Timp de gândire

Ocazia ratată de Ioan Oltean

Tabloul cu liberalii sărbătorind 140 de ani de la înfiinţarea partidului putea fi unul frumos, dar nu a fost. Mi-am dat seama de lucrul acesta încă de când am intrat în amfiteatrul universităţii unde a existat un prim moment festiv stricat, din păcate, de nefericitul nou imn al partidului provenind de pe filiera PDL, o manea de doi bani, şi de discursul lui Ioan Oltean, mai nepotrivit ca niciodată.

În locul noilor liberali – cei cu carnete de partid pe care nici nu s-a uscat bine săgeata albastră– la sărbătoarea a 140 de ani de la înfiinţarea partidului aş fi profitat din plin de ocazia de a tăcea.

Dar nici vorbă de aşa ceva. Obişnuit să umple Sala Polivalentă cu oameni aduşi cu autocarele din comune de primarii partidului care puteau crea la orice oră din zi şi din noapte atâţi membri fictivi cât să-l mulţumească pe „şeful”, Ioan Oltean a avut o primă decepţie: amfiteatrul nu s-a umplut până la refuz cu oameni care să-l aplaude. La scurt timp, a urmat a doua. În timp ce în difuzoare se auzea maneaua interpretată de Mircea Rusu – imnul PDL pe care vă spun sincer că nu l-am înţeles niciodată, versul „avem suflet bătrânit” fiind, în opinia mea apogeul în materie de stupiditate – Ioan Oltean se legăna şi aplauda, iar liberalii vechi stăteau încremeninţi sau, mă rog, neînsufleţiţi.Fiindcă l-a văzut extrem de bine, amfiteatrul având avantajele şi dezavantajele lui, Ioan Oltean a fost scos din minţi de acest tablou. Dovadă că nu s-a putut abţine să nu sublinieze cu trei linii, la final de discurs, că imnul – tot ce a mai rămas din defunctul PDL – ar trebui cântat mai cu elan. Dacă nici atât, atunci ce?, mai rămânea să adauge decepţionat.


Şi, dacă tot am ajuns la discurs, nu pot să nu spun cât de ciudat au sunat în urechile auditoriului vorbele fostului lider PD – partid desprins din FSN, al fostului secretar general al PDL – partid format cu trădătorii din PNL care au adus şi ei un „L” formaţiunii lui Traian Băsescu – în primul rând din cauza intonaţiei. Văzându-se în faţa microfonului, Ioan Oltean a început să ţipe de-a dreptul la cei din sală, deşi nu era nici locul, nici momentul. Cei care au făcut facultăţi la zi – fără să-şi ia doctorate pe înserat – îşi amintesc probabil că lucrurile importante nu se spun urlând, ci coborând tonul vocii. În felul acesta, atragi atenţia, nu invers. Apoi, în amfiteatrul unei universităţi nu te apuci să zbieri ca apucatul ca şi cum ai fi într-un stadion la o evanghelizare. Nu dă bine, nu se potriveşte. În ce priveşte conţinutul discursului lui Ioan Oltean trebuie să spun că m-a dezamăgit profund. A fost unul dintre cele mai slabe şi mai inadecvate pe care le-am auzit. Elogiile la adresa PNL au sunat fals din gura lui, ca să nu mai spun de trimiterea la „cele trei instituţii fundamentale care au determinat naşterea şi consolidarea României moderne”, Biserica, regalitatea şi PNL. Cu siguranţă că vă aduceţi aminte de nefericita comparaţie pe care a fost în stare să o facă între Regele Mihai şi regele Cioabă, comparaţie pe care nu cred că o va uita istoria, cu atât mai puţin noi, cei de acum. Dacă tăcea – în ambele situaţii – cu siguranţă că rămânea filosof.

O ultimă parte din discurs la care vreau să mă refer este cea care vizează scopul autodeclarat al prezenţei sale în PNL. La 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, Ioan Oltean a recunoscut –  de bună voie şi nesilit de nimeni – că e mai puţin interesat de istoria partidului în care a ajuns pur conjuctural. Dorinţa lui e simplă şi la obiect: vrea la guvernare! Cu siguranţă că nu e singurul. Am văzut în sală diverse foste şefe de instituţii care se dădeau apolitice pe când nu vedeau nicio şansă ca partidul lor să apuce din nou vreun ciolan şi care acum şi-au scos obrazurile fardate la înaintare. Le-a spus probabil „şeful” că le va repune acolo unde le e locul lor, că vor redeveni vedete la depuneri de coroane, dar mai ales la împărţit banii publici după bunul plac al celui care le-a făcut din nişte biete activiste care dansau hori pe la partid mari doamne directoare. Acest tablou mi s-a părut, de departe, cel mai deplorabil. Ele l-au aplaudat frenetic cu ochii aproape în lacrimi. În amfiteatrul vieţii publice sunt datorită lui, cel care le-a purtat vitejeşte prin marea socialismului, a curentelor populare sau a ce a mai fost vreodată partidul lor. Personal nu îmi mai amintesc nici câte culori a avut, nici câţi trandafiri. Ce mi-a rămas în minte e dezastruoasa lor guvernare de dreapta.

După ce şi-a rostit discursul lung, Ioan Oltean a plecat, onorând, astfel, cu absenţa sa, aniversarea celor 140 de ani de PNL.

Am spus-o şi cu alte ocazii şi pot să o repet la nesfârşit. În opinia mea, Ioan Oltean este unul dintre puţinii bărbaţi politici pe care i-a dat acest judeţ. Nu degeaba a rezistat 25 de ani în politică. S-a născut cu abilităţi de lider, dar mai mult decât atât şi le-a cultivat. Dacă ar decide mâine să plece din noul PNL, sunt sigură că ar fi destui care să-l urmeze, ceea ce spune ceva despre el. Din păcate, ce nu înţelege Ioan Oltean sau nu vrea să înţeleagă este că şi oamenii politici au perioada lor de valabilitate, iar a sa a expirat. E vremea să se retragă până nu devine şi mai ridicol. Duminică a pierdut ocazia de a tăcea, el şi toţi ai lui, călători prin atât de multe partide şi doctrine, oameni cu suflet „bătrânit”, cum bine zice maneaua care îi reprezintă.

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • „Tăcerea este de două ori rodnică. În primul rând că prin ea omul se poate concentra şi cercetă mai adânc. Cine vorbeşte mult gândeşte puţin. În al doilea rând tăcerea te fereşte de greşeli care uneori devin adevărate fapte de conştiinţă. Cine vorbeşte mult greşeşte des atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu”. (Ernest BERNEA- Îndemn la simplitate, 2006). După ce Soarele a strălucit deasupra ta un anumit timp, a te retrage de pe scena vieţii publice, în tăcere şi umilinţă, lăsând loc altora, este un pas de normalitate. De ce NU înţelegem toţi acest lucru elementar?

  • Doar spoiala , atat reprezinta acest „nou” PNL . In rest , niste oameni flamanzi , care vor din nou la putere . In realitate dezinteresati total de ceea ce ar trebui facut cu adevarat pt tara si pt ceteni ! Interesati doar de felia proprie , pe care sa o manace repede , impreuna cu familia lor , copii lenesi , neveste inculte , pe care sa ii aseze in servicii bine platite de noi cei care muncim !

  • Este evident ca numele d-lui Olteanu nu ar mai trebui sa fie regasit pe listele de anul viitor. Ar putea sa se retraga bine-mersi pe o functie de partid la nivel judetean si sa ajute cu vasta lui experienta (da aia buna :)) partidul.
    Fuziunea celor 2 partide la nivel judetean, reusita ei mai bine zis, va depinde in foarte mare masura de acest aspect.
    Inteleg ca nu prea esti cuprins de fiorul liberal. E greu, daca nu te-ai nascut cu asa ceva in gene. Dar e total nepotrivit sa te apuci sa certi ca anumite persoane nu rezoneaza la intonarea imnului-manea si sa faci apologia social-democratiei.
    Arata lipsa de respect, ca sa nu mergem mai departe.
    Olteanu pentru noi este Atanasiu 2.

  • Bun articol, cu un singur lucru nu sunt si nu pot fi de acord: „…Ioan Oltean este unul dintre puţinii bărbaţi politici pe care i-a dat acest judeţ. Nu degeaba a rezistat 25 de ani în politică. S-a născut cu abilităţi de lider, dar mai mult decât atât şi le-a cultivat. Dacă ar decide mâine să plece din noul PNL, sunt sigură că ar fi destui care să-l urmeze, ceea ce spune ceva despre el.” Daca ar fi asa, daca sa aduni lingai oportunisti inseamna sa fi lider, atunci Hitler, Stalin, Pol Pot, Ceausescu, Basescu etc. etc. sunt cei mai mari lideri… In opinia mea liderul este cel care te inspira la virtuti in primul rand prin puterea exemplului, care are un discurs frumos si „curat” atat pe forma cat mai ales in spirit… Crin Antonescu este cu adevarat lider si om politic desavarsit, singurul om public, contemporan cu noi, care poate sta alaturi de generatia Bratienilor, fara nici un fel de diferentiere…

  • Sunt foarte multi asistati social ai ciumei rosii care posteaza impotriva PNL . Hotul striga Hotii !!! , asa-i la noi la Romanica . PSD-ul are un guvern intreg la beci dar striga cat de mult fura altii . Sunt si in PNL uscaturi , dar de 10 ori mai putine decat in PSD . Iohannis si PNL au un proiect civilizat pentru Romania . Pentru acest proiect a pierdut Ponta la 1 milion de voturi diferenta . Diaspora a votat cu Iohannis in proportie de 90% . Mai devreme ( 5 iunie ) sau mai tarziu, Ponta tot nu va mai fi premier si proiectul de dreapta va fi pus in practica . Atunci va deveni in sfarsit si Romania o tara civilizata .

  • Aveti foarte mare dreprate doamna Sabău. In noul PNL adica PDL, vechii liberali sunt pusi la colt din ce in ce mai des. Pdl istii uită ca dacă nu i ar fi ptimit sub ,, bagheta,, PNL , fostii Pdl iști ar fi fost istorie de mult timp.Sa nu uitam ca PDL ul a tăiat salariile și pensiile , au disponibilizat mii de oameni, au inchis spitale!!!

  • pnl=liberali?
    nu!
    niste contradictii
    asa cum pnl nu e format din liberali tot asa oltean nu e singurul barbat politic
    pnl acum e format din oportunisti
    si cei ce cred in olteanu sunt doar cateii de lapte! (ce stau inca in apartamente anl…..etc)

  • catei necatei in 2016 se vor da peste cap sa castige tot ca sa repopuleze institutiile!!! greseala PSD?? a lasat la conducerea institutiilor PNL-isti traseisti care acum fac din nou sluj la usa struto camilei pnl-pdl. ca sa-si pastreze fucntiile/sunt directori care ar da foc orasului numa sa ramana pe scaune, cu avantaje si munca deloc!!!doar pentru ca au fost la lipit afise…vai de mama noastra!!!n-o fi psd mai bun, dar macar acolo parca nu sunt atatea tradari!!!

    • Foarte corect!
      De asta nu se va intampla nimic in romania pana nu se fura si pana ultima lumanare!
      Ei, politicienii, fac cu schimbul odata la 4 ani la furtisagul functiilor / contractelor / avantajelor ce le ofera ” schimbul de stafeta”!
      Se consoleaza cu asteptatul a patru ani care pentru unii ….CONTEZA!
      Noi, prwstii….platim doar impozite!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS