Data de 1 octombrie marcheazã Ziua Internaţionalã a Persoanelor Vârstnice, sãrbãtoritã pentru prima oarã în 1990, la decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Acest eveniment are rolul de a invita populaţia activã la reflecţie asupra chestiunilor care afecteazã persoanele în vârstã: îmbãtrânirea fizicã, retragerea din viaţa socialã, posibilitãţile financiare reduse, condiţiile inadecvate de trai, bolile cronice, participarea redusã în societate. ONU atrage atenţia asupra faptului cã populaţia planetei este în proces accentuat de îmbãtrânire: pânã în anul 2050, numãrul bãtrânilor va fi dublu faţã de cel al copiilor – fapt unic în istoria omenirii.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeanã, statisticile Eurostat constatã cã circa o treime din cetãţenii UE vor depãsi vârsta de 65 de ani pânã în 2050. România se înscrie în acest trend de îmbãtrânire a populaţiei, urmând ca în anul 2030, numãrul persoanelor trecute de 60 de ani sã reprezinte aproape 13%. În prezent, speranţa de viaţã la nivel European este de 81 de ani la femei şi 75 de ani la bãrbaţi.
În aceste condiţii, este esenţial ca fiecare stat sã ia în considerare nevoile şi provocãrile specifice vârstei a treia, pentru ca societãţile sã poatã rãmâne funcţionale. Printre condiţiile unei bãtrâneţi împlinite şi fericite se numãrã o bunã stare de sãnãtate, siguranţa financiarã, locuinţe adecavate pentru un trai cel puţin decent, un mediu de viaţã deschis şi ofertant (legal, fiscal, informaţional, cultural, politic) şi existenţa unor resurse ce pot fi exploatate.
În Bistriţa-Năsăud sunt 64.000 de pensionari şi cine ştie câţi alţi bătrâni care trăiesc de pe azi pe mâine fără niciun ajutor.Îi vedem adesea trişti sau supăraţi pe viaţă, ne împiedicăm de ei pe trotuare sau în trafic. De prea puţine ori sau poate că niciodată nu ne gândim că nu le este deloc uşor să îşi care corpul neputincios, plin de boli. Totuşi, unii găsesc puterea să zâmbească şi să se bucure de viaţă până în ultimul moment. Iată ce ne-au spus câţiva dintre oamenii pe care i-am întâlnit în curtea Casei Judeţene de Pensii.
„Persoanele în vârstă o duc greu. Eu am o pensie de 1400 de lei, dar restul cu 350 de lei, ce să facă? În ce mă priveşte, eu mă simt bine în familia mea. Eu sunt sigura fată şi mai am şase fraţi. Toţi trăim şi ne căutăm unul pe altul. Credinţa mă ajută să-mi menţin o stare de spirit bună. Am avut un accident cerebral, dar am avut noroc cu nora mea care m-a dus imediat la doctor. Am văzut persoane care nu au avut şansa aceasta şi au rămas paralizate. Iau tratament şi sunt bine. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătate şi caut să fac bine şi nu rău”, ne-a spus doamna Estera Barteş.
În ce priveşte respectul faţă de vârstnici, doamna ne-a spus că acesta nu mai există. „Am urcat în autobuz, nu s-a ridicat un elev să-mi cedeze locul. M-a văzut că sunt cu părul alb. Când eram în Bucureşti elevă, atunci când urca un bătrân în autobuz, săream în picioare şi-i cedam locul. Din păcate, tineretul nu are respect faţă de nimic. Nu se mai teme nici de oameni, nici de Dumnezeu. Nici nu vor să muncească. Fiica mea e în America şi am fost să o vizitez. Lucrează de dimineaţa până seara. Băiatul e în Germania şi la fel. Aici numai cluburi şi distracţie. Tinerii nu pun accent pe muncă şi nu respectă bătrânii”, a adăugat doamna Barteş.
O altă doamnă ne-a spus că se simte foarte bine. „Am 65 de ani şi mă simt utilă, necesară familiei. Am grijă de nepoţica mea, muncesc. Din păcate însă, nu mai există respect din partea tinerilor fiindcănu mai au parte de educaţie în şcoală, în familie. Ei cred că totul li se cuvine”.
Vasile Boantă (65 de ani): „Sunt pensionar din 2011. Eu mă simt şi mai bine şi mai rău. Am nişte probleme cu tensiunea, dar muncesc acasă în agricultură şi în construcţii. Fac de toate. Din păcate, vârstnicii nu sunt respectaţi aşa cum ar trebui. În familie sunt respectat, dar nu mă simt la fel şi în societate”.
Cuciţa Simişdean: „Sunt o tânără pensionară. După 30 de ani, mi-au calculat pensia de 550 de lei. Nu am cuvinte. Cu banii aceştia nu poţi trăi. Am aşteptat să ies la pensie, dar nu mi-am imaginat că voi primi atât de puţini bani. Cum să mă simt respectată? Nici vorbă”.
Raveca Rus, 56 de ani, pensionată de boală (foto), este femeia care a emanat cea mai mare doză de optimism: „Mă simt foarte bine. Bucuroasă sunt, sănătoasă nu prea că am probleme cu reuma, dar asta e viaţa. Eu am pensie mică, de boală, dar sunt foarte mulţumită că mă pot mişca, că pot merge pe la ţară să mai pun un strat, o legumă, mare lucru. Eu nu aştept de la Guvern că el face ce poate, dar noi, dacă ne silim, nu murim de foame. Când eram copilă eu, la Ciceu Poieni, erau puţini bani, era rău, nu aveai cu ce te încălţa să te duci la animale, nu aveai haine cu ce să mergi la şcoală şi acum cât de bine ne e. Mâncarea era puţină, dar acum avem de toate. Eu le transmit celor de vârsta mea să se bucure de viaţă. Dacă pot umbla şi pot merge să nu se teamă că mor de foame. Este câte o bucată de pământ ce poate fi lucrată, iar cei care nu pot să se ducă în parc, să admire natura. Am trecut ieri prin parc şi m-am mirat de aşa de frumuseţe. M-am uitat şi la televizor şi am văzut că alţi oameni, în străinătate, se bucură chiar dacă nu mai sunt tineri. Mai fac o excursie, mai fac o ieşire şi-s bucuroşi. La noi, lumea şi dacă are averi peste averi, tot tristă e. Să ne mulţumim cu ce avem şi să ne bucurăm de viaţă!”.
Ioan Fechete – director Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud: „Avem în jur la 64.000 de pensionari, cu tot cu cei care au pensii din agricultură şi care sunt în jur la 8000. Din păcate, pensiile sunt mici, dar acesta e modul de calcul. Ce să facem? Majoritatea sunt nemulţumiţi că au pensiile mici. Primul beneficiu pentru vârstnici e pensia, al doilea sunt biletele de tratament şi apoi ajutorul de înmormântare. Cam acestea sunt beneficiile pentru pensionari, altele nu există”.
Adaugă comentariu