Social

IPS Andrei, la Runcu Salvei. Vicepremierul Dâncu, așteptat la slujbă

IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va oficia Sfânta Liturghie în Biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Runcu Salvei duminică 14 februarie, anunță Mitropolia Clujului.

La slujbă este așteptat, pe lângă autorități locale și județene, și vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, fiu al satului, spun surse autorizate.

În 2013, la lansarea monografiei ”Fabricat în Runcu Salvei”, la care a contribuit, Vasile Dâncu spunea: ”Runcanii au reuşit să nu plece dintre aceste dealuri, sunt mândru că m-am născut aici şi că aceşti oameni au rămas aici. Unii ne-am risipit prin lume şi trebuie să le mulţumim celor care au rămas aici şi ne păzesc mormintele părinţilor. Lucrurile nu încep cu noi, nu noi am pus coada la cireaşă, întotdeauna există o istorie înaintea noastră. Eu am scris ultimul capitol, am făcut o cercetare la mine în sat. Am descoperit cu bucurie că satul nostru e mai sănătos la cap şi minte decât România, că oamenii sunt optimişti cu privire la viitor. Eşantionul meu de runcani spune că oamenii nu vor să plece”.

Biserica din Runcu Salvei a fost ridicată între anii 1957-1968, an în care s-a realizat și pictura. Biserica a fost sfințită în 13 octombrie 1968 de către IPS Teofil Herineanu. Biserica a fost renovată în 2008 și repictată în 2009-2010. Biserica a fost împrejmuită cu gard în anul 2011. Resfințirea bisericii s-a făcut în 26 august 2012, în prezența PS Vasile Someșanul.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS