Politică

Love is in the air în noul PNL. De Valentine’s Day s-a stabilit Comitetul Judeţean Executiv

Conducerile reunite ale vechiului PNL şi fostului PDL s-au adunat pentru a vota Comitetul Judeţean Executiv al noului PNL, format din reprezentanţi ai ambelor partide. Şedinţa a fost una paşnică, au precizat suse politice, semn că Ziua Îndrăgostiţilor a fost aleasă bine pentru un nou pas spre fuziune.

Liberalii s-au adunat sâmbătă dimineaţa la sediul de pe Nicolae Titulescu unde Biroul Permanent Judeţean şi-a declarat sprijinul total pentru preşedintele Stelian Dolha a cărui autoritate a fost pusă la îndoială de senatorul Dorin Dobra, care a şi demisionat săptămâna trecută din BPJ.

Conform surselor noastre, Dorin Dobra ar fi încercat chiar să creeze un seism mai mare de pe urma căruia Stelian Dolha să-şi pairdă funcţia, însă nu a avut succes la Bucureşti. Aceste demersuri, dar şi declaraţiile sale contradictorii referitoare la felul în care a votat în cazul Varujan Vosganian, i-au determinat pe membrii BPJ să-l cheme săptămâna viitoare să dea explicaţii în faţa lor.

În jurul orei 11.00, BPJ-urile vechiului PNL şi fostului PDL şi-au dat întâlnire la un restaurant din oraş unde au început discuţiile pe marginea formării Comitetului Judeţean Executiv al noului PNL.

Din partea vechiului PNL, în CJEx au intrat următorii: deputatul Stelian Dolha – preşedintele organizaţiei, senatorul Dorin Dobra, secretarul general Gheorghe Scuturici, preşedinta organizaţiei de femei Diana Morar, consilierul judeţean Samuel Coman, preşedintele organizaţiei municipale Sorin Hangan – consilier local, consilierul municipal Ioan Peteleu, Andrei Rusu, Cristian Cârlig – Beclean, Răzvan Redac – Năsăud, Vasile Mureşan – preşedintele organizaţiei Rebrişoara.

Jenor Beudean – preşedintele organizaţiei Şieu Odorhei şi Nicolae Găvan sunt supleanţi.

Din fostul PDL, din CJEx fac parte: deputatul Ioan Oltean – preşedintele organizaţiei, senatorul Cristian Florian, consilierii judeţeni Florin Urîte, Monica Săsărman, Eugen Curteanu, Robert Sighiartău, Vasile Marc şi Claudiu Runcan, primarul din Şieu Măgheruş – Sorin Mititean, primarul din Nuşeni – Ioan Mureşan, primarul din Spermezeu – Sorin Hognogi, fostul primar din Năsăud – Dumitru Mureşan, liderul organizaţiei municipale Gheorghe Tuţă – consilier local, Angelica Podaru – provenind din fostul FC, Ovidiu Udrescu – Prundu Bârgăului.

Doris Moldovan şi Iancu Luca sunt supleanţi.

Tot din CJEx al noului PNL vor mai face parte, însă nu cu rol decizional, ci de vot consultativ, preşedinţii de organizaţii interne, reprezentantele organizaţiilor de femei, ale pensionarilor şi oamenilor de afaceri: Gabriela Montoiu (organizaţia de femei), Alexandra Mikle (tineret), Ovidiu Florean (organizaţia oamenilor de afaceri), Paraschiva Gal (organizaţia pensionarilor) din fostul PDL, alături de Viorica Calo (OFL), Florin Moldovan (TNL), Terente Ciui (organizaţia pensionarilor), Aurel Onigaş (organizaţia oamenilor de afaceri) ale fostului PNL.

Conform surselor noastre, şedinţa programată de Ziua Îndrăgostitiţilor a decurs fără incidente, încheindu-se într-o atmosferă de bună dispoziţie, semn că fuziunea e pe drumul cel bun.

Conform deciziei Consiliului Naţional al PNL din 31 ianuarie, Comitetul Judeţean Executiv are printre altele următoarele atribuţii: organizează şi conduce întreaga activitate internă a partidului la nivel judeţean între două şedinţe consecutive ale BPJ, asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor şi deciziilor organismelor de conducere ale partidului de la nivel naţional şi judeţean, stabileşte strategia, conduce nemijlocit activitatea din campaniile pentru alegerile locale si parlamentare, pe baza deciziilor şi măsurilor stabilite de BPN. Comitetul Executiv propune suspendarea sau demiterea din funcţii a unor membri ai organismelor de conducere ale partidului de la nivel local, stabileşte măsuri organizatorice în BPL-urile a căror activitate politică se dovedeşte ineficientă.

Foto: arhivă

16 comentarii

  • La timpuri noi,oameni vechi!! Mi-e scarba de tupeu si de nesimtire!!! D-le Oltean ,Tuta et co!!.. d-voastra va suna !!! Oamenii s-au saturat de voi!!!

  • Pe langa PSD-ul plin de chelneri alba – neagra si cantareti populari fara scoala astia chiar au oameni cu pregatire . Au tot timpul sa demonstreze ca sunt mult mai buni decat ciuma rosie . Iohannis a dat dispozitie sa se faca selectia in partid si cand va fi gata aceasta selectie PNL-ul va prelua guvernarea . Penibilul Ponta dupa ce facea cate un guvern in maxim 2 saptamani schimba cate 2-3 ministri , dupa ce afla ca-s incompatibili ori ca au ceva bube penale in cap . In PNL nu se va intampla acest lucru .

    • Analistule ai perfecta dreptate,multe persoane frustate,chiar si Ion se ambaleaza.Ana intr-un comentariu mai sus spune daca nu au oameni ,ori nu sint oameni a spus ca sint pasari.Interesanta frustata.O seara buna sa ai analistule.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS