La Lechinţa prinde contur o plantaţie de cătină. O firmă vrea să construiască o fabrică de procesare

Holistic
Uleiul de cătină presat la rece precum cel extravirgin de măsline e numai bun pentru industria cosmetică sau farmaceutică. Va fi obţinut la Lechinţa de o companie care a investit deja într-o plantaţie de cătină şi care a făcut demersuri să primească bani europeni şi pentru o fabrică de prelucrarea a ei sub formă de suc şi ulei.

Cătina este un arbust sălbatic, dar care poate cultivat cu succes în plantaţii. Dovadă sunt cele şase hectare de teren plantate cu cătină la Lechinţa. Sever Roman, directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, a declarat, pentru Timp Online, că plantaţia aparţine firmei SC Sicran 2002 SRL care vrea să investească serios în afacere.

„Deja, ei au plantat peste patru hectare cu arbuşti de cătină. Firma se află într-o procedură de obţinere a acordului de mediu. Deocamdată au doar un studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea unei unităţi de procesare a fructelor şi cătinei şi de producere de sucuri naturale acolo, la Lechinţa. Ei solicită fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Noi considerăm că proiectul e foarte bun fiindcă se va obţine suc de fructe de cătină amestecat cu mere, undeva la 17 tone pe an, respectiv ulei de cătină, cam 4,5 tone pe an, însă un ulei de calitate superioară fiindcă se va oobţine prin presare la rece, exact ca şi cel extravirgin de măsline”, a declarat Sever Roman.

Potrivit directorului APM Bistriţa-Năsăud, acest ulei este de o calitate superioară fiind foarte căutat în industria farmaceutică şi de cosmetică. „În judeţ, mai avem o cooperativă, Chimica. Ea procesează cătina, dar calitatea nu este chiar atât de bună fiindcă se foloseşte metoda extracţiei cu solvenţi organici”, a declarat Roman.

Anul trecut, APM a eliberat, în total, 16 autorizaţii de mediu pentru colectarea fructelor de pădure, a plantelor medicinale, inclusiv a cătinei, dar majoritatea au fost obţinute de firme din alte judeţe, doar două companii fiind din Bistriţa-Năsăud. „Noi chiar le recomandăm companiilor din judeţ să intre pe această piaţă fiindcă sunt multe oportunităţi şi puţine firme locale”, a mai spus el.

Costul pentru plantarea unui hectar de cătină este de 2.500-2.700 de euro, potrivit site-ului agrointel.ro. Până la intrarea pe rod, care are loc în anul trei, se ajunge însă la cheltuieli de aproximativ 6.000 de euro. În primul an de producţie, dacă plantele sunt bine întreţinute se obţine şi 12-15 tone la hectar. Se poate ajunge însă şi la 20 de tone la hectar în următorii ani. În general, producţia maximă este obţinută în anul şapte. Cătina are o perioadă de producţie de 20-25 de ani. Fructele se recoltează în perioada 15 august – 15 septembrie. Cătina este rezistentă la capriciile vremii şi răspunde bine la tehnologia de cultură. Este important însă ca plantele să fie irigate, dar oricum cheltuiala cu irigaţia este de 20 de ori mai rentabilă ca la porumb.

Cristiana Sabău

Exif_JPEG_PICTURE Catina catina 3 catina 2

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. agroplantndf

    Infiintam plantatii de catina in conditii avantajoase si deosebit de rentabile , cu material saditor de calitate din pepiniera proprie , folosind personal cu experienta . Asiguram desfacere pe baza de contract pentru toata recolta si pe toata durata de viata a culturii. Investiti o singura data si culegeti roadele 25 de ani . Pentru toti cei care doresc o afacere rentabila pe termen lung cu garantia valorificarii recoltei asteptam sa ne contactati Tel: 0758-468011, e-mail: agricultura_az@yahoo.com

    (0)
  2. bogdan

    as dori sa infiintez o cultura de catina in Vrancea Pot sa incerc cu butasi salbatici din padure ? sunt destule tufe de catina pe dealuri si as incerca sa folosesc butasi pe un teren agricol. nu sunt de specialitate si de asta va cer sfatul. Multumesc !.

    (0)
    • SIMI

      Pentru Bogdan,
      Da, poti folosi material saditor din flora spontana, asa-zisi „drajoni” pentru infiintarea unor mici plantatii de inters familial sau pentru garduri fructifere.
      In rest, pentru cine intentioneaza sa infiinteze plantatii de catina pe suprafete mari, de peste un hectar, este necesar sa achizitioneze material saditor cu certificat de calitate si fitosanitar de la firme autorizate in domeniu, te obliga in acest sens Legea pomiculturii si alte reglementari. In caz contrar, plantatia nu-ti va fi recunoscuta si inregistrata la Directia agricola, o sa ai probleme la solicitarea de subventii de la APIA sau daca intentionezi sa-ti conduci plantatia in sistem ecologic.
      Informatii la tf. 0744995788

      (0)
  3. iulia

    buna sunt nimu si as dori plantarea 20 hectare de catina in comuna lunca ilvei caut un asociat multumesc 642261087 ( spania) 0039642261087 ( romania)

    (0)
  4. daniel

    stiam despre catina ca fiind o planta ce necesita irigare doar in primul la plantare,deci nu inteleg despre ce irigari ulterioare se vorbeste?

    (0)
  5. SIMI

    Pentru Daniel,
    Catina, la fel ca si alti pomi fructiferi sau arbusti, are nevoie cel putin in primul si al doilea an de la infiintarea plantatiei de a fi ajutata cu cateva udari peste vara, mai ales in perioadele secetoase. In acest fel ajutam puietii sa inradacineze mai rapid si usor si evitam eventualele uscari.
    In cazul plantatiilor pe suprafete mari daca se foloseste in mod constant irigarea se obtin productii foarte frumoase si de calitate dar asta nu inseamna ca irigarea este obligatorie in perioada de maturitate .

    (2)
  6. DreptateVasile

    d_le Pasca Simi mai slabeste-ne cu sfaturile pretioase ca a trcut acea vreme cand unii ,stim noi care, dadeau sfaturi in agricultura fara sa priceapa cu ce se mananca.Mai acum cativa anisori tot asa sustineai ca arbusti de catina ii plantezi si numai necesita altefel de lucrari decat 1,2 coase pe an,fara alte .interventii, nici pomeneala de irigatii, mai ales ca de vrea 5 ani este seceta in toata tara. sa-i intebam si pe cei care au avut esecuri(frumos spus) pentru ca au fost tepuiti de *unii* (nu vreau sa folosesc cuvantul respectiv) din Bistita. Vezi articolul *Prima mare plantatie de catina din judet e la Toplita* aparut in Infomatia Harghitei in data de 01.o9.2015. Sa mai amitim si plantatia infintata in aceleasi conditii din Sacele, Constanta sau din Teleorman si altele ..!

    (-2)
    • Sandu Virgil Marian

      Cred că în cazul dumneavoastră este vorba de o rafuiala personală. Am cumpărat de la dl Simion Pasca butasi de cea mai bună calitate. Dacă vreți să vă convingeți, întrați pe pagina mea de Facebook „AGROSANDUFRUITS” și urmăriți acolo evoluția plantației mele!!!

      (0)

Lasă un răspuns la daniel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.