Actualitate

Legănelul lui Iisus, un concurs deja de renume internaţional, organizat de şcoala din Salva

Copii din toată ţara, dar şi din străinătate şi-au pus imaginaţia la treabă şi au creat colaje, picturi, desene şi felicitări şi le-au trimis la Salva unde are loc şi anul acesta concursul „Legănelul lui Iisus”. La el participă copii din Turcia, Portugalia, Letonia, Bulgaria, Ungaria şi România.

Concursul internaţional de creaţie „Legănelul lui Iisus” e organizat de Şcoala Gimnzială „Tiberiu Morariu” din Salva în cadrul Proiectului Internaţional „Copiii Europei – un cântec, un zâmbet, un leagăn”, aprobat de Ministerul Educaţiei în Calendarul Activităţilor Instructiv-Educative din 2012.

Concursul a avut două secţiuni de creaţie, una plastică cu tema „Sărbatoarea Crăciunului”, şi una de creaţie folclorică concretizată prin realizarea unei culegeri de colinzi din folclorul românesc şi folclorul european. Culegerea va fi însoţită de un DVD.

Concursul „Legănelul lui Iisus” a reunit peste 500 de cadre didactice din ţara noastră şi peste o sută din instituţiile partenere europene. De asemenea, copiii au realizat peste 1600 de lucrări. Întreaga activitate a fost susţinută în mod activ de doamnele  educatoare  de la Gradiniţa Salva, Vasilica Găzdac, Crina Linul, şi Maricuţa Codrea cu suportul ISJ  şi al CCD. Pe plan internaţional, s-au implicat parteneri din cadrul Proiectului Multilateral Comenius Cântecul de leagăn din Turcia, Bulgaria, Letonia, Portugalia şi Ungaria, finalizat în iulie 2012, precum şi ai altor parteneri eTwinning.

„O parte din aceste lucrări vor fi prelucrate alcătuind materialul grafic al culegerii Cradle of Jesus( Legănelul lui Iisus) care va fi distribuită partenerilor internaţionali pentru promovarea valorilor tradiţionale folclorice naţionale”,a  declarat pentru Timp Online educatoarea Vasilica Găzdac.

 Aşadar, „Legănelul lui Iisus”, e frumos împodobit cu lucrări de artă şi răsună de colinde vechi.

  

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS