Timp de gândire

Nu organizaţi serbările zăpezii? Hai că se poate

Suntem la final de ianuarie şi, în mod normal, ar trebui să ne pregătim de ceea ce numim – nu fără să nu ne apuce râsul isteric– „Serbările zăpezii”. Numai că – ce să vezi? – afară e soare, nicio urmă de zăpadă şi parcă mai degrabă ne vine să ieşim la iarbă verde. Vestea proastă pentru cei care ne tot vorbesc de excepţii este că de vreo trei ierni e tot aşa. Se cheamă încălzire globală.

Cu toate acestea, încă primarul Ovidiu Creţu şi cei care nu îndrăznesc să i se opună (a se citi PSD, UDMR şi vreo câţiva migratori de la PP-DD la independenţă sau de la PNL la PLR, încă fantomatic) o ţin langa cu pârtia de pe Dealul Cocoşului. Personal, nu aş avea nimic împotrivă dacă ar face această stupidă investiţie din banii lor adunaţi cu trudă din numeroase job-uri plătite bine de stat. M-ar amuza copios şi aş scrie chiar un serial din categoria „Cascadorii râsului”. Îmi îngheaţă însă zâmbetul pe buze când mă gândesc la faptul că au îndatorat oraşul la bănci şi că vom plăti ani mulţi credite neperformante în loc să investim banii publici în străzi, iluminat public, racorduri de apă, canalizare şi gaz pentru ca locuitorii Bistriţei să nu simtă că trăiesc la Stupini sau Răcăteşu. Pentru că, în cazul în care iluştri decidenţi nu ştiu, avem foarte multe străzi desfundate, oameni care încă uită să-şi golească fosele septice şi poluează pânza freatică, alţii care urcă pe stâlpi şi-şi pun bec pentru ca să-şi nimerească noaptea porţile şi extrem de mulţi oameni care circulă pe nişte drumuri mai desfundate decât cele pe care a trecut tractorul. E de ajuns să vino o ploaie ca cea de azi noapte că a doua zi nu mai poţin intra în „cartierele rezidenţiale” în care nu locuiesc politrucii fiindcă, în celelalte, au avut grijă ei să-şi toarne asfalt până în casă.

Ştiu refrenul aproape obsedant pe care ni-l cântă primarul de aproape opt ani: acestea sunt investiţii neperformante, nu ne aduc plus valoare. Pârtia, în schimb, ne aduce. Şi marmota învelea ciocolată! Sigur că ne aduce un mare minus la buget pentru factura la curent ca să funcţioneze instalaţiile pentru zăpadă artificială şi să ne uităm cum ninge prin văzduh fiindcă, la aterizare, fulgii se vor topi. Pe ce lume trăiţi, stimaţi aleşi care ridicaţi precum nişte roboţi mâinile fără să vă gândiţi măcar o secundă în ce mare dezastru târâţi acest oraş? Nu citiţi studii, nu vă uitaţi la documentare? Încălzirea globală nu e o glumă. E un fenomen care afectează cercul polar, mor de foame urşii fiindcă se topesc gheţurile. Credeţi cumva că Bistriţa va scăpa?

Fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi consilieri, cei care aţi votat în favoarea milioanelor de euro pe care să le îngropăm în noroiul de pe Dealul Cocoşului sunteţi direct responsabili şi ar merita să fiţi cercetaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Aţi avut o mare ocazie să întrebaţi oamenii la referendumul inutil pentru centură dacă vor sau nu mai vor să se mai facă Wonderland. Oricum, nu pentru asta l-au votat pe Ovidiu Creţu în 2008. Vă spun eu. L-au pedepsit pe Vasile Moldovan pentru că i-a ars Biserica Evanghelică sub nas. Mă îndoiesc profund că i-a citit cineva programul edilului de azi şi că a crezut ceva din compunerile de atunci. Tocmai de aceea, la referendum puteaţi întreba oamenii dacă mai cred fantasmagoria numită Wonderland, dacă o mai vor. Aţi preferat să cheltuiţi banii publici complet aiurea întrebând ceva inutil, dacă să se redeschidă pietonalul, deşi ştiaţi foarte bine că e amenajat cu bani europeni şi nu poate fi redeschis. Mai ştiaţi, la fel de bine, că toate oraşele medievale au păstrat şi valorificat la maxim zonele centrale şi că au făcut din ele puncte de atracţie turistică. Cum nici centura nu s-a făcut, cum nici pietonalul nu s-a deschis, banii publici s-au dus aiurea pe un moft al cuiva. Vi i-aş imputa tuturor care aţi fost de acord cu asemenea aberaţii. Prima măsură ar fi aceea să nu mai luaţi niciunul niciun leu. Să termimăm povestea cu indemnizaţii pentru aberaţii.

În ce priveşte „marea pasiune” a bistriţenilor pentru schi invocată adesea de primar, sunt absolut convinsă că nu se bazează pe nimic. Nu contest că în oraş trăiesc şi oameni care schiază. Văd că e o modă să postezi fotografii din Austria în timp ce stai cu nişte beţe în aer. Asta nu înseamnă că schiezi, ci că pozezi. Eu, până nu îi văd live pe „sportivii” cu pricina, unii cu foarte multe kilograme pe care nu mi-i imaginez îndoindu-şi genunchii, nu cred o iotă despre marea lor pasiune pentru pârtii. Aştept cu interes filmuleţe despre coborâri spectaculoase şi mă voi înclina, cu respect, în faţa sportivităţii lor. Până atunci îmi permit să cred că e o fiţă şi că nici 10% dintre cei care pretind că schiază nu îşi dau drumul de altundeva decât de pe pârtii cu dificultate mică, pentru copii, ceea ce e fix pix, echivalentul înotatului ţinându-te de bara ştrandului şi al patinatului nedezlipit de pe marginile patinoarului.

Să schiezi nu e chiar la îndemâna oricui. Nu oricine îşi permite să ia lecţii, să investească în echipamente, să plătească abonamente scumpe de teleschi. Cei care îşi permit se vor duce mereu în Austria. Nu e cool să postezi poze pe Facebook de pe Dealul Cocoşului şi să te întrebe toţi prietenii de ce nu ai găsit un munte. E cool să zbori spre vest, să fii la o cabană cu nume nemţesc, la party internaţional. De-astea. Foarte bine. Nu am nimic împotrivă. Mergeţi liniştiţi până la capătul lumii, dar nouă, muritorilor de rând, faceţi-ne străzi pe care să nu ne rupem maşinile şi nici să fim obligaţi să le spălăm tot a doua zi fiindcă se umplu de noroi în centru, amenajaţi-ne parcări să avem unde să ne lăsăm maşinile, ridicaţi gunoaiele care ne sufocă, amenajaţi spaţii verzi, construiţi şcoli, grădiniţe, locuri de joacă, piste pentru biciclete şi un ştrand gigant. De acestea din urmă s-ar bucura 99% din populaţia oraşului, cea care nu are nici maşină de serviciu, nici loc rezervat de parcare şi nici fumuri în cap. Restul de 1% sunteţi voi, cei rupţi de realitate!

Cristiana Sabău

14 comentarii

  • Eu sunt schior împătimit și m-aș bucura mult dacă am avea o pârtie de schi corespunzătoare lângă Bistrița. Dar nu pot sta nepăsător la o „aventură” pe banii comunității. Am încercat la Consiliul local, le-am prezentat, documentat, faptul că această pârtie va aduce o cheltuială de cel puțin 3 milioane de lei/an (30 miliarde de lei vechi) în următorii 10 ani. Cum ați menționat în articol sunt atât de multe necesități ale comunității care ar putea fi rezolvate cu acești bani. Nu am avut succes. Am discutat personal cu câțiva dintre consilierii locali care, încă, mai susțin acest proiect al primarului. În particular mi-au dat dreptate, dar la vot au procedat tot la comandă.
    Problema cea mai mare este faptul că nu au răspundere personală pentru pagubele pe care le fac bugetului local. Ar trebui să răspundă în solidar, financiar, cu municipalitatea, la pierderile ce rezultă din aceste investiții păguboase. Rambursarea creditului să nu fie garantată numai cu veniturile bugetului local ci și cu averea aleșilor locali care votează pentru astfel de alocări bugetare.
    În data de 16 ianuarie am sesizat Camera de Conturi a județului privind risipa de bani cu acest proiect, în virtutea faptului că, pe lângă atribuții de control privind legalitatea cheltuielii banilor publici, au și atribuții de urmărire a economicității, eficacității și eficienței utilizării fondurilor publice. Până astăzi nu am primit nici un răspuns.
    Părerea mea în legătură cu un domeniu schiabil aproape de Bistrița este că municipalitatea ar trebui să adere la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară privind turismul și să participăm, inclusiv financiar, la proiectul lansat de Consiliul județean privind domeniul schiabil Colibița. Bistrița nu trebuie să stea izolată de în cadrul județului ci trebuie să fie partener la aceste proiecte, inclusiv la proiectul care se bazează pe mitul Dracula.

    • Mai ramane sa ne spuneti cu cat propuneti ca bistritenii (neimpatimiti ai schiului) sa contribuie în următorii 10 ani la domeniul schiabil Colibița. Cu mai mult sau mai putin de 3 milioane de lei/an? Si de ce sa nu contribuie in contul unei asociatii nationale care sa isi propuna sa construiasca un domeniu schiabil intr-un loc cu adevarat potrivit: Borsa, Transalpina? Doar pentru ca „marimile” ale judetului au cabana la Colibita?

  • Cu totii stim ca Primarul Cretu este un tip ambitios si ca nu cedeaza in fata nimanui,Sigur ca,asta poate fi o calitate,dar care ascunde multe vicii.Cand esti conducatorul unei institutii ce se vrea a fi democratica nu ai dreptul sa tii cu dintii la ambitii ,orgolii personale.Nu poti sa ignori parerile celorlalti!Daca am fi orientat politica de dezvoltare a municipiului Bistrita inspre ceea ce ar fi adus beneficii imediate orasului,nu am asista neputinciosi la faptul ca Becleanul vrea sa se apropie ca imagine de Roma(!!!),iar noi ,in loc sa fi amenajat un parc turistic la Sarata,pompam banii bistritenior la Figa si visam Wandarlanduri pe care nici nepotii nu le vor vedea.

    • va ceda in fata DNA, va ceda si in fata lui Dumnezeu(ambele variante sunt posibile)
      iar pentru sarbatorile zapezii sa speram ca vor veni vremuri bune si potrivite! fara neprimarul cretu…..

    • Cum să semene Becleanul cu Roma? La Roma nu se vopsesc dalele trotuarelor în roşu. Ce minte trebuie să ai să faci asemenea lucruri aberante? Ce să aştepţi de la un primar cu limbaj de lemn şi „roşu” până în măduva oaselor?

  • Un primar adevărat, ancorat în realitate şi la necesităţile contemporane ale cetăţenilor, NU visează “cai verzi pe pereţi”. A simţi PULSUL REAL al urbei pentru care ai fost ales înseamnă a fi un un adevărat strateg care îşi ajută cetăţenii să se simtă confortabili, mulţumiţi şi fericiţi. Când însă traversezi oraşul cu bagaje prin Pasajele medievale, inundate cu noroi şi gropi, nici AZI finalizate, îţi vine să faci ceva rău… Oare chiar administraţia Primăriei NU este în stare să rezolve RAPID neplăcerile şi disconfortul de pe străzi? Înainte de a construi pârtii de schiat pentru ierni fără zăpadă, oare cât să mai aştepte cetăţenii municipiului ca Primarul şi oamenii lui să rezolve neplăcerile vizibile din reţeaua drumurilor publice?

  • Vreau sa candidez la alegerile pentru Primaria Bistrita.
    O sa:
    1.Blochez toate proiectele fara sens.
    2. Blochez toate proiectele fara noima.
    3. Elimin plata parcarilor.
    4. Ma usurez pe toate firmele de casa, gen: petrut, dan imobil, frasinul, ursa etc care doneaza comisioane zdravene celor care impart lucrarile publice.
    5. Etc
    Start „Occupy Primaria Bistrita !”

  • Pe când un „penal” şi de Primăria Bistriţa? Ne place ce se întâmplă cu „penalii”! Bravo domnilor de la DNA! Succes în continuare şi luaţi-le banii celor care au furat din banii publici.

  • Din pacate cei care ne conduc sunt practicanti de servilism si pupincurism.Acestea sunt sporturile lor preferate.Vad ca ce ar multumi populatia pe care ei tot o duc cu zaharelul din campanie in campanie nu conteaza.Daca au pata pusa pe ceva numai conteaza ca e in defavoarea fraierilor care i-au votat si pe care i-au prostit cand au fost alegeri.

  • Cu 700 lei mergi 4 zile la ski in Bukovel, Ucraina. Pretul asta include drumul, cazarea, mancarea si skipassul. Drumul dureaza 6 ore pana acolo, sunt 240 km. Ai la dispozitie zapada din decembrie pana in martie pe 60 km de partie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS