Actualitate

Ionuț Simionca, președintele noului PMP: Trecem la următorul nivel. Putem scoate un deputat

Ionuț Simionca a fost desemnat președinte interimar al Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud după fuziunea vechiului PMP, al cărui lider județean a fost, cu UDMR. ”Două partide mai mici și-au dat mâna, într-o fuziune necesară, și au format ceea ce trebuie să fie a treia forță politică. S-au numit președinții interimari ai organizațiilor județene, criteriul fiind performanța politică. Dacă într-un județ UNPR a avut un scor mai bun a rămas președinte de la UNPR, dacă în alt județ PMP a avut un scor mai bun a rămas președinte de la PMP. La noi în județ, PMP a avut 3,54%, UNPR 2,50%, așa că subsemnatul a rămas președinte interimar”, a spus Ionuț Simionca.

Liderul PMP BN a menționat că lucrurile vor trebui aranjate în așa fel încât membrii celor două partide să se adapteze cât mai bine cu situația și să fie cum este mai bine pentru filială. ”Vrem să vedem care este pulsul și să facem în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită. Vom munci împreună pentru a duce organizația la următorul nivel. În perioada următoare vom stabili împreună cu domnul Alexandru Constantin și structura Biroului Politic Județean. PMP își păstrează sigla, logo-ul, culorile. Cel mai important este ca această fuziune să funcționeze, să nu fie ceartă ca la alții. La noi trebuie să fie pace și oamenii mulțumiți, trebuie să fim o echipă, un întreg. Aceasta este prioritatea nr. 1. Vom rebrandui și sediul UNPR de pe pietonal, începem munca, în localitățile unde ambele partide au organizații vom analiza să vedem care sunt cei mai potriviți lideri, unde nu avem organizații trebuie să facem. Vom munci din greu pe zona de organizare, iar la toamnă vom fi pregătiți pentru alegeri”.

Simionca s-a referit și la alegerile parlamentare care urmează. ”Cea mai importantă parte a acestei fuziuni este că avem grup parlamentar, lucru care ne va ajuta să avem membri în secțiile de votare. Și eu și domnul Constantin am dovedit că suntem oameni harnici, care vor performanță politică. Eu zic că am scos un scor bunicel. Acum împreună suntem mai puternici și o să facem performanță mai bună. Muncim să facem scor bun la toamnă, să facem parte din zona de guvernare. Ne concentrăm acum pe formarea BPJ, iar pentru alegeri vom încerca să venim cu candidați viabili. PMP are șansa să scoată deputat pe Bistrița-Năsăud, poate chiar și senator. Bistrița-Năsăud va avea cinci deputați. Avem șanse să scoatem un deputat, există variante. PSD – doi, PNL – unul, ALDE – unul și PMP – unul, dacă lucrurile vor sta așa, pentru că până la toamnă se pot schimba multe. Să nu uităm că alegerile parlamentare nu au aceeași structură ca alegerile locale, la locale a contat omul, la parlamentare contează votul politic, ce fac liderii noștri. Eu cred că există o șansă”, a comentat el.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS