Actualitate

Mitropolitul Andrei, în mijlocul copiilor de la Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare”

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ i-a vizitat pe cei 25 de copii din clasa pregătitoare care beneficiază de programul after-school ”Sfântul Stelian” de la Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare” din Bistriţa, derulat de Arhiepiscopia Clujului, şi le-a oferit daruri înainte de sărbătorile de iarnă.

„Şcoala după şcoală – Sfântul Stelian“. Aşa se numeşte programul la care participă în acest an şcolar 25 de copii care frecventează clasa pregătitoare la Şcoala Gimanzială „Ştefan cel Mare” Bistriţa. Programul, derulat de Biserica Ortodoxă, este coordonat de preotul Tudor Mudure.

”Micuţii l-au întâmpinat pe ÎPS Andrei cu un program special de colinde şi poezii, iar Ierarhul le-a oferit îndemnuri duhovniceşti cu privire la modelele pe care trebuie să le urmeze în viaţa de zi cu zi. La sfârşitul întâlnirii, şcolarii au primit daruri, din partea Mitropolitului”, a precizat Radio Renaşterea.


Programul after-school ”Sfântul Stelian” este un program pilot derulat de Arhiepiscopia Clujului şi are ca scop susţinerea activităţii educaţionale prin dezvoltarea unor competenţe ce vizează viaţa socială, civică, morală şi religioasă. „Copiii care sunt înscrişi în acest program beneficiază de ghidare şi coordonare educaţională din partea unor profesori voluntari, care au o bogată experienţă şi sunt dornici să se implice în dezvoltarea unui spirit moral-creştin al micuţilor şcolari”, a spus  inspectorul eparhial pentru tineret de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, pr. Tudor Mudure.

Clasa dispune de dotări moderne, iar cei mici sunt implicaţi in diverse jocuri de cunoaştere, educaţionale şi de logică. Ei participă la activităţi precum „Clubul de cunoaştere“ în care profesorii prezintă celor mici Biblia, învaţă limbi străine şi îşi îmbogăţesc limbajul prin lecturi. De asemenea, este organizat un club de sport şi mişcare, precum şi unul de artă şi meşteşug, în cadrul căruia cei mici pot opta pentru muzică, teatru şi pictură. Tot în cadrul proiectului, elevii participă regulat la Sfânta Liturghie însoţiţi de profesorul de religie şi vor putea lua parte şi la şcolile de vară şi taberele tematice, organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

1 after wschool sf stelian 2 after school sf stelian 3 after school sf stelian ips andrei after school scoala stefan cel mare

11 comentarii

  • Până la urmă chiar eşti bolnav! Mă, dacă nu mai poţi de dragul salvării oamenilor creştini, ducându-i la maimuţoiul ateu, fă-te mă GURU, să vedem câţi dobitoci vin la tine!

    • Chiar pentru ca s-a incheiat campania electorala, nu mai sari nici tu gardul spitalului, si lasa-l pe nenea doctorul sa te faca bine, pana nu iti creste mai mare buba de la procesor. Si nu uita sa iti iei tratamentul la timp. Fii fara grija, e gratuit!

  • Păi părintele Arsenie este ortodox nu ateu ca tine, de ce faci apel la el? Oricum, eşti un studiu de caz. Şi de culoare, că de-aia apari aici!

  • Bor este cea mai retrograda institutie din Europa. Intradevar, bine zicea CTP, total nereformata si aidoma PSD.. O mare jena pt aceste timpuri revoluționare..

  • CTP este ortodox nu ateu ca voi. Dacă BOR este total nereformată, atunci de ce se bucură de încrederea a milioane de români? Voi confundaţi păcatele unor preoţi şi ierarhi cu însăşi Biserica ca şi instituţie fundamentală a poporului român! Aţi citit vreunul pe marele istoric patriot Nicolae Iorga să vedeţi ce contribuţie a avut BOR în viaţa poporului român? Ia zi domnul adi, dacă „BOR este cea mai retogradă instituţie din Europa”, noi, milioanele de români ataşaţi la ea, suntem şi noi cei mai retograzi oameni din Europa? Nu-ţi este un pic de jenă?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS