Două echipaje SMURD, un echipaj de pompieri pentru asigurarea măsurilor specifice și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Bistrița-Năsăud au...
Arhivele Naționale ale României au reluat procedura privind ocuparea unei funcții publice de consilier superior, prin transfer, în cadrul Serviciului Județean...
Două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit în localitatea Budacu de Sus, comuna Dumitrița, unde la...
Primăria Prundu Bârgăului a cerut Direcției Județene de Mediu Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru realizarea unui bazin de înot didactic și...
În cursul nopții trecute, între orele 01.35 – 06.00, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au intervenit în localitatea Buduș...
Propunerea PSD din pachetul de solidaritate pentru protecția consumatorilor vulnerabili pe segmentul de gaze naturale și energie electrică prevede ca acei...
A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul Lot 2 – “Strada Republicii” din cadrul proiectului de investiții ”Regenerare urbană...
În Budacu de Jos, se țin periodic târguri de cai într-un spațiu situat la o sută de metri de școală și grădiniță, unde se vând mici și băuturi alcoolice în...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, pentru tâlhărie...
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat acțiuni ample pentru combaterea vitezei excesive, în cadrul...
Primăria Bistrița informează că, în urma temperaturilor favorabile înregistrate în ultimele două nopți, au fost realizate lucrări de ajustare și pregătire a...
Pompierii militari au intervenit luni după-amiază la un accident rutier produs pe Bulevardul Republicii și în urma căruia două victime au avut nevoie de...
Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița a achiziționat cu circa zece mii de euro asfalt rece pentru astuparea gropilor apărute în oraș...
S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci...
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița organizează curs de inițiere în tehnica de executare a tăierilor de rărire și fructificare la...
PSD a decis în ședința Consiliului Politic Național să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de...













