Actualitate

Noul Centru de noapte şi cazare, o şansă adevărată la demnitate pentru oamenii străzii

Un centru multifuncţional de noapte şi pentru cazarea persoanelor fără adăpost, amenajat cu bani europeni, a fost inaugurat, joi, la Bistriţa, oamenii aflaţi în situaţii dificile putând apela la serviciile lui inclusiv în situaţia în care doar vor să facă un duş.

Primarul Bistriţei Ovidiu Creţu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vechiul centru de cazare, cu 20 de locuri, s-a dovedit a fi insuficient, motiv pentru care a fost amenajat altul nou şi modern.

„Am câştigat o finanţare de aproximativ o jumătate de milion de euro, mai precis 1,8 milioane de lei din care 98% a fost finanţare din partea Uniunii Europene şi 2% contribuţia noastră. În urma licitaţiilor, preţul a scăzut la 61,35% din valoarea iniţială, deci s-a făcut o economie importantă. Noi, ca municipiu, nu am fost interesaţi de această economie, dar la nivel de regiune de dezvoltare e benefic fiindcă astfel de reduceri dau şanse altor proiecte care au fost depuse ulterior să fie finanţate”, a declarat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.


Edilul a spus că imobilul în care a fost amenajat Centrul de noapte şi cazare pentru persoanele fără adăpost a fost o magazie veche.

„Clădirea are 510 mp. După reabilitare, a fost complet mobilată. Are 36 de paturi, un oficiu dotat şi mobilat pentru luat masa, un cabinet medical, un birou administrativ, sistem de supraveghere video şi centrală termică. Aşadar capacitatea e de 36 de locuri de cazare, din care 12 pentru femei şi 24 pentru bărbaţi, aceştia din urmă fiind mai des în situaţia de a nu avea adăpost”, a declarat primarul.

Ovidiu Creţu a declarat că, în acest centru se vor putea caza pe o perioadă de până la 300 de zile într-un an doar locuitorii oraşului care nu au casă, persoanele din alte localităţi urmând să fie cazate în caz de nevoie, dar nu mai mult de câteva zile, după care vor fi trimise în localităţile lor de domiciliu.

„Noi acordăm servicii celor din Bistriţa. În cazuri speciale, de o zi, o zi şi jumătate, vom asigura cazarea şi pentru alţii din alte localităţi, dar, după aceea, o să-i expediem într-o formă sau alta în localitatea de domiciliu fiindcă nu putem asigura servicii sociale pentru toată România”, a declarat edilul.

Potrivit primarului, noul centru va fi deschis în cel mult zece zile, acum realizându-se transferul de la vechiul centru la cel nou. Vechiul centru de cazare temporară a persoanelor fără adăpost va fi închis atunci pentru renovări şi reabilitare.

„Acolo, pe strada Dornei, avem camere cu opt-nouă locuri. Va trebui să le modificăm şi să facem dormitoare cu paru paturi sau cu trei astfel încât să putem asigura un trai cât de cât civilizat”, a declarat Creţu.

Şeful Direcţiei de Servicii Sociale a Primăriei Bistriţa Radu Dreptate a declarat pentru publicaţia noastră că edificul dat în folosinţă este „cel mai modern centru pentru persoane fără adăpost din România”.

„E cel mai modern centru pentru persoane fără adăpost din România. Spun acest lucru deoarece am discutat cu colegi din ţară şi am văzut ce au construit colegii din alte judeţe. Fiind ultimul centru de noapte construit în România e şi cel mai modern”, a declarat Radu Dreptate.

El a explicat că, în noul edificiul de pe strada I.L. caragiale din Bistriţa, 22 de locuri sunt pentru cazarea în regim zi şi noapte, iar restul doar pentru cazarea de noapte.

„Centrul va funcţiona 24 de ore din 24. În special în sezonul rece, aici sunt aduse persoane care sunt găsite pe stradă şi care au nevoie de asistenţă fie doar pe timpul nopţii, fie până ce trece sezonul rece”, a declarat el.

Dreptate a spus că, la vechiul centru de cazare, au fost multe zile în care numărul celor care au avut nevoie de adăpost a depăşit capacitatea centrului. Media celor cazaţi a fost, zilnic, conform sursei citate, între 20 şi 25 de persoane.

„Lucrez în sistemul social de 15 ani şi pot să vă spun că sunt oameni care nu au nevoie de prea multe. Unii vor doar de o vorbă bună, de un ceai cald, de cineva care să îi asculte. Am întâlnit oameni cu care nu a vorbit nimeni timp de 10 ani, deci noi eram primii. Ca atare, se impune un astfel de centru multifuncţional fiindcă vor fi probabil oameni care nu vor avea nevoie de cazare, doar de apă caldă, să se spele ca să arate civilizat sau să se bărbierească. Au nwevoie doar de un aparat de ras, de apă şi de oglindă”, a spus Radu Dreptate.

El a declarat că, la noul centru, acest lucru va fi posibil fiindcă nici costurile de producere a apei calde nu vor fi mari.

„Avem panouri solare şi putem încălzi apă o mie de litri de apă caldă zilnic. Scopul centrului este acela de a reda demnitatea oamenilor străzii. Atunci când mergem pe stradă să nu facem diferenţa între ei şi alţi oameni”, a spus Radu Dreptate.

Cristiana Sabău

       

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS