Actualitate

Nuntașii de peste mări și țări, primiți de primarul Crețu

FOTO După ce au participat la ceremonialul militar-religios prilejuit de Ziua Imnului Național, membrii ansamblurilor din țară și străinătate prezente la Festivalul internațional de folclor ”Nunta Zamfirei” au mers în vizită la Primăria Bistrița, unde au fost primiți de primarul Ovidiu Crețu și viceprimarii George Avram și Kiss Laszlo.

Primarul Bistriței le-a vorbit oaspeților în limba engleză, mulțumindu-le mai întâi pentru prezența la una dintre cele mai importante manifestări culturale ale Bistriței. Ovidiu Crețu a făcut o scurtă prezentare a orașului și le-a transmis invitaților că ”Nunta Zamfirei” a creat mereu o punte de legătură între culturi și tradiții din întreag lume. El a menționat că ediția de anul acesta este cu atât mai importantă cu cât a ajuns la o cifră rotundă, a 20-a.

”Locuitorii Bistriţei apreciază ceea ce faceţi cu atâta dăruire şi le place să cunoască arta şi tradiţiile oamenilor din alte ţări. Ceea ce dumneavoastră aţi prezentat aici reprezintă giuvaiere create, de secole, de către înaintaşii dumneavoastră”, a spus Crețu.

1 nunta zamfirei pmb iul 15 2 nunta zamfirei pmb 15 3 nunta zamfirei pmb 15 4 nunta zamfirei pmb 15

Crețu le-a înmânat conducătorilor de delegații mascota orașului, struțul, și a primit la rândul său suveniruri din țările respective: Algeria, Spania, Polonia, Israel, Bulgaria, Franța, Mexic, Italia, Serbia.

Joi 29 iulie, de la ora 20.00, în închiderea festivalului, în centrul istoric este programat concertul de gală ”Doar o dată în viață la Nunta Zamfirei”, cu participarea artiștilor Aurel Tămaș, Sava Negrean-Brudașcu, Cristian Pomohaci, Alexandru Pugna, Mirela Petruș, Anuța Motofelea, Marcel Avram, Cornelia Ardelean Archiudean, Mărioara Sigheartău, Petre Petruse, Nelu Șopterean. Prezintă: Iuliana Tudor (prezentatoarea emisiunii ”O dată-n viață”).

5 nunta zamfirei pmb 15 7 nunta zamfirei pmb 15 8 nunta zamfirei pmb 15 nunta zamfirei pmb 15

1 comentariu

  • Bistritenii au pierdut ocazia de a face cadouri invitatiilor , de oua si mere gigant din poliester. Asa am fi avut ocazia sa scapam de ele. Poate la anul ? E o sugestie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS