Actualitate Social

O sută de ani de performanță poartă un nume: Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița

Cea mai prestigioasă școală din Bistrița-Năsăud și una dintre cele mai importante din țară, Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, își va sărbători, joi, centenarul.

Sărbătoarea Colegiului Național „Liviu Rebreanu” va începe cu un marș al elevilor pe traseul pe care l-au parcurs în septembrie 1910 elevii fostului Gimnaziu Evanghelic care funcționase într-o clădire în fața Primăriei unde astăzi se află statuia lui Andrei Mureșanu. Elevii de la vremea aceea au pornit într-un marș de rămas bun de la clădirea care, în timp, a devenit neîncăpătoare, până la cea nouă, actuală, construită pe fosta stradă a Măcelarilor, astăzi Bulevardul Republicii nr. 8.

Un număr de 400 de elevi actuali ai Colegiului Național „Liviu Rebreanu” vor porni la rândul lor într-un marș ce va reconstitui traseul de atunci. Elevii vor porni la ora 9.30 din fața statuii poetului Andrei Mureșanu pe pietonal, Piața Unirii, Prefectură, Bulevardul Republicii, strada Zimbrului, curtea CLNR. În fruntea coloanei vor fi șase stegari care vor purta drapelele României, UE și stindardul școlii, ei vor fi urmați de un detașament de toboșari, după care se vor afla foștii directori ai școlii, elevi din ciclul primar, elevi îmbrăcați în costume românești și săsești. În coloană se vor mai afla elevii din ciclul primar îmbrăcați în tricouri cu blazonul liceului și alții în ținuta completă (sacou, pantalon sau fustă și eșarfă galbenă). Șirul va fi încheiat de elevii din clasele a XII-a care vor purta robă și tocă, costum de gală folosit la absolvire. Cei 400 de elevi vor intra în curtea școlii, iar acolo vor avea loc festivitățile pe o scenă amenajată în curtea liceului.


„Ne așteptăm ca, alături de cei 1500 de elevi ai școlii să avem încă 500 de invitați, părinții copiilor, foști elevi, foști profesori. Vor veni foști elevi care studiază în străinătate, foști dascăli. Cu toții vor să se bucure cu noi, cei de azi, de evoluția acestei școli bistrițene. Vor fi reprezentanții sașilor, ai Bisericii Evanghelice. Am trimis invitații inclusiv ministrului Educației, parlamentarilor, autorităților locale și județene. Sunt bineveniți toți cei care vor să participe. Inclusiv fostul portar al școlii, Mircea Adam, e invitat și cred că el s-a bucurat cel mai mult dintre toți că ne-am gândit și la dumnealui”, a declarat Constantin Rus, directorul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița.

Potrivit sursei citate, festivitățile vor dura circa șapte ore în tot acest timp elevii având la dispoziție apă, sucuri și gustări în curtea liceului.

„Am discutat cu ei și le-am spus că joi e o zi obișnuită de școală, dar fără cărți, catalog sau genți. Toată lumea va trebui să aibă răbdare. E un moment festiv în care își doresc să vorbească foarte mulți oameni. Am primit numeroase telefoane de la foști elevi ai acestei școli care își doresc să-și exprime gândurile. Vom avea cel puțin 50 de luări de cuvânt și momente în care vom oferi diplome jubiliare pentru o categorie importantă de oameni. Toți foștii profesori ai școlii vor primi astfel de diplome. Vor mai primi diplome și trei elevi ai școlii noastre care în acest an ne reprezintă țara la olimpiade internaționale. Sper ca domnul ministru să fie prezent și dumnealui să le înmâneze diplomele”, a declarat Constantin Rus.

Directorul CNLR a mai anunțat că un moment așteptat va fi concertul trupei Hara care se va afla și ea la Bistrița acest moment festiv, ocazie cu care va lansa și imnul școlii care se numește „La noi, la Liviu!”.

„Elevii au format un cor care va urca pe scenă în jurul orei 13.00-13.30 și vor cânta împreună cu Hara imnnul școlii. Sperăm ca toată curtea să cânte odată cu ei”, a mai spus Constantin Rus.

În afară de evenimentele din curtea CNLR, participanții la centenar vor putea vedea o vitrină în care vor fi expuse toate revistele școlii „Zări senine”, „Catharsis”, „Ziarul de ieri”, „Schrei”. Totodată, vor mai putea fi văzute afișele Clubului „Aster”, condus de Terente Șerban, vor fi produse ale elevilor din ciclul primar, dar și din liceu, produse făcute de micii fizicieni, dar și medalii și cupe câștigate de echipele de sport ale școlii și multe alte surprize care vor fi pe placul rebreniștilor de azi și de altădată.

Cristiana Sabău

 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS