Actualitate

Ortodocşii din Floreşti au donat legume pentru sărmanii care iau masa la cantina socială

Fermierii din Floreşti, mari cultivatori de legume din judeţul nostru, au decis să sprijine Cantina Socială "Sfânta Muceniţă Filofteia" din Bistriţa. În frunte cu preotul paroh şi cu mai mulţi tineri din sat, oamenii au pus mână de la mână şi au donat legume din care va fi pregătită mâncarea pentru sărmani.

Potrivit ziarului Lumina, credincioşii din Parohia Floreşti, Protopopiatul Năsăud, au venit în ajutorul persoanelor nevoiaşe de la Cantina Socială „Sfânta Muceniţă Filofteia“ din Bistriţa. Credincioşii au adunat legume din producţia proprie pentru cei sărmani, a declarat parohul Ioan Creţa.

„În cadrul activităţilor cu tinerii, în această perioadă a recoltei am organizat, alături de membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din parohia noastră, o colectă de alimente destinată cantinei sociale Sfânta Muceniţă Filofteia din municipiul Bistriţa. Credincioşii au răspuns cu multa bunăvoinţă, adunând legume din producţia proprie, dar şi alimente neperisabile. Prin aceasta am încercat să dăm o mână de ajutor acolo unde ne stă în putinţă, să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru un an rodnic, dar şi să insuflăm tinerilor noştri dragostea faţă de aproapele şi sensibilitatea faţă de cei încercaţi în viaţă“, a spus preotul Ioan Creţa.

Preotul Marius Pintican, preşedinte Asociaţiei Filantropia Ortodoxă, Filiala Bistriţa-Năsăud a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în această acţiune filantropică. „În numele celor care se vor împărtăşi de dragostea şi dărnicia creştinilor din Parohia Floreşti, care la iniţiativa părintelui paroh Ioan Creţa au donat pentru Cantina Sfânta Filofteia din municipiul Bistriţa o cantitate substanţială de legume din producţia proprie şi alimente neperisabile, vă mulţumim, iar Hristos Mântuitorul, Fratele mai mare al acestor nevoiaşi, să vă răsplătească pentru dragoste şi dărnicie şi să vă binecuvânteze toată osteneală“, a spus pr. Marius Pintican.

Cantina funcţionează în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă“, filiala Bistriţa-Năsăud, şi oferă o masă caldă zilnic, de luni până vineri, unui număr de aproximativ 70 de persoane aflate în situaţii de dificultate.

Sursa foto. Ziarul Lumina

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS