Recomandări Social

Vasile Turculeţ de la Asociaţia Dealul Negru, despre băieţii deştepţi care pun mâna pe banii oierilor

„De la munte pân’ la mare” mulţi deţinători de ovine sunt informaţi (nu se ştie de unde) că şi în acest an se va acorda ajutorul de minimis pentru „pomana cu berbeci”, susţine Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” Bistriţa-Năsăud.

„Întrucât nu mai este demult o noutate faptul că foarte puţini deţinători de ovine sunt şi oieri, ne-am adresat acelora care ştim precis că fac parte din această categorie socio-profesională întrebându-i care este adevărul legat de mult comentatul ajutor de minimis pentru achiziţia de berbeci de rasă/ 2017”, spune acesta, într-o scrisoare deschisă.


Iată ce răspunsuri a primit: 

„Ajutorul de minimis pentru achiziţia de berbeci de rasă s-a dat în anul 2016 în defavoarea oieritului şi a adevăraţilor oieri. Adică, pe lângă uriaşele fraude despre care ştie foarte multă lume că s-au făcut cu acel prilej, efectul de ameliorare genetică asupra raselor de ovine din România a fost exact invers, întrucât manevrele cu berbecii aşa-zişi de rasă au pus în vânzare toate „scursurile” din acest domeniu.

Avantajele „băieţilor deştepţi” pe această temă au fost acelea că au încasat sume uriaşe despre care nu mai comentăm cum au fost împărţite, iar produşii rezultaţi de pe urma acelor berbeci genitori sunt buni doar la export unde şi aşa sunt sacrificaţi.

Nu este de neglijat nici faptul că oportuniştii „vânători” de S.C.Z. şi-au procurat pe banii contribuabililor Certificatele de Origine utilizate conform Art.72 litera h) din Ordinul M.A.D.R./2017 pentru încasarea S.C.Z., aşa încât au avut de câştigat două categorii de deţinători de ovine supranumiţi oieri.

Doar adevăraţii oieri din România care mai cred în valorarea genetică a ovinelor prăsite nu au avut cum să câştige, ba chiar dimpotrivă.

Recunosc faptul că respectivele discuţii m-au lăsat fără replici, întrebându-mă cu voce tare „ce se va întâmpla cu tentativele profesorilor universitari de la catedrele de ovine ale facultăţilor de zootehnie din România, de a structura suprarasa Ţurcana constituită din multiple varietăţi, ecotipuri şi populaţii de ovine „adăpostite” sub aceiaşi denumire de rasă?”.

Dacă cineva spunea că oieritul n-a fost încă falsificat pentru a se avantaja interesele meschine, iată că realitatea contrazice această afirmaţie”, îşi închide Turculeţ scrisoarea.

Potrivit unor documente intrate în posesia presei de specialitate, ajutorul de minimis pentru berbeci – de 2500 de lei/cap de animal – reprezintă „o adevărată bătaie de joc și o fraudă imensă”.

„Un caz elocvent este cel al unui personaj care a concesionat zeci de mii de hectare de pășune alpină pentru a încasa zeci de milioane de euro subvenții. În acest fel, sute de fermieri nu au avut acces la pășuni și au fost nevoiți să-și vândă animalele. Mai mult decât atât, nu s-a mulțumit cu pășunile alpine, dar a obținut ilegal de la Ministerul Agriculturii cartea de rasă pentru oaia țurcană, cu toate că aceasta era deja acordată și o folosește ca tiparniță pentru emiterea de certificate de origine”, scrie Agroinfo.ro.

3 comentarii

  • Pai unde sunt organele de control. Au luat cumva mită de nu se implică? Că de era unul mic il umplea de penalități. Stati liniștiți că incet toate ies la iveala. Ar trebui făcute dosare penale începând de la cei ce au verificat dosarul până la ci ce au comis fapta.

  • La APIA te poti angaja doar daca ai pile,proiectele ti se aproba doar daca directionezi o parte din bani catre anumite persoane,in control se merge doar la cei care nu au spate si intr-un cuvant …..subventiile sunt pentru imbogatirea oportunistilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS