Actualitate

Nu se fac ore vineri. Să fie de vină și Convenția PDL?

Inspectoratul Școlar Județean a anunțat că vineri, cu o zi înainte de Convenția Națională a PDL, în județ nu se țin cursuri fiindcă au loc așa numitele cercuri pedagogice. Tot ISJ susține că orele pierdute vor fi recuperate.

Potrivit unui anunț dat publicității de Inspectoratul Școlar Județean pe pagina sa de internet, vineri, toate școlile din județ își suspendă cursurile. Motivul? Se organizează cercuri pedagogice în fiecare școală. ISJ anunță însă că toate orele pierdute vor fi recuperate în baza unui grafic stabilit de directorii de școli.

Tot mâine însă, democrat-liberalii din toată țara, inclusiv din Bistrița-Năsăud, pleacă spre București unde va avea loc Convenția Națională a PDL, inspectorul școlar general Vasile Marc (foto) fiind un militant de seamă al partidului său.


Cum directorii de școli nu mai au voie, în baza noii Legi a Educației să facă politică, nu credem că aceștia se vor număra printre delegați, dar, cu siguranță, unii vor privi cu interes, la televizor, tot ce se întâmplă la București.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS