Actualitate

IPS Irineu, ”tare supărat”: ”Cristian Pomohaci nu s-a ținut de cuvânt!”. Ce riscă preotul

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia cercetează acuzaţiile de corupţie sexuală aduse preotului Cristian Pomohaci, care este şi interpret de muzică populară şi slujeşte în comuna Moșuni din judeţul Mureş. Pomohaci este acuzat că i-ar fi propus unui adolescent de 17 ani să întreţină relaţii sexuale, după cum Timp Online a scris aici.

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, a transmis un punct de vedere în care spune că preotul Cristian Pomohaci riscă caterisirea, precizând că acesta a mai fost iertat în urmă cu patru ani pentru alte abateri, oferindu-i-se însă atunci o şansă pentru a se îndrepta.

„Eu sunt tare supărat pe acest preot care îmi produce suferinţă de mai mult de patru ani. El are foarte multe abateri şi, deşi a promis că se îndreaptă, nu s-a ţinut de cuvânt. Aveam dosarul pregătit pentru caterisirea lui Pomohaci, dar nu ne-am grăbit pentru că am crezut că se îndreaptă. Ce a făcut el, mă refer auzind înregistrarea, este un mare păcat, foarte mare păcat. Un preot care face aşa ceva se face vinovat de cădere din har şi nu mai este vrednic de haina preoţească şi să slujească la masa Sfântului Altar sau să invoce Duhul Sfânt”, a spus IPS Irineu, potrivit news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat pentru Mediafax că Biserica percepe cu mâhnire un asemenea scandal și că dacă înregistrarea se dovedeşte a fi autentică, vor fi luate cele mai dure măsuri: ”Din perspectivă strict bisericească, dacă se dovedeşte a fi reală această înregistrare în care se pare că părintele este implicat, în acest caz, părintele va fi anchetat de Consistoriul din Alba Iulia, e vorba de o comisie care va analiza cazul şi care, dacă va constata autenticitatea înregistrării respective, va lua măsurile cele mai drastice. Acestea pot merge până la caterisirea părintelui Pomohaci, care înseamnă excluderea lui din cler. Nu va mai putea fi preot întrucât condiţia morală a statutului de preot nu coincide cu o asemenea practică. Cel mai probabil, părintele va fi caterisit”.

Cristian Pomohaci, originar din comuna Rebrișoara, este preot paroh în Moşuni – Mureş. El este și interpret de folclor şi cântece religioase. Pomohaci a fost acuzat în trecut de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, iar în 2013 a primit canon să meargă o perioadă la Mănăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale. Atunci, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia i-a dat o pedeapsă religioasă preotului şi un ultim avertisment, fiind pus să aleagă între preoţie şi apariţiile în showbiz. La acea dată, s-a luat în calcul şi măsura drastică de caterisire (excludere din preoţie şi interzicerea dreptului de a sluji) a lui Cristian Pomohaci dacă nu se va îndrepta.

16 comentarii

  • Mitropolitul Andrei să îl aducă pe Pomohaci din nou la întâlnirea tinerilor ortodocşi din vara asta de la Bistriţa şi să îl prezinte din nou ca un model vrednic de urmat….în 2015 exact asta a făcut ,ba l-a mai şi decorat cu diplomă de aleasă cinstire…îngropaţi biserica neamului de tot….

  • Cristian Pomohaci este interpret de muzică populară de mai bine de 30 de ani. Este cunoscut si iubit in țară pentru că are voce, este carismatic şi autentic.
    Faptul că este şi preot când nu este invitat la televiziuni, spectacole, concerte… nu mă interesează.
    Eu mă uit pe YouTube la videoclipurile de muzică populară ale lui Pomohaci, nu la inregistrarea slujbei religioase de la biserica la care este el preot.
    Dacă mă gândesc bine, cred că Pomohaci se bucură de o mai mare apreciere in țară decât Valeria Peter Predescu.
    Chiar dacă il dau afară din BOR, nu îi vor putea fura identitatea. Pomohaci este interpret de muzică populară in proportie de 90% si doar 10% preot.
    Nu inteleg de ce s-a facut preot, din moment ce stia că biserica ortodoxă urăste homosexualii.
    – de ce l-a inregistrat tânărul respectiv?
    – de ce nu s-a dat jos din masină?
    – de ce nu l-a refuzat din start?
    Tanarul a turnat benzină pe foc, s-a făcut că este interesat, a acceptat să intre in jocul lui Pomohaci, a contribuit la escaladarea evenimentului. L-a momit pe Pomohaci, ca să îl poată inregistra.

    • Nu il invinuieste nimeni pe sarlatan ca-i homosexual , fapta grava s-a consumat in momentul cand a incercat sa corupa un MINOR , sarlatanul i-a oferit bani contra sex unui minor … intelegi ? inregistrarea demonstreaza comportamentul pe care multi il banuiau .

    • Din anii ’90 e cunoscută orientarea sexuală a acestui cântăreț , popă , afacerist și ce o mai fi. Dar nu asta este problema, ci coruperea unui minor pentru a întreține relații sexuale cu acesta. Înțelegi dumneata gravitatea faptei? Nu am habar dacă există sau nu denunțul , dar pentru așa ceva pedeapsa este una destul de consistentă , nu mai vorbesc despre reacția societății în fața unui asemenea comportament .

    • Si cine.i de vina tanarul sau el ca si preot ,ori esti preot si slujesti domnului,ori esti cantaret si slujesti mai mult dnului,a facut bn baiatul ca l.a inregistrat asa ceva nu este posibil ,ru-si-ne####

    • Biserica ortodoxa nu urăște homoxeuali.E păcat împotriva firii.Ea nu urăște pe nimeni, așteaptă pe orice om săl mintuiască

    • Deci problema ta este ca el canta nu ca abuzeaza de ani buni minori? Esti satisfacut ascultandu-l !!!Doamne iarta-l. Ai copii???

    • @Helene
      Nu stiu ce intelege tu prin minori.
      Statul a stabilit vârsta de la care poti cumpara alcool, vârsta de la care poti cumpara tigari, vârsta de la care ai dreptul de a conduce masina, vârsta la care ai drept de vot, vârsta de la care poti face sex, varsta de la care poti fi bāgat in inchisoare, etc.
      Aceste vârste nu sunt stabilite la 18 ani!!! Unele dintre ele sunt de 17, 16, 15, 14 ani.
      Esti considerat pedofil daca faci sex cu persoane care nu au implinit 15 ani, iar tanarul care l-a inregistrat pe Pomohaci ave 17 ani.
      Cautā pe google „age of consent romania”

  • Nici nu mai știi ce să crezi. Nici presa nu mai are credibilitatea care o avea. Problema este că si dacă este vinovat trebuie să răspundă iar dacă nu să fie tras la răspundere cel care a scris articolul .Cat despre tot felul de înregistrări care pot fi trucate de aproape orice individ ar trebui verificata autencititatea si apoi ieșit cu știrea pe piață.

  • Domnule Ionut Florin , sarlatan este si acest tanar care a putut sa se dea jos din masina nu sa l provoace. E foarte simplu ca acest tanar a fost pus sa faca asa ceva. La 17 ,18 ani ai discernamant si poti judeca nu provoca cum a facu acest individ. Nu l mai aparati saracul minor care spunea in inregistrare ca are prieteni homosexuali dar ca nu a participat la asa ceva. Putea foarte simplu sa plece dar l a provocat ca sa l inregistreze. Oare cine e mai sarlatan? Cei care l au pus sa faca asta, el sau popa?

  • Cântă frumos, dar n-are ce cauta in biserica si a da sfaturi. Să meargă in olanda sa slujească, acolo nu il deranjează nimeni.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS