astfel respect şi consideraţie după trei zile petrecute la cules mizerii de sub geamul ei.

Toată munca aceasta zadarnică m-a umplut de revoltă pentru că nu e cea mai bună soluţie – oricât de civic ar suna – să pui oameni capabili de mult mai multă plus valoare în societate să-şi piardă timpul şi energia adunând mizerii după nişte ghiolbani necivilizaţi care nu dau doi bani nici pe efortul lor, nici pe curăţenia ce rămâne în urma lor, iar mâine totul va arăta la fel ca înainte.

Mi se urcă sângele în cap când mă gândesc la câte sute de milioane de euro s-au cheltuit pe sistemul integrat de colectarea gunoaielor, sistem ce se dovedeşte a fi complet ineficient. Când îmi aduc aminte cum ne promiteau politicienii că vor fi date amenzi drastice celor care aruncă gunoiul pe jos, celor care nu colectează selectiv, că va fi vai şi amar de capul lor mă întreb dacă am visat sau chiar au rostit asemenea minciuni. Nu am visat, dar nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, e mai rău. Başca mai aud că Prefectura organizează iar o zi de curăţenie generală în care şefii de instituţii merg să adune gunoaie. Sfinte Doamne, pe ce lume trăim? Oamenii aceştia au de partea lor legea ca să dea amenzi drastice celor care aruncă, au puterea să împiedice fenomenul să se perpetueze, stă în mâna lor înlăturarea cauzei, iar ei se ocupă de efecte. În realitate, vorba vine se ocupă. Îşi iau o zi liberă de la job, ca şi cum nu ar avea oricâte, şi petrecăresc pe undeva după ce au adunat trei hârtii.

Ştiu, veţi spune că lumea nu e civilizată şi că orice am face e degeaba. Haideţi să o civilizăm cumva, iar altă metodă decât cea coercitivă nu s-a descoperit, să ştiţi. Dacă omul nu rămâne într-o lună fără salariu fiindcă a aruncat gunoiul aiurea, dacă nu este condiţionată acordarea ajutorului social de munca efectivă în folosul comunităţii, dacă nu se fac reguli clare şi nu se umblă la buzunarul fiecăruia, nu se va schimba nimic niciodată. Dacă nu sunt legi să li se poprească banii în conturi celor care nu îşi plătesc amenzile, parlamentarii noştri, nenumăraţii, să le facă. Să renunţe la tâmpeniile cu care se ocupă azi, gen filme, comunicate despre nimic, declaraţii goale, la caravane mobile şi la cai verzi pe pereţi şi să facă ceva util pentru societatea aceasta murdară, bolnavă şi depresivă, o lege prin care să de dea amenzi mari pentru orice formă de poluare. Haideţi, oameni buni, măcar atât: o lege bună. Vă cerem prea mult?

Pentru ce plătim Gardă de Mediu, Agenţie de Mediu, Poliţie Locală, Jandarmerie, Autoritate Teritorială de Ordine Publică şi multe altele, ca să ne spună că nu au pârghii şi că nu se poate? Ce se poate în ţara asta, totuşi? Plătim lună de lună dări înrobitoare la stat ca tot noi să strângem gunoaie după asistaţii sociali care sparg seminţe de la balcon, după casnice şi şomeri? Pentru asta am făcut şcoli şi muncim la disperaţii zi şi noapte, ca să plătim politicieni neputincioşi şi instituţii oligofrene? Nici măcar în anul 2015 nu avem dreptul la o viaţă decentă, la un mediu urban civilizat? Până când va trebui să îndure oamenii care muncesc gloata pe care politicul nu o deranjează de teamă că va rămâne fără electorat? Îmi răspunde şi mie cineva: până când?

Cristiana Sabău

26 comentarii

  • Într-adevăr, amenzile ar trebui să fie usturătoare pentru cei care aruncă gunoaiele alandala și mai ales să se și aplice, nu să existe doar în teorie. Nu știu exact ce valoare juridică au,dar cred că nu ar strica să îi fotografiați pe cei pe care îi prindeți asupra faptei, eventual s-ar putea crea și o pagină de facebook pe care să fie puse aceste poze și tag-uiți cei vinovați, măcar să fie rușinați în public până autoritățile binevoiesc să aplice legea.

    • Nu va mirati.,
      Luati hotararea prin care sunt stabilite atributiile Politiei Comunitare, verificati sau sesizati daca acestia asi fac datoria, intrebati Primarul daca are cunostinta de aceaste aspecte si daca verifica activitatea oamenilor din subordine. Solicitati infiintarea numarului de telefon 11x prin care sa se sesizeze astfel de aspecte.
      Propuneti ca in loc de impozite marite pe terenuri, cladiri, autoturisme, stalpi, etc. sa se majoreze amenzile pentru nerespectarea curateniei. Iar daca nu au bani sa presteze munca in folosul comunitatii. Dar nu la maturat. La ceva mai vizibil.

  • Dacă primarul va institui acea taxă specială pentru salubritate (am auzit că va fi de 40 lei/lună) va fi mai curat? Sau tot noi vom face curățenie ca dv., doamnă Sabău? Se potrivește f. bine vorba ”și….. și cu banii luați”.

  • Se pare ca ne lipseste cu desavarsire sentimentul spatiului comun. Exemplul pe care ni l-ati dat cu doamne obsedate de curatenie in apartamentul lor, care arunca chistocul si firmiturile pe geam, chiar exista! Cred si eu ca este nevoie de coercitie pentru a pastra curatenia publica,iar la scoala la orele de educatie sociala( daca exista)elevii sa fie facuti sa inteleaga ce inseamna spatiu public.
    Zilele curateniei facute de nu stiu care institutie sunt apucaturi comuniste,imitatie de prost gust.

  • dna. Sabau cu respect va spun ca la noi la bloc nu vezi nici chistoase nici murdarie pe spatiul verde. poate ca sintem mai ,,oameni,, ! acum ca dvs. traiti si locuiti intr-o zona ,,buna,, …..asta este. aveti ghinion. imi pare rau.

  • Doamna Cristiana Sabau, cum va inchipuiti ca sistemul integrat de colectarea gunoaielor poate avea succes cand firma care colecteaza deseurile are specificat in contractul individual semnat de cetatenii din Bistrita, ca ei nu colecteaza deseurile vegetale. Ce poate fi mai biodegradabil ca si niste resturi vegetale? Si eu cetateanul care stau la casa( sau chiar si la bloc, sunt multe blocuri cu verdeata pe langa ele) si am un pic de gazon si un pic de gradina ce sa fac cu resturile vegetale? Am fost la ei am vorbit sa le platesc in plus doar sa mi le colecteze. Nu si nu. NU se poate! Sa le dau foc? Nici nu am unde si daca asa avea este interzis, ma amendeaza politia locala. Bine ca primaria oraganizeaza concursuri cu cel mai frumos balcon si cea mai frumoasa gradina! Vai de mama noastra in ce tara traim!

  • Doamna Cristiana felicitări pentru acțiunea de ieri, din păcate dimineață gunoiul trona pe lângă containerele de la blocul 9 și nu numai.Am observat cucoane care lasă gunoiul jos lângă container ca sa nu pună probabil mana pe capace sa ia vreun microb. Apoi e ușor sa se împrăștie înapoi pe spațiul verde. Oricum e bine ca mai sunt și oameni civilizați printre noi.

    • Ar fi interesant sa-i filmezi pe cei care nu respecta curatenia facuta de altii si sa-i pui sa plateasca amenzi usturatoare. Pe cei care arunca gunoiul langa pubela….Il duc pana acolo si..”se ineaca la mal”. Daca s-ar pune camere de filmat in preajma pubelelor pt a filma ce se intampla acolo, asa prin rotatie aleator la toate locurile de colectare. Daca s-ar urmarii mai atent ce se intampla de este atat gunoi aruncat aiurea in acest judet si s-ar da amenzi poate ca s-ar civiliza unii „cu forta”.

  • Daca vrei sa fie curat langa bloc esti „ciudat”,daca nu parchezi masina pe trotuar esti „ciudat”,o gramada de asistati sociali plimba ursul prin oras cind ar putea da cu matura!

  • Din capul locului problema este ca deseurile nu sunt valorificate selectiv atata timp cat nu este un pic de educatie civica…”taranul” tot taran ramane…in doilea rand, avem intr-adevar o droaie de institutii bugetate, garda de mediu, primaria, agentia de mediu, etc care chiar sunt inerte cu aceeasi conceptie „timpul trece leafa merge” care ar putea face ceva efectiv, coercitiv!

    • ….sper „cetatene” ca te-ai referit efectiv la oraseanul bistritean care este „un taran(SENSUL RAU AL CUVANTULUI)” !!! ala de la tara are responsabilitate si iubeste natura si curatenia !!!…doar el este stapan si sluga !!!…pe cand taranul orasean plateste taxe si e normal ca alti sa faca curatenie, doar plateste taxe !!! asta este gandirea „taranului orasean din BISTRITA”.

    • Exact, tocmai de aceea am pus in ghilimele expresia de spoliere a lor, dar nu fi sigur ca e chiar asa lapte si miere pe Valea Somesului…pe Ilve, pe Nasaud e plin de gunoaie!

  • Ma endoiesc ca doar omeni care „plimba ursul” sint sursa gunoielor. Astazi am fscut ceva poze pe linga o sursa de apa potabila pe linga drumul spre Colibitei unde doar ajungi cu masina. Ce mizerie incredibila lasa si asa zisi turisti adica omeni care totusi nu doar din somaj traiesc este incredibil. Acollo containerele de la Vitalia sint suprapline si deseuri improstiate imprejur vreo 100 metri.
    Tind se cred ca avem de ar face cu o problema de cultura generala si cum scria cineva mai sus cu proprietatea publica comuna in special care se schimba foarte greu.

    • Când, la întrebarea – ce fac cu punga de gunoi dacă containerul este plin? primarul răspunde la tv, – îl duci acasă! Nu mai putem vorbi de educație domnule Born, Educația are nevoie de repere, de modele, educația este eficientă când regulile sunt respectate. O firmă a câștigat serviciul de ridicat gunoiul menajer, la mai puțin de un an cere fonduri, fiind în pierdere. Tot în pierdere va fi și cu bani mai mulți. Patroni nu au educația de-a face un lucru bun societății, ci doar interesul financiar, câștigul ușor. Nu asistați sociali sunt vinovații, dar ei aveau obligația prestării unei munci în folosul societății, acum termenul s-a schimbat, sunt la dispoziția primarului. Mulți plimbă ursul și nu aduc nici un folos comunității.
      Oameni slabi. fără puterea revendicări dreptului firesc, au o singură pârghie de a se manifesta aruncând gunoiul pe stradă, în parc, în pădure, în apele curgătoare, mai nou și în presa online. Nici atunci când gunoaiele ne ucid frumusețea primăverii să nu îți semnezi indignarea, face parte din demnitatea fiecăruia, dragul meu localnic, cetățean, pădurar…

    • @dnl Safriuc. M-am straduit dar nici macar nu am reusit se inteleg daca era adresat mie mesajul dvs. Va rog coboriti un pic nivelul ca se inteleg si eu 🙂

      Doar ca sustin idea primarului ca daca tomberon este plin se nu lasi gunoiele pe linga. Eventual fac o reclamatie ori la primarie ori la firma cu capital cred ca italian si duc deseuri ori la primarie direct in audienta daca nu se rezolva ori la sediu firmei in birou intro plasa bine inchisa sa nu afla din start ce este inauntru si o uit la ei din gresala 🙂

      Parca la italieni sint grupuri specializate care domina afacerea cu deseuri. Va recomand filmul Gomorrha de Matteo Garrone. Sper ca nu am ajuns in faza asta si numele firmei Vitalia este doar o coincidenta.

    • Nuanța este diferită domnule Born, gunoiul nu îl arunci la întâmplare chiar dacă containerul este plin, dar gospodarul orașului trebuia să ofere un număr de telefon, unde dacă suni, problema să fie rapid remediată, nu să să afirme în zeflemea că îl duci acasă. Sigur mergi la alt container.
      Cât despre faptul că nu am fost înțeles este doar vina mea, niciodată nu poate fi acuzată lipsa de înțelegere a celui care citește, ci întotdeauna lipsa de pricepere a celui care scrie. Sper că am reușit să mă fac înțeles și vă asigur că citesc comentariile semnate de dumneavoastră, ca ale unui cetățean responsabil și implicat în viața orașului.

  • Te doare cand vezi ca este plin orasul de gunoi aruncat aiuria dar te doare si mai tare cand vezi ca il aduni si vin altii si il arunca la loc…Oare asa le place? Ce ar fi sa-i ducem sa stea un timp la groapa de gunoi …

  • Problema mare, pe care noi încă suntem departe de a o conștientiza, este legată de faptul că, în fapt, nu există gunoaie! Conotația negativă pe care o dăm noi accepțiunii de gunoi provine din educația noastră absolut greșită. De ce ar fi gunoi plasticul din flacoanele de suc sau de la șampoane sau de la tot felul de creme? De ce este gunoi hârtia și cartonul ambalajelor sau dozele de aluminiu de la sucuri și bere? Și exemplele pot continua…. iar dacă aceste lucruri pot fi colectate selectiv și reciclate, sigur, în casă ar rămânea doar niște resturi menajere, absolut insignifiante, care, în Suedia de exemplu, sunt transformate în energie și în fertilizator.

    • Si cu cele vegetale ce fac stimabile? Ca alea onorabilii de la salubritate au scris in contract ca nu le ridica. Sa le transform in ce? Daca le pun in spatele sa se biodegradeze, arata urat si miroase la fel. Deci vecinul ma reclama. Daca le dau foc vine militia locala si ma amendeaza iarasi, poluez. Deci eu cu ele ce fac?

  • … iar suedezii importă ceea ce alții numesc gunoi, pentru că ei îl tratează ca pe o resursă ieftină și foarte la îndemână!

  • Peştele de la Cap se împute. Trebuie început de la cap. Altfel daca tot plecam din tara raminem in minoritate si tiganii-s fac de cap. Cind pisica nu-i acasa ,joaca şoarecii pe masa. Daca curatam bine Capul , atunci tot corpul joaca dupa cum i se dicteaza, ca si acum. Alta solutie nu exista. NU EXISTA.

  • Felicitari pentru initiativa, cele mai mari probleme din tara noastra sunt mizeria si renuntarea oamenilor de la orice pretentii de trai civilizat.

    Astfel de initiative ar trebui organizate de catre primarie si cu implicarea tuturor cetatenilor.
    Numai prin implicarea cetatenilor se poate crea coeziunea sociala necesara pastrarii ordinii si curateniei si care duce pe mai departe la civilizatie si dezvoltare.

    In plus, amenzile pentru infractiuni mici inclusiv pentru aruncat gunoi in spatiul public contribuie si ele consistent la schimbarea comunitatii. Exista teoria „geamurilor sparte” care spune ca intransigenta in pedepsirea infractiunilor mici duce indirect si la reducerea criminalitatii mari. E o teorie criticabila si perfectibila, insa este chiar intuitiv ca aplicarea pedepselor pentru greselile mici genereaza autocenzura iar oamenii incep sa fie mai atenti la comportamentul lor in societate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS