Nuntă mare în folclorul bistrițean (FOTO-VIDEO)

În vârstă de 20 de ani, absolventă a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița și studentă la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, interpreta de muzică populară Roberta Opre s-a căsătorit joi 18 mai cu alesul inimii ei, Ionuț Miclăuș.

Cei doi au spus ”Da” în fața ofițerului stării civile la Dumitra, acolo unde a avut loc și cununia religioasă.

I-au nășit, printre alții, din lumea folclorului Florentina și Petre Giurgi, dar și Mirela Petruș.

Petrecerea a fost programată la un restaurant din Bistrița, printre cei invitați să cânte numărându-se Tinu Vereșezan, Puiu Codreanu, Văru Săndel și Liviu Guță.

Tânăra interpretă Roberta Opre este absolventă a Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” (canto popular) și în prezent studiază la Cluj la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”. Debutul oficial al Robertei Opre în lumea muzicii a avut loc în anul 2012, când și-a lansat primul album, colaborând de atunci cu Ghiță Munteanu, Mirela Petruș sau Văru Săndel.

”Pot spune că tot timpul am fost înconjurată de muzica populară şi de interpreţi de muzică populară. Am facut parte din Ansamblul Folcloric “Doruri Bistriţene”, condus de profesoara Cristina Bălan, care m-a ajutat și încurajat enorm. De asemenea, am făcut parte şi din Ansamblul Folcloric ”Flori Dumitrene”, ansamblu cu care am ajuns pe cele mai mari scene ale României. Am participat cu acest ansamblu chiar și la ”Românii au talent”, unde am ajuns în semifinale. Am fost îndrumată de către îndrăgita interpretă de muzică populară Mirela. Bunica mea cânta muzică populară, ea m-a determinat să mă apuc de muzică”, spune Roberta Opre pe site-ul personal.

Casă de piatră!

   

Foto: Facebook

Google Ads

Comentarii

  1. Dorina Nuber Blasa

    Felicitari si casa de piatra scumpa noastra Roberta va pupam si bunul d-zeu sa va dea tot ce va doriti an viata .

    (1)
  2. Staroste

    Tipul e staroste. Meserie proasta a romanilor care n-au de lucru… era pe vremea lu bunicu, adica acum 70 de ani… unii nu se vindeca de loc… adica cei mai multi dintre romani… cand aud de staroste mi se face greata… La 20 de ani se marita si la 25 divorteaza ca are pe altul… sau amanta :))

    (1)
  3. Putea fi o nunta de vis si pentru invitati

    Din nefericire, servirea este de tot kko, sonorizarea idem. Dacă ai de gând să consumi 3 beri fără alcool, 2 sunt, a 3-a ar fi bine să o aduci de acasă pentru că sunt limitați la aprovizionare. Cafeaua cred că este super, dacă ai răbdare până o plantează, culege, prăjește, macină etc… și abia apoi ajunge și la tine să o savurezi. Nu știu ce criterii de bază au avut la angajarea personalului, dar…. sunt respingători rău de tot.
    Ce este OK, afară la țigară, nu au nevoie decât de o scrumieră la colțul scărilor, pentru că au o tanti cu mătura în mână printre invitați, ce aleargă după chiștoace, cum sunt cei cu mopurile prin mcdonalds. Personal, sper să nu mai am de ajuns vreodată pe acolo.

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.