Timp de gândire

La circul de la înmormântări când vom renunţa oare?

Cântăreaţa de origine canadiană Céline Dion şi-a înmormântat soţul, pe impresarul René Angelil, în urmă cu câteva zile la Notre-Dame Basilica din Montreal. Aseară chiar am avut curiozitatea să mă uit la aproape toată ceremonia care a durat mai bine de două ore şi care a fost transmisă în direct la tv şi online. Spre deosebire toate evenimentele de gen mediatizate la noi care pur şi simplu m-au oripilat, această ceremonie m-a atins profund şi m-a determinat să fiu mai atentă la viaţa împreună a celor doi, la cum au trăit şi la cum s-au despăriţit.

Înainte de toate, cel mai mult m-a impresionat faptul că într-o astfel de biserică au putut răsuna cântecele lui Céline Dion care nu aveau nici pe departe vreun mesaj religios. Familia a intrat solemn în catedrală în timp ce pe fundal se auzea cântecul „Trois heures vingt“ şi a ieşit, la fel, în spatele sicriului, pe fundalul „Pour que tu m’aimes encore“. S-a întâmplat în prezenţa a peste 700 de oameni şi în văzul lumii întregi, cu preoţi şi episcopi de faţă. Deşi se putea citi de departe durerea celor rămaşi în urma lui René Angelil şi mai ales a soţiei care l-a iubit atât de mult, nimeni nu a ţipat, nimeni nu şi-a sfâşiat hainele, nu a apucat mortul în braţe – sicriul fiind închis, de altfel, pe toată durata ceremoniei-  şi niciun preot plin de râvnă nu răsucea din vorbe cuţitul în rană.

https://www.youtube.com/watch?v=G2voDnZlvVM

Pe de altă parte, la fel de impresionate au fost discursurile copiilor. René-Charles, fiul în vârstă de 14 ani al cuplului, care a fost creştinat în aceeaşi biserică, a spus: „15 ani nu reprezintă o perioadă destul de lungă pentru a-ţi cunoaşte tatăl. A avut o viaţă aglomerată, dar ne-am cunoscut jucând golf, poker, gătind împreună. Legătura a devenit din ce în ce mai puternică. Mi-ai lăsat numeroase amintiri frumoase pe care să le împărtăşesc fraţilor mei mai mici. Pe măsură ce vor creşte, o să mă asigur să le transmit învăţămintele tale. Am fost norocos să mă nasc într-o familie în care există atât de multă iubire. Tată, îţi promit că toţi ne vom ridica la standardele tale. Te iubesc, tata“, iar Patrick Angelil, un alt fiu al lui René Angelil, dintr-o relaţie anterioară, a spus: „El nu a ratat nicio şansă de a ne spune cât de mult ne iubeşte. Acum, mai mult ca niciodată, realizăm cât de norocoşi am fost să avem un tată care nu a ezitat niciodată să ne spună aceste preţioase cuvinte”.

https://www.youtube.com/watch?v=3UKim9r2JQI

Am tot stat şi m-am gândit cam ce se întâmplă la noi, ţara care nici după 25 de ani de la Revoluţie nu are în fiecare localitate o capelă în care oamenii să-şi privegheze morţii. În majoritatea satelor, oamenii îi ţin acasă câte trei zile în condiţii total lipsite de igienă. Apoi, la funeralii, sicriul are capacul descoperit şi toată lumea simte nevoia să vadă un corp neînsufleţit, să-i facă fotografii cu telefonul (cum, Doamne iartă-mă, poţi să te mai uiţi vreodată la figura unui om mort?), să pună diverse obiecte în sicriu.

La slujba de înmormântare, în timp ce toţi urlă în jurul mortului ca şi cum ar fi convinşi că restul suntem veşnici, câte un preot dornic să-şi măsoare succesul în râurile de lacrimi pe care le scoate, începe să vorbească în numele celui decedat, să-şi ceartă iertare de la toate neamurile chiar şi de la cele cu care acesta nu a vorbit probabil toată viaţa. Dacă nu ar fi de plâns, ar trebui să râdem cu toţii în hohote de o asemenea mascaradă. E limpede ca lumina ochilor că ne aflăm în faţa unei parodii ieftine mai ales în cazurile în care mortul şi vreunul de pe lângă sicriu s-au duşmănit toată viaţa şi ar continua să o facă în toate veşniciile. Nimeni din familie nu vorbeşte la înmormântările noastre, nu îi este permis să spună nimic în onoarea celui dispărut, ceea ce mi se pare o mare stupizenie fiindcă nimeni nu te cunoaşte mai bine decât propria ta familie şi cei care te-au iubit.

La fel de stupid mi se pare şi datul de pomană “pentru sufletul” celui dispărut. La ţară, cel puţin, procedura ţine o veşnicie, iar pâinea sau produsele similare, le primeşti de la cineva care se află de cealaltă parte a sicriului. Se crede în mod aberant – din moment ce nimeni nu intervine să oprească obiceiul – că doar aşa ai acceptat să-l ierţi pe cel dispărut. Cum sicriele sunt veşnic deschise, cum toată lumea defilează mereu pe lângă mort şi îi mai aranjează una-alta ca să dea bine pe lumea cealaltă, mereu am avut impresia că primesc o bucată de moarte cu fiecare bucată de pâine. Cam aceeaşi senzaţie o am şi când trebuie să prezint condoleanţe. De regulă, cei din familie se aruncă în braţele oricui, te apucă de mâini, te sărută pe obraz după ce cu cinci minute înainte au făcut acelaşi lucru şi cu mortul. Toate mi se par nişte obiceiuri sinistre, primitive, care nu au de-a face cu nimic, nici măcar cu credinţa pe care o invocă mulţi. Orice persoană credincioasă ştie că îţi ceri iertare dacă ai greşit “până apune soarele”, cum bine zice Biblia. Cu cât amâni mai mult momentul, cu atât nu vei mai face gestul respectiv. Iertarea cerută în numele tău de alţii nu are nicio valoare. Cu atât mai mult cu cât eşti deja mort. Apoi, nicio bucată de pâine, niciun prosop, nicio lingură dată participanţilor la funeralii nu îţi schimbă destinul. Nici numărul impresionant de coroane mari – care puteau fi interzise prin noua lege fiindcă nu fac altceva decât să ducă la schingiuirea brazilor şi la tone de gunoi în cimitire – nu este în măsură să te aducă înapoi, viu, nici să te plaseze mai aproape de rai, mort fiind. Oamenii vii aduc un ultimul omagiu celui plecat din această lume prin prezenţa lor la ceremonia funerară, prin suportul fizic pentru cei îndoliaţi.

Am citit că René Angelil şi-a pregătit singur ceremonia de înmormântare ca un ultim gest de generozitate faţă de soţia lui. Nu a putut alege cum să vină pe lume, dar şi-a regizat singur plecarea. „Sprijinul pe care l-am primit a fost o binecuvântare. Am înţeles că, într-un fel, cariera mea a fost opera lui de artă, cântecul lui, simfonia lui. Gândul că o va lăsa neterminată l-ar fi rănit profund. Am realizat că trebuie să continui fără el, dar pentru el”, a spus Céline Dion după funeralii.

Nu ştiu dacă noua lege funerară va fi respectată la noi, dar mi s-ar părea firesc să avem dreptul la ceremonii pe care nu le-am urât în timpul vieţii noastre, la decenţă, la incinerare dacă asta ne dorim, la tăcere sau la muzică rock care să răsune în capele. Cred însă că biserica nu este pregătită să renunţe la circul de la înmormântări şi nici la tona de superstiţii aducătoare de profit şi nici nu ar accepta în ruptul capului să înmormânteze pe cineva în timp ce pe fundal s-ar auzi vreo piesă cântată de Metalica. Măcar sicrierele dacă ar rămâne închise şi tot ar fi un progres.

42 comentarii

  • e greu de schimbat mentalitatea romanilor… ma uitam aseara pe ceva post tv – era o emisiune despre abatoarele vechi din Anglia mai precis orasul York… ziceau la un moment dat ca acolo iti sacrifica animalul la comanda…ti-l alegeai si pe loc il sacrifica si plecai cu el – era o practica intalnita in urma cu 500 de ani, adica pe la 1500 si ceva. Astia erau istorici care studiau documente, registre…etc… m-am gandit ca pot linistit sa vina in Romania anilor 2016… si nu numai de Pasti si Craciun… sa vina in orice zi e targ… asta e mentalitatea noastra… cu 500 de ani in urma!!!

  • Interesant articolul.Acolo oamenii traiesc in secolul xxi.La noi lipseste un X.E un ev mediu in floare.Exista in bobor un procent de prostie destul de mare,iar de lene si mai mare.Dac-ati vedea cati popi sunt agramati,cat de rau vorbesc ati observa ca ded fapt ii doare-n cot de durere.Ei vor ratingul,urmand dupa taxa,banii.Si din pacate,nici generatia noastra nu poate face mai nimic.vorba lui Vanghele-noi este rumani!.

  • La noi romanii, la ceremoniile de înmormântare se practică prea multe obiceiuri şi ritualuri, amprentate de multă emoţie de faţadă, de rangul social sau de promovarea digitală. Totul ar trebui redus la simplitate şi la bunul simţ, la respectarea intimităţii familiei îndoliate, la acceptarea morţii ca ceva normal în viaţa unui om. Pentru că totul este prea complicat la acest ceremonial, chiar şi după eşti în pământ, cred că voi cere prin notar să fiu incinerat… Iată şi câteva gânduri despre acest subiect: “Cum eşti tu acum, eram eu odată; cum sunt eu acum, vei fi tu cândva”. – Epitaf pe mormântul Prinţului Negru (Edward) – 1330-1376, aflat în Catedrala din Canterbury; “Este un lucru comun: toţi cei care trăiesc vor muri”. – W. SHAKESPEARE; “Majoritatea oamenilor nu realizează că toţi vom dispărea într-o zi. Iar cei care realizează acest lucru îşi rezolvă conflictele în mod paşnic”. – Guatama BUDDHA; “Nimic nu spune în glasul greierului cât de curând va muri. – BASHO; “Atunci când mori, în mâna ta încleştata ţii numai ceea ce ai dăruit altora”. – Proverb francez…

    • Epitaf pe mormantul lui Pastorel Teodoreanu:

      Aici zace Pastorel,
      Suflet bun si spirit fin.
      Cand mai treceti pe la el,
      Nu-l treziti,ca cere…vin!

  • Vom renunta atunci când nu o să ținem cont de acel îndemn venit din timpul romanilor,,dati poporului circ și pâine „.La aceste triste evenimente avem și circ și pâine.Am citit anul trecut,tot la d-voastră că preotul din Rebrisoara a interzis organizarea mesei după înmormântare,,pomenele „și m-am interesat cum a fost primită initiativa de comunitate,aflând ca foarte bine.E un prim pas .

  • Dna. Cristiana , circul asta de care vorbiti dvs. este un obicei , o datina . nu stiu deca e bine sa fie interzis sau nu. hai sa interzicem nuntile, bocetele de la nunta , strigaturile si /sau alte obiceiuri. zic si eu asa. Bine ca acum , intrind in Comunism …..e ceva normal sa apara astfel de oprelisti. dar nici chiar asa. nici comunistii[cei mai inflacarati] nu au putut opri obiceiurile si altele care se faceau.

    • Cred ca ai trecut prin „Tunelul Timpului” din Evul Mediu pana astazi. Si mai cred ca esti reprezentantul unei gloate intregi….

  • Sunt de-acord că unele lucruri pot fi schimbate chiar eliminate din ritualul de înmormântare ex: bocitoarele acelea care practic fac din asta o meserie… Dar nici să aruncăm cu piatra în tot ce înseamnă ritualul ortodox pentru că fiecare element are importanța și semnificația sa. Chiar dacă Ortodoxia este pentru cei cu „doctorat” în spiritualitate, iar religia Catolică este pentru cei care doresc simplitate asta nu înseamnă că trebuie să ne lepădăm atât de ușor de credința noastră cea dreaptă. Atenție mare la acest lucru pentru că e un TREND european dacă nu mondial în acest sens…
    p.s. pentru I. Alexa: „și eu am fost ca tine și tu vei fi ca mine” inscripție pe morminte la romani, deci Prințul Edward nu a fost doar negru a fost și plagiator :)…

  • Se poate si la noi, problema e ca oamenii ca si oile, fac ce fac restul, fara sa gandeasca.
    Intr-adevar e greu pentru cei ramasi, in special daca decedatul este tanar, a fost o moarte neasteptata. Insa ideea e sa gandim, sa avem curajul sa iesim din frica de a fi judecati. Sa iesim din tipare.
    Eu am facut asta.
    Mama mea a plecat in noiembrie anul trecut. Ceremonia de inmormantare a fost total atipica, am „petrecut-o” in celalalt plan, printr-o ceremonie prin care i-am onorat viata pe care a avut-o aici.
    Eu am scris o scrisoare de multumire mamei pe care am citit-o, apoi au spus cateva cuvinte si decanul avocatilor ( mama a fost avocata), iar o fosta colega a recitat o poezie. Preotul a spus si el cateva cuvinte, iar slujba in sine a fost foarte scurta. Am incheiat cu un moment de muzica clasica, Balada lui Ciprian Porumbescu, interpretata live, la vioara, de un prieten de familie.
    Lumea a plans, a ras….a fost ca o „petrecere” inaintea unei calatorii in alta lume.
    Cuvantul petrecere are doua sensuri in limba romana…a conduce pe cineva, dar si a te bucura…
    Preotul, toti participantii, alte persoane care au aflat de la participanti mi-au spus, si imi spun si acum, cu fiecare ocazie:
    „E ciudat sa spun asta vis-a-vis de o inmormantare, insa a fost cea mai frumoasa inmormantare la care am participat vreodata. A fost ceva deosebit, iesit din comun. Intr-adevar, o ceremonie de onorare a Vietii, a trecerii prin aceasta Viata, si a tot ce a lasat fiinta asta ca amprenta!”

    Iar asta s-a intamplat la Bistrita….. Deci, se poate

    • Da, se poate cand ai mintea neingramadita, la fel si cercul de prieteni.
      Dar…”prosti da’ multi….” de cealalta parte!

  • In unele tari (de exemplu Norvegia) acest articol ar fi luat in analiza sub aspectul discriminarii pe motive culturale. In ziua de azi orice forma de manifestare de genul celor descrise poate fi justificata prin aceea ca tine de identitatea culturala a grupului respectiv. Nu spun ca e bine sau rau dar asta-i situatia in momentul de fata si trebuie luata ca atare (altfel facem riduri si tensiune degeaba). Eventual putem sa ne sustragem de la participrea la asemenea manifestari. Si sa ne amenintam familiile ca daca fac asa ceva la inmormantarea noastra venim si ii bantuim…
    In alta ordine de idei, in unele cazuri manifestarile, exteriorizarile pe care le criticati sunt motivate de faptul ca familia aceea tocmai a pierdut singurul membru care avea un venit ( de exemplu tatal decedat intr-un accident). Credeti-ma oamenii aia se manifesta exact cum se simt – disperati. Va rog respectuos sa-mi raspundeti, dar nu in spirit de fronda, chiar cu buna-credinta, daca nu sunt de inteles cei aflati intr-o asenenea situatie.

    • Cu tot respectul pentru Johannes:
      Pana la urma manifestarile emotionale tin mediul in care a fost educat (sau nu…) un individ. Nu contesta nimeni dreptul nimanui de a plange, de a-si varsa amarul.
      Punctul de discutie aici este CIRCUL, AFACERILE POPILOR SI PROFITORII de toate felurile.
      Chiar e greu de inteles despre ce se discuta aici?
      Numai bine.

  • Sunt de acord , cu mici exceptii. Daca cineva vrea muzica rock la inmormantare este liber s-o asculte dar acasa la el si nu in biserica.

    • Stimata doamna (domnisoara )elisa, ceea ce a scris doamna Cristiana, este de bun simt! Asta e parerea mea si nu vad nimic deplasat in a tine cont de ultima dorinta a celui care ne paraseste fizic… Si daca se aude muzica rock,care-i problema? Ati ascultat balade rock si sensul versurilor aferente? La repezeala,imi vine in minte melodia lui Rod Stewart „Sailing”… Important este sa pastram decenta momentului si sa nu alunecam in ridicol…Si , din nou ajungem la masura…ne quid nimis- nimic prea mult , valabila cred eu si pentru ceremoniile de „ramas bun”! Cu respect, MNP

    • Biserica este a tuturor! Daca nu-ti convine, nu te prezinti la funeraliile respective.
      Respecti dorinta defunctului nu dictatura preotilor sau a altor trogloditi!!!!

  • Aia ca aia. Pe mine ma intereseaza nu bocitul, ci cate coroane se aduc de-a moca si cati brazi se sacrifica pt. aceasta mare magarie. ( COROANELE care tin tot de FALA )

    • cred că la crăciun se „sacrifică” de o mie de ori mai mulți brazi decât toate înmormântările într-un an de zile…
      p.s. nu degeaba se folosesc crengile de brad în coroanele respective, bradul care este mereu verde are o simbolistică evidentă care ne arată nemurirea spiritului.
      p.s.s. se numesc coroane dar nu este vorba de coroanele care tin de FALA, domnule Balan Marius – Ecologist B-ta…

    • Mariuse de la tine din Sirioara s-au furat citiva brazi si nu au fost lasati satenilor. Nu prostul ala care i-a taiat ori a dispus taierea lor i-a plantat.Banuiesc ca cineva din satul respectiv i-a plantat si trebuiau sa ramina in sat.Vorbesc de brazi din parcul Sirioara.

    • Cred ca ar fi mai intelept ca banii dati pt. coroane, sa-i oferim familiei celui decedat. Mai ales daca a fost un membru de baza a familiei respective.
      Ce rost au acele coroane atat pt. decedat cat si pt. familia sa. Sa nu mai discutam despre impactul asupra mediului: brazi ciopartiti, gunoi in cimitir care se arde si pulueaza zonele adiacente.

  • Doresc sa fac doar un mic comentariu legat de articolul Dvs. Urmare a legii funerare, autoritatile locale de pe teritoriul GAL Tara Nasaudului au solicitat ca, pe viitoarea strategie, sa includem si finantarea unor constructii funerare (capele) multiconfesionale care sa respecte cele stipulate in lege. Vom incerca finantarea unor asemenea proiecte nu numai prin prisma legii ci si a realizarii coeziunii comunitatilor care, macar in asemenea momente, sa poata sa realizeze faptul ca toti suntem mai intai oameni si apoi putem avea diferite confesiuni. Acest lucru trebuie sa uneasca si nu sa dezbine. Multiconfesionalitatea va fi asigurata de faptul ca beneficiarul proiectului poate fi doar comuna (UAT), iar proiectul are caracter social, comunitar. Sunt niste pasi inainte spre o normalitate pe care o dorim cu totii.

    • Salutara idee, Domnule Zsejki, asa ar fi civilizat! In Harghita au fost construite asemenea capele, unde locuitorii isi conduc semenul cu demnitatea, solemnitatea si respectul cuvenit. Din cate stiu, acestea au fost construite doar cu sponsorizari si fonduri locale.
      Vorbind despre civilizatie, la noi, din fonduri locale nu se poate turna un trotuar cat de ingust pe langa gardul cimitirului ortodox, sau instala bene pentru deseurile firesti in asemenea loc! Spre deosebire de casa groparului, „”infrumusetata” cu inoxuri si alte dovezi ale… bunastarii locale!
      Cei care au de circulat pe jos in zona, de obicei oameni indurerati sau in varsta, nu au decat sa-si apere pielea de accidente si sa-si rupa picioarele pe o „carare” ingusta, intre gardul cimitirului si soseaua pe care se circula pe ambele sensuri…ca intr-o zona industriala!
      Revenind la tema articolului… decenta si bunul-simt vor trebui sa se instaleze si la noi in asemenea ocazii, ca suntem de rasul lumii! Si pe buna dreptate!

  • venind din partea lui gaita nici nu mă supără prea tare, dar ar fi fost normal să urmeze o argumentare pentru că afirmația, chiar dacă este filtrabilă, este totuși dură și se impune o minimă motivare…

  • Incercati asta la inmormantarea unui bulibasa. Sa nu urle,sa nu tipe ,sa nu faca circ. Vina ca a murit e intotdeauna al doctorilor cu toate ca defunctu avea 90 de ani si era putred de alcool.

  • Eu una sunt impotriva fanfaronadei care se face de cele mai multe ori cu aceasta ocazie. Am pierdut bunicii la diferite varste…cand eram prea mica sa inteleg cine sunt toti cei de la care isi cer iertare defunctii si cand am fost destul de mare sa -mi dau seama ca de fapt, asa zisele obiceiuri si traditii sunt gandite de oameni pentru ceilalti oameni…ca mortul tot mort ramane…Si ca grotesc de subtil, biserica intretine aceste practici…sper doar ca atunci cand imi va veni vremea sa nu urle nimeni ca unde ma duc, sa nu-mi atribuie virtuti pe care nu le-am avut si sa nu zica ” Doamne ce colac bun a fost la mortul asta”…pana una alta sa traim dupa voia noastra, ca de „petrecerea „de final oricum se ocupa altii …

  • Normal sa vedem ordine si disciplina, aici vorbim despre o biserica romana catolica….cum ar putea fi in afara de civiliatie si disciplina…. in ortodoxie totul este posibil si cu multa prosteala

  • Stimate domn, mi-am înmormântat tatăl, iar familia mea, la insistenţele mele, care voiam să-l am în amintire viu, a acceptat să rămână sicriul acoperit, deşi toate rudele au ţipat că nu e bine. Deşi au trecut cinci ani de atunci, satul încă ne judecă acuzându-ne că am avut ceva de ascuns. De asemenea, am insistat să fie o ceremonie decentă şi, în mare parte, aşa a fost. Nu am putut învinge cu totul mitul lui „aşa se face”, dar măcar am încercat. V-am spus toate acestea ca să înţelegeţi că mă acuzaţi în mod nedrept de fariseism. Restul apelativelor nu le comentez.

    • ce sa le faceti stimata doamna….?
      cum a spus cineva….”niste tarani!”….
      tragedia e ca mai au in frunte si cate un preot din ala de moda veche care trage cate o slujba moralizatoare la capataiul defunctului ca mai ca iti vine sa mori si tu cand il auzi cum abereaza.
      recent am fost la o inmormantare a unui repatriat ale carui neamuri sunt trei sferturi plecate pe dincolo; si popa ala istet ii dojenea pe cei prezenti ca de ce nu se duc mai des la biserica – chiar asa, de ce nu iau cursa de wizzair in fiecare duminica sa-l auda pe el lalaind si mustrandu-i ?
      esenta este faptul ca inapoierea de care vorbiti dumneavoastra este continuu perpetuata de preoti, este de fapt o inapoiere a bisericii care nu a tinut pasul cu enoriasii, dovada stand si ultimul sondaj de incredere in care procentul se afla sub 60%.

    • Stimata domnisoara, dvs in multe din articole v-ati facut un obicei destul de discutabil in a ataca bisericasi randuielile ei implicit slujitorii ei si asta fara sa aveti cunostinte minime in domeniul acesta. Dar cum in Romania asta moderna fiece ziarist poate ocupa orice domeniu de activitate fiind toba de carte nu ma mira ca faceti astfel de afirmatii.
      Cultul divin puplic stimata domnisoara are particularitatile lui. Puneti mana pe o carte de slujba cu randuiala inmormantarii, cititi cu atentie si veti vedea singura cata importanta are rugaciunea pt cel decedat.
      Apoi daca randuielile acestea satesti care nu fac parte din cultul nici unei biserici se fac, sa ne fie cu iertare nu e vina slujitorilor care poate de multe ori se lupta ani de zile sa scoata ce nu e firesc. Sigur veti spune ca nu toti fac asta, perfect cum nici ziaristi nu toti sunt de scandal ci multi incearca sa promoveze lucruri cu adevarat frumoase, iar daca scot in evidenta anumite neajunsuri si lipsuri o fac intr-o maniera eleganta nu intrigatoare si denigratoare.
      Va vedem in multe articole dorinta de a scoate la iveala doar rautatea doar raul produs de anumiti oameni dar intreb retoric oare dvs sunteti perfecta? Daca domnul dinainte va acuza de fariseism poate stia de ce, probabil va fi fost una din victimele dvs verbale si sa-mi fie cu iertare nu duceti lipsa de asemenea victime.
      Apoi la etatea mea imi permit sa vva dau un sfat, lucrul bun domnisoara se face cu vb bune si blande nu cu persiflari, acuzatii sau comparatii. Om fi noi asa cum scrieti dar si dvs sunteti din poporul acesta chiar daca incercati sa faceti lucrurile altfel. Poate nu faceti rau, asta doar Dumnezeu va va spune la judecata finala.

  • tu cred ca dormi pe o parte
    de ce?
    cand majoritatea dorm pe partea cealalta!
    de unde stii tu ce e bine si ce nu?
    de asta eu nici nu vreau sa mor!
    mi-e sila de imormantari!

  • as vrea sa te vad cum ai reactiona cind copilu tau moare in accident de masina , pe care lai iubit ca ochii din cap , nu stiu ce muzica o sa pui la inmormantare . si ce zimbete o sa ai ? sa fie cu tine 16 ani ,,,

  • As dori sa privim lucrurile intr-o lumina f.serioasa.Este un subiect pe care nu-l putem evita niciunul! Sugestionez urmatoarele:1.Traditiile unui popor, iar dna C.S. stie f.b. , nu pot fi schimbate de la o zi la alta. Marin Preda explica acest lucru cand C.dadea ordine sa nu ne mai salutam decat cu apelativul TOVARASE! 2. Aveti dreptate sa spuneti ca unele slujbe de inmormantare sunt prea lungi si ca unii slujitori ,nu numai ortodocsi ,ci si ai altor culte storc lacrimi,profitand de starea emotionala,in loc sa trateze subiecte profunde ce s-ar impune in astfel de clipe. 3. Expunerea mortului dezvelit este o practica nociva din multe puncte de vedere,in special psihologic.Multi oameni raman marcati si intra in spital si nu stim cui foloseste? Dar schimbarea aceste traditii depinde de noi toti!!! 4. Mesele daruite ca pomana ar trebui inlocuite cu mici daruri pt saraci,sau incet simplificate.Dar nu uitati ca tot orgoliile noastre le intretin! Este un semnal care poate fi benefic pt multi.

  • probabil ca veti dori si eliminarea cantarilor din slujba inmormantarii care vorbesc despre durere si suferinta…..o inmormantare rece,fara lacrimi…cam asa este in Germania….ritualul este foarte scurt,vreo 10 minute…sicriul acoperit…nu plange nimeni….doar ca multi astfel nu realizeaza despartirea de cel drag si intra in depresie….ori lacrimile duc la eliberarea sufletului de durere….cat despre inovatii campioni sunt catolicii….au inovat cultul incat astazi avem liturghii,misse adaptate pentru orice culturi și popoare…ultima inovație vine din Spania unde au transformat o biserică catolică în bar jos….la etaj avem un foișor de rugăciune….după ce clientul servește câteva păhărele jos urcă la etaj în foișorul de rugăciune….o documentare în acest sens despre materializarea religiei și despiritualizarea ei se poate parcurge aici……http://www.bisericacatolica.org/liturghia-catolica-schimbata

  • Doamna Cristiana, lumea vrea circ. Ati putea sa incepeti prima sa faceti ceva in acest sens, sa nu mai mergeti sa pozati toate inmormantarile si sa le dati pe site. Stiu ca fac trafic, dar tot circ este, cu contributia dvs. E penibil sa pozezi toti mortii, mai bine dati poze cu ei de cand erau in viata.

  • Cu stima pt dna jurnalist… absolventa de Litere:
    E o parere… v-ati facut meseria sa scrieti un articol… o respect… mici corecturi: Metalica e o fosta/actuala intreprindere romaneasca ce producea aragaze… Metallica e ceea ce ati dorit sa va referiti… presupun… ultima fraza… cred ca ati vrut sa specificati „sicriele”.
    N-am citit tot articolul ca e un subiect de umplutura… poate mai sunt greseli. Va rog, corectati!
    Am mai vazut un comentator la alte articole care afirma ca ar trebui citit articolul de catre cel care-l scrie… cat timp sa-i ia? 5 minute 🙂
    Daca suportati si critica 😛

  • Noi suntem romani si trebuie sa ducem obiceiurile si traditiile noastre stramosesti pe mai departe. Nimeni in lumea aceasta cat e de mare n-are un asa bogat bagaj de obiceiuri. Unde nu se pastreaza contactul cu trecutul acel popor moare si dispare. Cu ce e mai frumos obiceiul strainului? Cine-si lasa obiceiul lui, vorba, portul si datinile mosilor si stramosilor lui sa-l arda focul dorului si para focului. Asa canta fratii nostri armani care rezista de secole tuturor ademeririlor straine. Rusinea sa va mance obrazu, sa zase pi la noi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS