Actualitate

Moş Crăciun cu duba. Daruri de la poliţişti şi Lions Siebenburgen pentru copiii din Subcetate

Moşul a ajuns mai repede la copiii săraci din cartierul bistriţean Subcetate care au primit daruri de la Clubul Lions Siebenburgen Bistriţa – al doilea şi cel mai tânăr club Lions din Bistriţa - şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC). Cele două organizaţii au semnat un parteneriat.

Potrivit unui comunicat al Lions Siebenburgen, semnat de preşedintele Paul Kovacs, ideea le aparţine poliţiştilor care, împreună cu cei de la Lions Siebenburgen au colectat în perioada 6 – 16 decembrie jucării şi haine pentru copii.

„Darurile au ajuns la cei aflaţi în nevoie miercuri seara când membrii clubului şi ai SNPPC au distribuit lucrurile strânse în cartierul Subcetate. Aceştia au împărţit copiilor pachetele cu fructe şi dulciuri”, se arată în comunicat.


Conform sursei citate, de la înfiinţare, în doar două luni, Lions Siebenburgen a sprijinit doi copii talentaţi ai Liceului de Muzica Tudor Jarda prin donarea unui instrument muzical, s-a implicat în acţiunile: „Târgul de purici” a Clubului Lions Bistriţa, „Afişe pentru pace” împreuna cu Liceul de Arte Plastice Corneliu Baba, în acţiunea Premiile Antidiscriminare ale Centrului de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” şi, de asemenea, a oferit pachete simbolice de Crăciun pentru elevii Liceului de Muzică Tudor Jarda care au participat la „Concertul de colinde şi muzica clasică.

politisti daruri 2 politisti daruri 3 politisti daruri 4 politisti daruri 5

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS