Politică

Marius Bălan: 1 Decembrie, sărbătorit altfel

”Nu în numărul de coroane şi în manifestările politicianiste constă sărbătorirea Zilei Naţionale. Poporul doreşte cât mai repede asanarea morală a politicii româneşti. Când vom învăţa că în politică trebuie să dai, nu să îţi insuşeşti, abia atunci putem ridica cu toţii capul şi privirea din pământ” - preşedintele Organizaţiei Municipale Bistriţa, Marius Bălan.

1 Decembrie 2014, sărbătorit altfel 

Am amflat cu satisfacţie felul în care bistriţenii vor sărbători ziua de 1 Decembrie 2014. Am reţinut că aleşii şi politicienii locali nu se vor mai alinia băţoşi, cu coroane scumpe care să fie depuse într-un loc anume şi care reprezintă o trăire şi o semnificaţie deosebită. Va fi depusă doar una singură prin Instituţia Prefectului. Un lucru bun, având în vedere că la acest gen de manifestări puteai vedea sfătoşenia şi o adevărată paradă a modei.

Ce să mai vorbim de felul în care ar răspunde dacă ar fi chestionaţi domnişorii şi domnişoarele politicieni de ce s-a întâmplat cu adevărat în 1918 şi cine sunt artizanii Marii Uniri. Un lucru bun se întâmplă şi prin faptul că vor fi scutiţi şi un număr mare de brazi şi ar fi bine ca acest aspect să se întâmple la nivelul întregii ţări.

Bravii noştrii strămoşi, la ora actuală, nu cred că primesc cu plăcere plecăciunile multor politicieni aroganţi şi corupţi pe care îi are România în momentul de faţă. Când ne vom strădui să ajungem la înălţimea si faptele înaintaşilor noştri, când vom învăţa că în politică trebuie să dai nu să îţi insuşeşti, abia atunci putem ridica cu toţii capul şi privirea din pământ.

Marele istoric Florin Constantiniu spunea: “turcii şi tătarii, ungurii şi ruşii nu au făcut atâta rău României ca proprii politicieni”. Aşadar, nu în numărul de coroane şi în manifestările politicianiste constă sărbătorirea Zilei Naţionale. Eroii nu mor niciodată, ei rămân veşnic în sufletul şi mintea românilor care doresc să trăiască normal într-o ţară visată la fel de strămoşii lor. Poporul doreşte cât mai repede asanarea morală a politicii româneşti.

Glorie veşnică celor care s-au jertfit pentru noi. La mulţi ani România, la mulţi ani popor român, oriunde te-ai afla.

Preşedinte PER Bistriţa, Marius Bălan

Etichete

3 comentarii

  • Scurt şi la obiect!
    Mare dreptate este în afirmaţia aceea despre răul făcut de politicienii români propriei ţări… de multe ori, la rândul meu, am afirmat că şi noi ar trebui să importăm politicieni născuţi dintr-un alt fel de aluat, cu siguranţă ar avea mai multă înţelegere şi mai multă compasiune pentru poporul ăsta blând şi oropsit.

  • Unui poliţist de la Anticorupţie

    La o nuntă, când s-a dus,
    I-a privit pe toţi, de sus,
    Şi-a spus ridicând paharul:
    Bă, să nu vă prind cu darul.

  • Dl. Balan nu uita de Sirioara…….mai faceti pe acolo o adunare , o intilnire din cind in cind o data in an si este suficient doar sinteti om al locului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS