Actualitate

Moldovan și Suciu au semnat petiția ”România cere Schengen”. Alegeri la PES Activists BN

Îm prezența europarlamentarului Victor Negrescu, președinte al PES Activists România (structură cu peste 7.000 de membri în toată ţara, compusă din membri şi simpatizanţi PSD de toate vârstele), a președintelui interimar PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a vicepreședintelui PSD BN deputatul Daniel Suciu, a secretarului executiv al PSD BN, primarul din Lechința Romeo Florian și a fostului președinte PES Activists BN, Marius Bor, a fost aleasă o nouă echipă de conducere a organizației PES Activists BN.

”Când spui ambiţie şi perseverenţă este imposibil să nu te ducă gândul la Victor Negrescu. Preşedintele PES Activists România a clădit de la zero această structură europeană, care de astăzi are o nouă conducere în Bistriţa-Năsăud. Ciprian Ceclan alături de Grigore Berinţan vor coordona filiala judeţeană a PES Activists. Împreună cu echipa care s-a format în prezenţa a peste 100 de delegaţi vor contribui la răspândirea valorilor europene în rândul bistriţenilor şi vor clădi proiecte pentru comunitatea care i-a ales şi nu numai”, informează PES Activists Bistrița-Năsăud.

Tot la acest eveniment, preşedintele interimar al PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi deputatul PSD Daniel Suciu au semnat petiţia ”România cere Schengen”, inițiată de PES Activists România.

”Felicitări Ciprian Ceclan pentru funcţia de preşedinte şi Grigore Berinţan pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, vă doresc să aveţi putere de muncă în dezvoltarea şi organizarea acestei structuri europene. Am semnat şi petiţia ‪”România cere Schengen” şi vă îndemn pe toţi să facem acest lucru!”, a spus Radu Moldovan.

1 pes psd 15 2 pes psd 15 3 pes psd 15 4 pes psd 15 5 pes psd 15 6 pes psd 15 7 pes psd 15 8 pes psd 15

21 comentarii

  • Vreau sa il felicit pe Berintan care a incercat sa faca o echipa foarte frumoasa.
    Mult succes noii echipe. Iar PES activist Romania chiar are un.lider foarte vizibil fiind cel mai activ europarlamentar roman pe Victor Negrescu

  • Grigo era omul potrivit pentru a ocupa prima functie. Pentru cine il cunoaste stie ce a facut pentru aceasta organizatie.
    Dar poate e mai bine asa cei mai din spate cu siguranta vor fi cei dintai.

  • grigo beritan merita aceasta functie pentru ca era singura persoana care sa implicat inotdeauna pentru pes pe noul presedinte nu lam vazut niciodata sa propuna ceva dapoi sa faca vreun proiect ceva !!

  • Dl Radu Moldovan si dl deputat Suciu
    In Schengen nu intri cu un primministru Ponta corupt , plagiator , demagog , mincinos , care ataca justitia pentru a-si apara baronii PSD , etc
    Deasemenea lipsa viziunii guvernului pentru Romania ca stat membru UE care presupune printre altele : Stat de drept ,independenta justitiei , infrastructura corespunzatoare , simplificarea sistemului in administratia publica , regionalizarea administrativa a tarii cu modificarea corespunzatoare a constitutiei , respectul fata de cetateni si nu dezinformarea lor , stabilitate economica si mai ales macroeconomica si atingerea tintelor de deficit stabilite pentru fiecare membru UE , respectul pentru mediul de afaceri singurii care pot genera locuri de munca si stabilitate economica , promovarea competentei in administrarea institutiilor publice si deconcentrate si nu a slugilor de partid si lista poate continua .
    Numai semnarea unei astfel de petitii de catre toti politicienii poate aduce Romania acolo unde ar merita sa fie .
    Restul este galgara politica care da bine inainte de alegeri .
    Spunea cineva odata : ” Esti ceea ce esti ,nu esti ceea ce crezi ca esti sau ceea ce crezi ca poti sa fi „

  • In sfârșit vedem oameni Calificați in funcții de conducere , felicitări domnule Ceclan , cat despre berintan știm ca numai gura ii de el !!!

  • Lingăul de Berintan vrea șefie ? El nu se poate conduce pe el dapoi o organizație ! Un incompetent fara viziune , fara proiecte fara nimic , deci dragilor ați ales un ZERO -Berintan !!!

  • Berintan care a călcat pe capete dar sa iasă in evidentă , care nu a făcut nimic in viata lui , promisiuni fara conținut , adică cum spunea cineva mai sus un zero !

    • Cu ce a iesit Berintan in evidenta? Ce functii are inafara de aceasta? Pe capetele cui a calcat? Facem acuzatii fara dovezi. Ce usor e sa manjesti pe cineva cu vorbe fara fundament. Rusine cine ii fi tu Horatiu. Banuiesc ca esti un frustrat, cu multe „reusite” in viata.

  • Berintan = NON valoare ! Ce a făcut pentru PES Bistrița nasaud ? Sau pentru județul Bistrița nasaud ? Va spun eu nimic , am fost mințiți ca ne ajuta cu locuri de munca , ca el ne va rezolva problemele iar dupa campanie , am rămas cu buza unflata , DA el cred ca își rezolva problemele lui !

    • As fi curioasa de realizarile tale nu despre vorbele adresate unui om pe care nu il cunosti si nu cred ca vei ajunge vreodata la valoarea lui. Pe mine ma ajutat cand am avut nevoie, cand nimeni altcineva nu ma ajutat si pentru asta ii multumesc. E simplu sa arunci cu noroi, oamenii frustrati o fac.

    • Nu stiu cine esti si cine te-a pus sa incerci sa dezinformezi si sa denigrezi imaginea acestui om, ceea ce pot sa spun cu siguranta ca Grigo a tinut si tine la oamenii lui, ii respecta si incearca sa vada la fiecare partile bune, nu a promis niciodata locuri de munca sau altceva, iar daca ii ceri ajutorul incearca sa ajute pe oricine cu mentiunea ca primul prioritar care il respecta e sa fie in cadrul legal, daca ii ceri altceva te refuza. Mai mult de atat a fost singura persoana care a putut sa ma lamureasca ce inseamna stanga si social democratia. Pe Cipri nu l-am vazut in campanii, dar cred ca are potential din moment ce Grigo doreste sa-l sprijine in acest proiect frumos: PES Activist

  • Da cine mai sunt si ăștia doi Ceclan si Berintan ? Ce au făcut sau ce fac ? Ceva prezentare despre ei se poate ! Sau sunt doua persoane care stau ascunși in spatele unui partid politic ?

  • Vreau sa va multumesc tuturor atat pentru gandurile rele cat si pentru cele bune pe care le-ati transmis. Va propun sa lasam rautatile si sa demonstram in continuare ca suntem o echipa, cu bune si rele, ca vom face in asa fel incat PES Activists Bistrita-Nasaud sa fie o punte de legatura intre Bistrita-Nasaud si Stanga Europeana.

  • Fratilor vedeti astia cu non valorile si cu alte apelative extrem de rautacioase la adresa lui Berintan nu e frumos !
    Eu lucrez in mediu privat nu am nici o legatura cu politica dar ceea ce stiu cu siguranta e ca omul asta si.a rupt masinile proprietate personala pe toate vagaunile acestui judet si mai mult si.a neglijat familia de vre.o 10 campanii incoace totul pentru partid si liderii acestuia.
    Respect pentru un adevarat om de partid.

    • Eu as spune ca doar 5 campanii si încă 2 in care nu sa implicat 100 % , nici decum 10 ! As zice sa nu se bată in vorbe si in proiecte !

  • Ba desteptilor ! Nu amu trebe SCHENGEN. In tot raul e si un bine. Daca l-am ratat pana acum, in momentul de fata nu trebuie sa ne grabim. EUROPA trece prin marea criza a migratiei popoarelor. Asta a fost acum 2000 de ani, si o dus la caderea ROMEI si a IMPERIULUI ROMAN. Iata ca dupa doua milenii istoria se repeta si mai grav. Cititi cu atentie ce zic legile privind statutul fugarilor, imigrantilor care trec prin tari din spatiul SCHENGEN. Nu va duce capul. Iara va grabiti ca FATA MARE la desvirginat.

  • Cu toata dragostea „latraii” sar si dau in oameni pe care ii invidiaza ca de obicei. Este ceva ce va caracterizeaza in mod deosebit…va stiti voi care sunteti „Doggyknobber”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS