Actualitate

Ortodocşii au mărşăluit pentru viaţă (FOTO)

Un elogiu adus vieţii şi celor care aleg să fie părinţi devotaţi şi iubitori. Acesta a fost mesajul pe care l-au transmis peste două sute de persoane care au participat sâmbătă la "Marşul pentru viaţă" organizat de Biserica Ortodoxă prin Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi, Asociaţia Filantropia şi Asociaţia Culturală Sfântul Pahomie de la Gledin.

„Marşul pentru viaţă” a început sâmbătă la ora 11.00 din faţa Protopopiatului Ortodox Bistriţa cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” şi cu un cuvânt de învăţătură din partea protopopului Bistriţei, preotul Alexandru Vidican, dar şi a preotului Marius Pintican, care conduce Asociaţia Filantropia.

„Scopul acestei manifestaţii este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia, temelia unei vieţi solide şi sănătoase. Participăm la un marş al tăcerii fiindcă pancartele vorbesc de la sine”, a spus preotul Marius Pintican.

Pe pancartele purtate de tineri scria: „Mamă, îţi mulţumesc că exist”, „Avortul nu lasă îngeraşi pe pământ”, „Avortul opreşte o inimă, răneşte pe alta”, „Avortul opreşte o inimă care bate”, „50 de ani – 22 de milioane de avorturi”, „Copilul, dar de la Dumnezeu”, „Avortul ucide an de an 200.000 de copii” sau „România ocupă locul trei în Europa la numărul de avorturi”. Multe dintre ele erau purtate de copii din judeţ, foarte frumos îmbrăcaţi în costume populare, alţii de tineri în blugi.

Participanţii la marş, printre care s-au numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, dar şi noul preşedinte al PSD Bistriţa, Alexandru Bria, au purtat în piept fundiţe albe primite de la organizatori.

Marşul s-a desfăşurat timp de o oră pe cele mai importante artere din oraş, manifestanţii fiind însoţiţi de echipaje ale Poliţiei Rutiere şi ale Poliţiei Locale. Traseul a fost B-dul Gen. Grigore Bălan – Spitalul Judeţean – Str. 1 Decembrie – B-dul Republicii – B-dul Independenţei – Biserica „Sfânta Ana”.

Organizatorii acestui eveniment au fost Asociaţia Culturală Sfântul Pahomie din Gledin în frunte cu părintele Ioan Titieni, Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din Bistriţa şi Asociaţia „Filantropia” filiala Bistriţa-Năsăud. Marşuri similare au avut loc şi în alte 28 de oraşe din ţară.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

mvietii1 mvietii2 mvietii3 mvietii4 mvietii5 mvietii6 mvietii7 mvietii8 mvietii9 mvietii10 mvietii11 mvietii12

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS